valentin stefan

Directorul general al Poștei Române, despre compania care ”era încătușată de sindicat”: ”Am reuşit să desfac acest lucru/ Acum putem să reformăm cu adevărat compania”

31 ian. 2
Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, afirmă că principalul acţionar al companiei, Ministerul Digitalizării, i-a cerut reformarea acesteia. ”Această companie era pur şi simplu încătuşată de sindicatul din Poştă, am reuşit să desfac acest lucru”, susţine Valentin Ştefan, care adaugă că acum poate fi reformată ”cu adevărat” compania, inclusiv prin reducerea acelor posturi care […]
Directorul general al Poștei Române, despre compania care ”era încătușată de sindicat”: ”Am reuşit să desfac acest lucru/ Acum putem să reformăm cu adevărat compania”

Restructurarea de la Poşta Română cuprinde 1.000 de oameni / Toţi vor putea rămâne în companie pe alte posturi – director general

21 ian. 8
Procesul de restructurare de la Poşta Română cuprinde aproximativ 1.000 de oameni, însă toţi vor avea opţiunea să rămână în companie pe alte funcţii, a declarat sâmbătă directorul general al instituţiei, Valentin Ştefan, relatează Agerpres. „În procesul de restructurare pe care îl desfăşurăm acum intră toată administraţia centrală. Vorbim de, în jur, de 1.000 de […]
Restructurarea de la Poşta Română cuprinde 1.000 de oameni / Toţi vor putea rămâne în companie pe alte posturi - director general

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan: Sunt sute de oameni care pleacă în fiecare lună din companie să se pensioneze, trebuie să ne gândim să aducem oameni / Salariul mediu este 1.900 de lei net / Cât a câştigat o angajată citind contoare

05 iul. 29
Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a declarat marţi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că sunt sute de oameni care pleacă în fiecare lună din companie să se pensioneze. El a precizat că, pe operaţional, la oficianţi, poştaşi, soferi, salariul mediu este 1.900 de lei, net. El a dat un exemplu de […]
Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan: Sunt sute de oameni care pleacă în fiecare lună din companie să se pensioneze, trebuie să ne gândim să aducem oameni / Salariul mediu este 1.900 de lei net / Cât a câştigat o angajată citind contoare

BREAKING Poșta Română va avea un nou director general. Horia Grigorescu: „Predau ștafeta”, „Am simțit nevoia unei noi provocări profesionale” / Ministrul Cercetării: Mandatul său nu a mai fost reînnoit

11 iun. 5
Horia Grigorescu (PNL) nu va mai ocupa funcția de director general al Poștei Române, el fiind înlocuit tot de un liberal, Valentin Ștefan. Grigorescu a anunțat doar că „predă ștafeta” și că „a simțit nevoia unei noi provocări profesionale”. Ministrul Cercetării Ciprian Teleman a explicat pentru Economedia că mandatul său nu a mai fost reînnoit […]