sprijin energie

UE trece în 2026 la sprijinul ţintit pentru energie / România rămâne printre puţinele state cu scheme universale de protecție, arată o analiză a Asociaţiei Energia Inteligentă

14 ian.
613
Sprijinul pentru energie în Uniunea Europeană este acordat din 2026 aproape exclusiv consumatorilor vulnerabili, prin mecanisme sociale, în timp ce România se află printre puţinele state care mai aplică scheme generale de protecţie, potrivit unei analize realizate de Asociaţia Energia Inteligentă (AEI), transmite Agerpres. „Deşi România are un preţ la populaţie raportat la puterea de […]
UE trece în 2026 la sprijinul ţintit pentru energie / România rămâne printre puţinele state cu scheme universale de protecție, arată o analiză a Asociaţiei Energia Inteligentă

Guvernul a aprobat acordarea unui sprijin de 1.400 lei pentru facturile la energie în 2023. Peste 3,9 milioane de persoane vor beneficia de cardul de energie

08 dec.
Guvernul a adoptat în ședința de joi o ordonanță de urgență prin care va acorda un sprijin de 1.400 de lei, în două tranșe, de 700 lei fiecare, acordate în februarie și septembrie 2023, pentru ca populația vulnerabilă să își poată plăti facturile la energie. Banii vor veni din fonduri europene, a anunțat ministrul Proiectelor […]
Guvernul a aprobat acordarea unui sprijin de 1.400 lei pentru facturile la energie în 2023. Peste 3,9 milioane de persoane vor beneficia de cardul de energie

Guvernul pregătește un sprijin de 1.400 lei pentru facturile la energie. Cine va putea primi cardul de energie

07 dec.
Guvernul va discuta în ședința de joi un proiect de ordonanță de urgență prin care va acorda un sprijin de 1.400 de lei pentru ca populația vulnerabilă să își poată plăti facturile la energie. Banii vor veni din fonduri europene. Astfel, se va acorda un sprijin populației vulnerabile pentru compensarea prețurilor la energie, în valoare […]
Guvernul pregătește un sprijin de 1.400 lei pentru facturile la energie. Cine va putea primi cardul de energie

Confederația Patronală Concordia: Prețul energiei pune în pericol industria. Măsurile de până acum sunt insuficiente, iar pentru cele viitoare nu există claritate

25 oct.
Restrângerea activității, risc crescut de insolvență și imposibilitatea de a mai produce sunt printre riscurile majore cu care se confruntă multe firme din România, atrage atenția Confederația Patronală Concordia, care reunește peste 2.000 de firme. Conform organizației, este important ca în ciuda urgenței orice noi soluții să fie discutate și să existe o consultare reală […]
Confederația Patronală Concordia: Prețul energiei pune în pericol industria. Măsurile de până acum sunt insuficiente, iar pentru cele viitoare nu există claritate

„Plecăciuni, România!” – transmite vicepremierul Moldovei, Andrei Spînu, după ce Guvernul României a decis să sprijine Chișinăul cu un ajutor de 10 milioane de Euro pentru depășirea crizei energetice

12 oct. 5
Vicepremier și ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în Republica Moldova, Andrei Spînu aduce mulțumiri României după ce Guvernul de la București a decis să sprijine Chișinăul cu un ajutor de circa 50 de milioane de lei (aproximativ 10 milioane de Euro), pentru a face față crizei din energie. Spînu a subliniat că „România ajută […]
„Plecăciuni, România!” - transmite vicepremierul Moldovei, Andrei Spînu, după ce Guvernul României a decis să sprijine Chișinăul cu un ajutor de 10 milioane de Euro pentru depășirea crizei energetice

Sprijinul statului pentru facturi, aproape inutil: Doar 4% din clienții celui mai mare furnizor de gaze au beneficiat de plafonare, restul aveau deja preț mai mic decât cel impus de stat

04 feb. 10
Doar 4% din consumatorii casnici de gaze arondați Engie, furnizorul care acoperă aproape toată plaja de consum a gospodăriilor pe jumătatea de sud a țării, au beneficiat de plafonarea prețului la gaze naturale în lunile noiembrie și decembrie ale anului trecut. Asta pentru că 96% dintre ei aveau deja în facturi un preț mai mic […]
Sprijinul statului pentru facturi, aproape inutil: Doar 4% din clienții celui mai mare furnizor de gaze au beneficiat de plafonare, restul aveau deja preț mai mic decât cel impus de stat

Guvernul va adopta săptămâna viitoare noile măsuri de sprijin pentru facturile la energie

19 ian. 2
Guvernul va adopta săptămâna viitoare ordonanța de urgență privind noile măsuri de sprijin pentru facturi pentru populație și firme, a anunțat miercuri premierul Nicolae Ciucă. „Am discutat cu ministrul Energiei și se lucrează la partea de conținut a ordonanței de urgență pe care doresc să o finalizăm până vineri dimineață. Ministurl de Finanțe, ministrul Agriculturii, […]
Guvernul va adopta săptămâna viitoare noile măsuri de sprijin pentru facturile la energie

Ministrul Energiei: „Se poate merge până la retragerea licenței pentru furnizorii care au emis facturi fără compensare. Nu te poți juca cu nervii oamenilor” / Cum se vor aplica noile măsuri de sprijin

11 ian. 18
Ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat marți că se poate merge până la retragerea licenței pentru furnizorii de energie care au emis facturi integrale, care nu conțin măsurile de plafonare și compensare, precizând că „nu te poți juca cu nervii oamenilor”. Ministrul a anunțat și noi măsuri de sprijin, care se vor aplica începând cu […]