Îți dorești o presă liberă și independentă, care nu dă înapoi când vine vorba de respectarea standardelor profesionale, refuză să se lase cenzurată, susține independența justiției, transparența decizională și valorile democratice. Alege să o susții.
Fostul ministrul al Transporturilor Cătălin Drulă a declarat, într-un interviu pentru Economedia, că au existat presiuni politice ca CNAIR să nu rezilieze contractul cu românii…
Tribunalul București a respins, joi, solicitarea Metrorex de suspendare a majorării salariale de 18% acordată anul trecut, în plină criză, angajaților de la metrou. Decizia…
Sindicaliștii de la Metrorex au blocat vineri dimineață metroul după ce compania controlată de Ministerul Transporturilor a aplicat vineri o nouă lovitură sindicatului condus de…
Conducerea Metrorex a propus, joi, Sindicatului de la metrou (USLM), suspendarea majorării salariale de 18% acordată angajaților la sfârşitul anului trecut, majorare care nu ar…