politici publice

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: 40.000 de oameni vor fi concediați din administrația locală și centrală. Pleacă 57% din consilierii de la cabinet

27 aug.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat marți seara la Antena 3 CNN că, în urma negocierilor pentru definitivarea pachetului 2 de măsuri fiscale, se va efectua o tăiere „de aproximativ 20 şi ceva la sută” pe organigramele autorităţilor locale, subliniind că vor fi reduse un număr total de 40.000 de posturi. „Se propune reducerea numărului […]
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: 40.000 de oameni vor fi concediați din administrația locală și centrală. Pleacă 57% din consilierii de la cabinet

EXCLUSIV Ilie Bolojan: Avem 966.000 de persoane care beneficiază de pensie de handicap. Este o problemă sistemică / O parte din cei care beneficiază de aceste drepturi le-au obținut într-o manieră discutabilă

29 iul.
Numărul tot mai mare al beneficiarilor de pensii de handicap ridică semne de întrebare privind corectitudinea acordării acestor drepturi, avertizează premierul Ilie Bolojan. Într-un interviu cu jurnaliștii G4Media, Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă, șeful Guvernului a calificat fenomentul drept o „problemă sistemică”, cu implicații majore asupra echității sociale. „Este o problemă sistemică pentru că am […]
EXCLUSIV Ilie Bolojan: Avem 966.000 de persoane care beneficiază de pensie de handicap. Este o problemă sistemică / O parte din cei care beneficiază de aceste drepturi le-au obținut într-o manieră discutabilă

Curtea de Justiţie a Franței renunță la procedurile împotriva a trei membri ai Guvernului, inclusiv împotriva fostului premier Edouard Philippe, cu privire la gestionarea pandemiei covid-19

07 iul.
Procedurile judiciare împotriva a trei foşti membri ai Guvernului, inclusiv împotriva fostului premier Edouard Philippe, au fost abandonate luni, la cinci ani de la deschiderea investigaţiilor cu privire la gestionarea pandemiei covid-19 de către Curtea de Justiţie a Republicii (CJR), relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro. ”Comisia de instrucţie a Curţii de Justiţie […]
Curtea de Justiţie a Franței renunță la procedurile împotriva a trei membri ai Guvernului, inclusiv împotriva fostului premier Edouard Philippe, cu privire la gestionarea pandemiei covid-19

Bolojan, la întâlnirea UNCJR: Nu putem performa în administraţia locală fără politici publice care să ne creeze condiţii pentru acest lucru/ Descentralizare cât mai mare. Ţara nu se schimbă din Bucureşti, ci din fiecare comunitate, din fiecare judeţ

28 mart. 2
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, la întâlnirea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, că nu se poate face performanţă în administraţia locală dacă nu există politici publice care să creeze condiţii pentru acest lucru. Bolojan a afirmat că fără o descentralizare, fără „un transfer de responsabilităţi cât mai mare posibil” către administraţia […]
Bolojan, la întâlnirea UNCJR: Nu putem performa în administraţia locală fără politici publice care să ne creeze condiţii pentru acest lucru/ Descentralizare cât mai mare. Ţara nu se schimbă din Bucureşti, ci din fiecare comunitate, din fiecare judeţ
Secțiune susținută delogo

Tesla angajează un expert nordic în politici publice, din cauza conflictului de muncă cu sindicatele din Europa de Nord

23 dec.
Tesla angajează un expert nordic în politici publice, deoarece conflictul gigantului american de vehicule electrice cu sindicatele din Europa de Nord nu dă niciun semn că va ajunge la o soluţie, transmite CNBC, citat de News.ro. Compania şi membrii sindicatului suedez IF Metall sunt implicate într-un conflict legat de refuzul Tesla de a semna contracte […]
Tesla angajează un expert nordic în politici publice, din cauza conflictului de muncă cu sindicatele din Europa de Nord