pelerinaj Iasi

Circa 32.000 de persoane au participat la Sfânta Liturghie organizată la Iași de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva / IPS Teofan a premiat trei familii de preoţi care au câte 10, 11 şi 12 copii

14 oct.
Aproximativ 32.000 de persoane au asistat, marţi, la Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, desfăşurată pe pietonalul Ştefan cel Mare în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Slujba a fost oficiată de 27 de preoţi din ţară şi din străinătate, fiind prezenţi înalţi prelaţi din Republica Moldova, Grecia, Muntenegru, Albania şi Siria, transmite News.ro. […]
Circa 32.000 de persoane au participat la Sfânta Liturghie organizată la Iași de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva / IPS Teofan a premiat trei familii de preoţi care au câte 10, 11 şi 12 copii

Bilanţul pelerinajului de la Iaşi: 260.000 de persoane au trecut pe la raclă, alte 90.000 au fost prezente la slujbe şi la alte evenimente / Racla cu sfintele moaşte va fi reintrodusă marţi seară în catedrală

15 oct. 3
Peste 350.000 de persoane au participat la manifestările religioase organizate la Iaşi de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, la racla cu sfintele moaşte închinându-se aproximativ 260.000 de pelerini. Racla cu sfintele moaşte ar urma să fie reintrodusă în Catedrala Mitropolitană din Iaşi în cursul serii de marţi, după ce mii de oameni au stat la rând […]
Bilanţul pelerinajului de la Iaşi: 260.000 de persoane au trecut pe la raclă, alte 90.000 au fost prezente la slujbe şi la alte evenimente / Racla cu sfintele moaşte va fi reintrodusă marţi seară în catedrală

Record de participare la pelerinajul de la Iași: Peste 200.000 de persoane au trecut deja pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, iar timpul de aşteptare la rând a ajuns la zece ore

14 oct. 29
Pelerinajul de la Iași de Sânta Parascheva înregistrează un record de participare. Peste 200.000 de persoane au trecut până vineri seara prin fața raclei cu moaște, iar alți 17.000 de oameni sunt încă la coadă, iar timpul de așteptare depășește zece ore. Pelerinajul se va încheia duminică. În anul 2019, înainte de pandemie, s-a înregistrat […]
Record de participare la pelerinajul de la Iași: Peste 200.000 de persoane au trecut deja pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, iar timpul de aşteptare la rând a ajuns la zece ore

Iași: Peste 8.500 de credincioşi aşteaptă, joi seară, pe străzile din jurul Catedralei Mitropolitane din Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva / Zona în care va avea loc, vineri, Sfânta Liturghie a fost împodobită cu mii de crizanteme

13 oct. 7
În cadrul pelerinajului religios de la Iaşi se află în prezent peste 8.500 de oameni care aşteaptă la rând în jurul Catedralei Mitropolitane, pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Zona în care a fost montată scena unde vineri va avea loc Sfânta Liturghie a fost împodobită cu mii de crizanteme, relatează news.ro. […]