pedepse animale

Cum pedepsește UE violența împotriva animalelor? Închisoare de la 3 luni până la 3 ani, în anumite țări

03 apr.
Violența împotriva animalelor este pedepsită în unele țări din Europa cu închisoarea de la 3 luni până la 3 ani, conform datelor colectate de Entr. Amenzile ajung în unele cazuri și la 25.000 de euro.  Astfel, dacă în România, conform legislației în vigoare, pedeapsa ajunge până la 1 an de închisoare și/sau amendă, potrivit Legii […]
Cum pedepsește UE violența împotriva animalelor? Închisoare de la 3 luni până la 3 ani, în anumite țări

Noile prevederi care dublează sau triplează pedepsele pentru cruzime faţă de animale au intrat în vigoare joi/ Zoofilia, considerată infracţiune şi pedepsită cu închisoare până la 7 ani

19 mai 5
Noile prevederi legale privind protecţia animalelor, care stabilesc sancţiuni mai dure pentru persoanele care comit orice act de cruzime sau violenţă asupra acestora, au intrat, joi în vigoare. Prevederile dublează şi chiar triplează cuantumul amenzilor contravenţionale şi limitele maxime ale pedepsei cu închisoarea. Noul act normativ a introdus ca infracţiune zoofilia. Printre faptele incriminate se […]
Noile prevederi care dublează sau triplează pedepsele pentru cruzime faţă de animale au intrat în vigoare joi/ Zoofilia, considerată infracţiune şi pedepsită cu închisoare până la 7 ani