legislaţie

Fostul şef al Poliţiei Noii Zeelande, inculpat cu privire la deţinere de conţinuturi pedofile şi zoofile

04 aug.
Un fost şef al poliţiei Noii Zeelande, Jevon McSkimming, în vârstă de 52 de ani, a fost inculpat cu privire la deţinere de conţinuturi pedofile şi zoofile, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro. Jevon McSkimming a fost arestat în iunie, iar apoi împotriva sa s-au formulat opt capete de inculpare. Justiţia a interzis […]
Fostul şef al Poliţiei Noii Zeelande, inculpat cu privire la deţinere de conţinuturi pedofile şi zoofile

UE avertizează retailerul chinez Shein: respectaţi legislaţia privind protecţia consumatorilor sau riscaţi amenzi

27 mai
Uniunea Europeană a transmis un avertisment retailerului de modă rapidă Shein, cerându-i să respecte legislaţia privind protecţia consumatorilor din UE, în caz contrar riscând amenzi semnificative, transmite CNBC, citată de News.ro. Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, Reţeaua de cooperare pentru protecţia consumatorilor (CPC), formată din autorităţile naţionale de protecţie a consumatorilor din statele membre, […]
UE avertizează retailerul chinez Shein: respectaţi legislaţia privind protecţia consumatorilor sau riscaţi amenzi

SUA vor propune interzicerea software-ului şi hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate – surse

23 sept.
Departamentul pentru Comerţ al SUA este aşteptat să propună luni interzicerea software-ului şi hardware-ului chinez în vehiculele conectate şi autonome pe drumurile americane, din cauza problemelor de securitate naţională, au declarat două surse pentru Reuters, preluată de News.ro. Administraţia Biden şi-a exprimat îngrijorări serioase cu privire la colectarea de date de către companiile chineze cu […]
SUA vor propune interzicerea software-ului şi hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate - surse

După atacurile cu cuţitul din ultimele săptămâni, Germania expulzează 28 de refugiați afgani, în premieră din 2021, în pofida faptului că Berlinul nu întreţine relaţii cu sistemul taliban de la Kabul

30 aug. 1
Germania a expulzat vineri 28 de cetăţeni afgani către Afganistan, pentru prima oară din august 2021, când talibanii au revenit la putere, relatează Euronews, conform News.ro. Un purtător de cuvânt al Guvernului german, Steffen Hebestreit, i-a prezentat pe cei 28 de afgani drept infractori penali condamnaţi, însă nu a răspuns imediat agenţiei americane de presă The Associated […]
După atacurile cu cuţitul din ultimele săptămâni, Germania expulzează 28 de refugiați afgani, în premieră din 2021, în pofida faptului că Berlinul nu întreţine relaţii cu sistemul taliban de la Kabul

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki / Timo Vornanen, polițist de profesie și pasionat de vânătoare, ar fi fost reținut

27 apr. 1
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP, citată de News.ro. ”Un deputat din partidul nostru a fost implicat într-un incident, la Helsinki, noaptea trecută. Desfăşurarea evenimentelor nu este clară pentru moment. Poliţia anchetează, […]
Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki / Timo Vornanen, polițist de profesie și pasionat de vânătoare, ar fi fost reținut

Focurile de armă din Kansas City ar fi pornit de la „un diferend între mai multe persoane”. Poliția îndepărtează varianta unui atac terorist

15 feb.
O anchetă avansează la Kansas City, la o zi după un atac armat soldat cu un mort şi 22 de răniţi la parada echipei Chiefs, învingătoare în Super Bowl, iar şefa poliţiei îndepărtează joi o pistă teroristă şi anunţă că un ”diferend între mai multe persoane” se află la originea focurilor de armă, relatează AFP, […]
Focurile de armă din Kansas City ar fi pornit de la „un diferend între mai multe persoane”. Poliția îndepărtează varianta unui atac terorist

Șeful Statului Major al Armatei, generalul Gheorghiță Vlad: Militarii nu doboară dronele care intră în spațiul nostru deoarece nu avem legislația necesară / Sunt imposibile operațiile de luptă pe timp de pace

13 feb. 10
Armata României nu poate doborî dronele militare care intră în spațiul aerian al țării deoarece nu există legislația necesară, a declarat șeful Statului Major al Armatei, generalul Gheorghiță Vlad, într-un interviu acordat pentru Europa Liberă. În perioada august 2023 – decembrie 2023, pe teritoriul României au căzut cel puțin patru drone sau bucăți din astfel […]
Șeful Statului Major al Armatei, generalul Gheorghiță Vlad: Militarii nu doboară dronele care intră în spațiul nostru deoarece nu avem legislația necesară / Sunt imposibile operațiile de luptă pe timp de pace

Primul proces în Rusia într-un dosar cu privire la un steag curcubeu / Fotografa Irina Mosina, acuzată de „extremism” pentru o fotografie postată pe Instagram

31 ian.
O fotografă, Irina Mosina, în vârstă de 33 de ani, este judecată începând de marţi, în regiunea rusă Saratov, pentru că a postat online fotografii în care apare steagul curcubeu – primul dosar de acest fel de la interzicerea în Rusia a mişcării LGBT+, cu privire la ”extremism”, anunţă ONG-ul Pervi Otdel, relatează AFP, transmite […]
Primul proces în Rusia într-un dosar cu privire la un steag curcubeu / Fotografa Irina Mosina, acuzată de "extremism" pentru o fotografie postată pe Instagram