ecoturism

FOTO | Organizatorii Făgăraș Fest: Ediția din acest an a adus cei mai mulți copii de până acum și mii de participanți

23 iul.
Aproximativ 7.000 de persoane au participat la ediția din acest an a Făgăraș Fest, desfășurată în perioada 10–12 iulie, în Valea Moașei, la poalele Munților Făgăraș, potrivit organizatorilor, care au prezentat miercuri bilanțul participării. Festivalul, ajuns la cea de-a șaptea ediție, a fost organizat de Fundația Conservation Carpathia, împreună cu Primăria comunei Racovița. Programul a […]
FOTO | Organizatorii Făgăraș Fest: Ediția din acest an a adus cei mai mulți copii de până acum și mii de participanți

FOTOREPORTAJ | Gard electric pentru urși, rangeri de noapte și concerte care se încheie înainte ca pădurea să adoarmă. Cum arată trei zile la Făgăraș Fest, festivalul de la poalele Munților Făgăraș unde omul învață să intre în natură ca un oaspete, nu ca un stăpân

14 iul. 1
41871
Când ultimele acorduri ale concertelor se sting puțin înainte de miezul nopții, nu urmează muzica dată mai tare, afterparty-uri improvizate între corturi sau boxe portabile care prelungesc noaptea până spre dimineață. În schimb, luminile scenei se sting una câte una, iar în câteva minute se mai aud doar râul Moașa, foșnetul pădurii și, din când […]
FOTOREPORTAJ | Gard electric pentru urși, rangeri de noapte și concerte care se încheie înainte ca pădurea să adoarmă. Cum arată trei zile la Făgăraș Fest, festivalul de la poalele Munților Făgăraș unde omul învață să intre în natură ca un oaspete, nu ca un stăpân

Făgăraș Fest începe vineri: Tot ce trebuie să știi înainte să pleci la festival | Peste 30 de tururi ghidate, concerte Vița de Vie și R.O.A., camping și reguli pentru participanți

09 iul.
2280
Făgăraș Fest începe vineri, 10 iulie, la Sebeșu de Sus din județul Sibiu, și timp de trei zile au loc concerte, drumeții, dezbateri și activități în natură la poalele Munților Făgăraș. Programul include peste 30 de tururi ghidate, concerte susținute de Vița de Vie, R.O.A. și Filarmonica de Stat din Sibiu, dar și activități pentru […]
Făgăraș Fest începe vineri: Tot ce trebuie să știi înainte să pleci la festival | Peste 30 de tururi ghidate, concerte Vița de Vie și R.O.A., camping și reguli pentru participanți

FOTO Ecoturism în Țara Colibelor. La doi pași de Sibiu, pe poteci vechi cu priveliști imense

12 aug. 11
Jurnaliști din Sibiu, alături de salvamontiști și reprezentanți ai Programului ”Anii Drumeției” al Consiliului Județean Sibiu au contribuit la marcarea primului traseu de drumeție pedestră, între Râu Sadului și granița dintre Muncii Cindrel și Lotru, o zonă pitorească denumită local ”Țara Colibelor”.  ”Cărăm înapoi vopsea, pensule și șabloane și coborâm dintr-o altă lume pe poteca […]
FOTO Ecoturism în Țara Colibelor. La doi pași de Sibiu, pe poteci vechi cu priveliști imense