demisie manager spitalul pantelimon

Managerul Spitalului „Sfântul Pantelimon” își anunță demisia: Înţelegem pe deplin gravitatea situaţiei şi impactul negativ pe care acesta l-a avut asupra familiilor pacienţilor şi asupra încrederii comunităţii în sistemul de sănătate / Am iniţiat o revizuire a tuturor protocoalelor şi procedurilor din secţia ATI

09 aug. 6
Medicul Bogdan Socea îşi anunţă demisia din funcţia de manager al Spitalului „Sfântul Pantelimon”, precizând că anunţul vine ”în lumina solicitării domnului ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi a primului ministru, precum şi a circumstanţelor recente”. El exprimă angajamentul personalului unităţii sanitare faţă de pacienţi şi de comunitatea pe care o deserveşte, transmite News.ro. ”În […]