centre prim ajutor

Un proiect care prevede amenajarea de centre de prim ajutor la fiecare 2000 mp din centrele comerciale a trecut de Senat

Un proiect care prevede amenajarea de centre de prim ajutor la fiecare 2000 mp din centrele comerciale a trecut de Senat

11 mart.
Senatul a adoptat luni, în plen, o propunere legislativă prin care se reglementează acordarea de prim-ajutor calificat în centrele comerciale cu o suprafaţă mai mare de 2.000 metri pătraţi, transmite Agerpres. Au fost înregistrate 88 de voturi „pentru” şi 16 abţineri. Potrivit expunerii de motive a propunerii legislative iniţiate de deputatele Cristina Rizea (neafiliată) şi […]
Nouă centre de prim ajutor vor fi deschise pe perioada caniculei, în Sectorul 2

Nouă centre de prim ajutor vor fi deschise pe perioada caniculei, în Sectorul 2

22 iun.
Nouă centre de prim ajutor care vor avea asistenţi medicali şi vor oferi posibilitatea hidratării vor fi deschise pe perioada caniculei, au precizat oficialii Primăriei Sectorului 2, joi, pentru Agerpres. Potrivit surselor citate, pe lista centrelor se regăsesc: Primăria Sectorului 2, sală de aşteptare Relaţii Publice – strada Chiristigiilor nr. 11-13, Serviciul Asistenţă Socială „Maşina […]