Ministrul Educației: Avem cel mai generos sistem de burse din UE / Trebuie o redimensionare, însă raţional
Sistemul de burse din România este extrem de generos, cel mai generos din Uniunea Europeană, a declarat sâmbătă ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, precizând că, în contexul crizei economice, e necesară o redimensionare a acestora, însă pe criteriul raţional, transmite Agerpres. „Faţă de 2022, unde fondurile pentru bursă, atât în preuniversitar cât şi în […]