Cel puțin 70 de persoane care visau să-și petreacă Revelionul la o cabană din Sinaia spun că au fost păcălite cu anunțuri false la mica publicitate, scrie Libertatea.ro Au plătit, prin transfer bancar, avansuri consistente pentru rezervări iar după virarea banilor cei care se dădeau drept reprezentanții unei firme imobiliare din Brașov au dispărut fără […]
Președintele Klaus Iohannis a făcut o retrospectivă a anului pandemic 2020 în mesajul transmis cu prilejul Anului Nou și le-a mulțumit în special medicilor pentru implicarea în combaterea pandemiei.
Papa Francisc a lovit mâna unei femei la adunarea din Piaţa Sfântul Petru, în Ajunul Anului Nou, după ce aceasta i-a apucat mâna şi l-a tras spre ea brusc, potrivit The Guardian, citată de News.ro Suveranul Pontif a mers în piaţă pentru a-i saluta pe credincioşi. După ce a salutat şi a strâns mâna mai […]
Într-un mic sat din Spania, rezidenţii au început un nou deceniu marţi la prânz. Care a fost însă motivul? Bat ceasurile din Villar de Corneja mai repede decât cele din Bilbao sau Barcelona? Motivul este simplu: cei 30 de rezidenţi ai acestei mici comunităţi situată la vest de Madrid, majoritatea în vârstă de peste 80 […]
Un revelion reuşit presupune în multe metropole din întreaga lume artificii şi pocnitori. Şi germanii îndrăgesc acest obicei. Dar în curând se pare că se va sfârşi complet. Din mai multe motive, transmite postul de radio Deutsche Welle. Întâi se ciocneşte un pahar de şampanie, apoi se iese în stradă pentru lansarea artificiilor. Aşa se […]