15 ani

Grecia va interzice rețelele de socializare copiilor sub 15 ani, potrivit unei surse guvernamentale

03 feb.
Grecia este „foarte aproape” de a anunța interzicerea rețelelor de socializare pentru copiii sub 15 ani, a declarat marți pentru Reuters o sursă guvernamentală de rang înalt. Kathimerini scrie că Ministerul Guvernării Digitale este pregătit să pună în aplicare această măsură, considerând aplicația Kids Wallet, lansată anul trecut, ca un instrument de aplicare a interdicției. […]
Grecia va interzice rețelele de socializare copiilor sub 15 ani, potrivit unei surse guvernamentale

Copil de 15 ani, cu piciorul amputat după ce a fost călcat de tren, în centrul stațiunii Vatra Dornei / Martorii susțin că avea căști și era atent la telefon și nu a văzut că se apropie trenul

17 ian.
Un băiat în vârstă de 15 ani a ajuns, marţi, la spital, cu un picior amputat, după ce a fost lovit de tren în proximitatea staţiei CF Vatra Dornei Băi, anunță Agerpres. Managerul Spitalului Municipal Vatra Dornei, Valentin Stan, a declarat că băiatul lovit de tren a fost adus cu ambulanţa la Compartimentul Primiri Urgenţe […]
Copil de 15 ani, cu piciorul amputat după ce a fost călcat de tren, în centrul stațiunii Vatra Dornei / Martorii susțin că avea căști și era atent la telefon și nu a văzut că se apropie trenul

O româncă de 15 ani a fost declarată „cea mai frumoasă din Ferrara”

14 dec. 14
Delia Padure, o fată de 15 ani, cu părinți români dar născută în Italia, a fost declarată cea mai frumoasă din Ferrara, provincie din nord-estul Italiei, anunță ziarul local Estense. Concursul „La + Bella di Ferrara”, s-a aflat la cea de-a 27-a ediție, iar încasările au fost donate în scopuri caritabile. Concurentele au defilat pe […]
O româncă de 15 ani a fost declarată "cea mai frumoasă din Ferrara"

Spitalul Municipal Bacău trece la Consiliul Județean / Primarul USR al Bacăului a pierdut în disputa cu PSD pentru administrarea noului spital / Viziteu: „Am conștiința liniștită și împăcată! Să dea Dumnezeu ca noii administratori să poată finaliza acest obiectiv cât mai grabnic”

10 nov.
Spitalul Municipal Bacău a trecut de la primărie în domeniul public al județului, pentru a fi integrat în Spitalul Județean de Urgență, iar lucrările începute în urmă cu 15 ani să fie încheiate. Spitalul va fi astfel administrat de către Consiliul Județean Bacău, condus de PSD. Consiliul Local Bacău a dat undă verde proiectului prin […]
Spitalul Municipal Bacău trece la Consiliul Județean / Primarul USR al Bacăului a pierdut în disputa cu PSD pentru administrarea noului spital / Viziteu: „Am conștiința liniștită și împăcată! Să dea Dumnezeu ca noii administratori să poată finaliza acest obiectiv cât mai grabnic”

O fată de 15 ani a murit după ce maşina în care se afla, condusă de un minor, s-a răsturnat / Accidentul s-a produs în Buzău

22 iul. 1
O adolescentă de 15 ani a murit, vineri dimineaţă, după ce autoturismul în care se afla, condus de un tânăr de aceeaşi vârstă, s-a răsturnat pe DN 2 (E 85), în afara localităţii Podgoria, anunță Agerpres. Conform datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, din primele date de la faţa locului s-a stabilit că, […]
O fată de 15 ani a murit după ce maşina în care se afla, condusă de un minor, s-a răsturnat / Accidentul s-a produs în Buzău

 Adolescent de 15 ani a furat maşina tatălui, apoi s-a răsturnat  / Era drogat

13 iun. 5
Un adolescent de 15 ani a furat maşina tatălui său şi s-a răsturnat cu ea, nefiind însă rănit. Testele făcute de poliţişti au ieşit pozitive la substanţe psihoactive, informează EMaramureș.ro. IPJ Satu Mare anunţă că a fost sesizat, luni dimineaţă, de producerea unui eveniment rutier pe o stradă din municipiu. ”Un tânăr de 15 ani, […]
 Adolescent de 15 ani a furat maşina tatălui, apoi s-a răsturnat  / Era drogat

Bebeluș, diagnosticat cu Covid în Rădăuți / Mama, o adolescentă de doar 15 ani, fusese vândută unei familii de romi în urmă cu doi ani

19 nov. 15
O adolescentă în vârstă de doar 15 ani a născut în urmă cu o lună un băiețel, iar de aproximativ o săptămână a ajuns cu bebelușul la Spitalul Municipal Rădăuți, micuțul fiind diagnosticat pozitiv cu Covid 19, scrie Obiectiv de Suceava. Se pare că familia fetei din localitatea Cornu Luncii ar fi vândut-o unei familii […]
Bebeluș, diagnosticat cu Covid în Rădăuți / Mama, o adolescentă de doar 15 ani, fusese vândută unei familii de romi în urmă cu doi ani