Redacția

Salvini îl invită pe Richard Gere să-i găzduiască în vilele sale pe migranţii de pe nava organizaţiei Open Arms

Salvini îl invită pe Richard Gere să-i găzduiască în vilele sale pe migranţii de pe nava organizaţiei Open Arms

11 aug. 20
Ministrul de interne italian, Matteo Salvini, i-a cerut sâmbătă actorului american Richard Gere să-i găzduiască „în vilele sale” pe cei 160 de migranţi aflaţi la bordul unei nave care aparţine organizaţiei neguvernamentale spaniole Open Arms şi care aşteaptă ca o ţară europeană să le permită accesul într-un port sigur, informează EFE, preluată de Agerpres. Nava […]
Val de căldură persistentă de astăzi până marţi: Temperaturile vor ajunge până la 38 de grade Celsius, iar în unele zone nopţile vor fi tropicale

Val de căldură persistentă de astăzi până marţi: Temperaturile vor ajunge până la 38 de grade Celsius, iar în unele zone nopţile vor fi tropicale

11 aug. 1
Fifor le mulțumește celor care au participat la proteste în mod civilizat şi paşnic: Am asistat la un act democratic sănătos şi fără incidente

Fifor le mulțumește celor care au participat la proteste în mod civilizat şi paşnic: Am asistat la un act democratic sănătos şi fără incidente

11 aug. 19
Peste 50 de incendii de pădure produse de vânt şi caniculă au avut loc sâmbătă în Grecia / Sute de pompieri au fost mobilizați

Peste 50 de incendii de pădure produse de vânt şi caniculă au avut loc sâmbătă în Grecia / Sute de pompieri au fost mobilizați

11 aug.
Sute de pompieri s-au luptat sâmbătă cu flăcările în peste 50 de incendii de pădure produse pe teritoriul Greciei, dintre care unul important, în apropiere de Atena, declanşate de temperaturile caniculare şi vânturile violente, informează AFP. Peste 450 de pompieri şi 23 de avioane au fost mobilizate în întreaga ţară pentru combaterea acestor incendii care […]
UKIP, partidul eurosceptic care a fost principalul promotor al Brexitului şi-a ales al şaselea președinte, în numai trei ani, după plecarea lui Nigel Farage

UKIP, partidul eurosceptic care a fost principalul promotor al Brexitului şi-a ales al şaselea președinte, în numai trei ani, după plecarea lui Nigel Farage

11 aug.
VIDEO Peste 24 mii de persoane au protestat pașnic în Piața Victoriei / Oamenii au cerut demisia guvernului și au aprins lumânări în memoria tinerelor ucise la Caracal și a celor care au murit la Colectiv

10 aug. 94
Mii de protestatari au mărșăluit pe străzile marilor oraşe din ţară: "Nu am uitat ce aţi făcut astă vară"

Mii de protestatari au mărșăluit pe străzile marilor oraşe din ţară: „Nu am uitat ce aţi făcut astă vară”

10 aug. 6
Sibiu, Iaşi, Braşov, Baia Mare, Constanţa, Târgu Mureş, Bistriţa, Galaţi se numără printre oraşele unde oamenii au ieşit în stradă, sâmbătă seara, pentru a-şi manifesta nemulţumirile la adresa Guvernului, faţă de faptul că incidentele de anul trecut de la proteste nu au fost elucidate şi faţă de măsurile luate în domeniul justiţiei, transmite Agerpres. * […]
Un tânăr depistat în zona Pieţei Victoria cu un cuţit de tip briceag a fost condus la audieri

Un tânăr depistat în zona Pieţei Victoria cu un cuţit de tip briceag a fost condus la audieri

10 aug. 7
Un tânăr de 29 de ani, depistat în zona Pieţei Victoria având asupra lui un cuţit de tip briceag, a fost condus la Secţia 5 Poliţie pentru audieri, au anunţat reprezentanţii Jandarmeriei Române. Conform aceleiaşi surse, tânărul a fost depistat la un filtru organizat la intersecţia străzii Doctor Felix cu Bulevardul Nicolae Titulescu. „Până în […]
O nouă manifestaţie la Moscova cu zeci de mii de participanţi. Oamenii cer democrație și alegeri libere. Forțele de ordine au arestat zeci de protestatari

O nouă manifestaţie la Moscova cu zeci de mii de participanţi. Oamenii cer democrație și alegeri libere. Forțele de ordine au arestat zeci de protestatari

10 aug. 12
VIDEO Trump: Hollywoodul liberal este rasist/ Mesajul președintelui american după lansarea unui film controversat despre „liberalii bogați” care vânează 12 oameni simpli din statele conservatoare

După ce și-a delegat atribuțiile de primar general, Firea a fost la Poliţia Locală, unde evenimentele publice sunt monitorizate pe mai multe ecrane

După ce și-a delegat atribuțiile de primar general, Firea a fost la Poliţia Locală, unde evenimentele publice sunt monitorizate pe mai multe ecrane

10 aug. 3
Este posibil ca Regatul Unit să nu aibă suficiente nave pentru paza apelor teritoriale după Brexit (document guvernamental)

Este posibil ca Regatul Unit să nu aibă suficiente nave pentru paza apelor teritoriale după Brexit (document guvernamental)

10 aug. 2
Este posibil ca Regatul Unit să nu dispună de suficiente nave pentru a împiedica pătrunderea ilegală a vaselor de pescuit din UE în apele sale teritoriale, arată un document guvernamental citat sâmbătă de Sky News, potrivit Agerpres. AFP preia precizările conform cărora este vorba de un e-mail redactat de funcţionari din ministerul mediului, care apreciază […]
VIDEO #Șîel: Judecătorul Cristi Danileț a protestat alături de mai mulți adolescenți pe metrul de autostradă construit simbolic de Ștefan Mandachi

VIDEO #Șîel: Judecătorul Cristi Danileț a protestat alături de mai mulți adolescenți pe metrul de autostradă construit simbolic de Ștefan Mandachi

10 aug. 13
Viitorul dumneavoastră s-a mutat la altă adresă

Viitorul dumneavoastră s-a mutat la altă adresă

10 aug. 4
În ciuda retoricii electorale, România continuă să fie o țară din care se pleacă. Și nu pleacă doar tinerii aflați la început de drum, ci și cei pentru care ultimul tren părea deja pierdut, se arată într-o analiză publicată pe portalul Deutsche Welle. ”Cineva acolo sus ne-a iubit: nu puteam ajunge într-o țară mai bună […]
VIDEO Klaus Iohannis, prima declarație despre viitorul Guvern: ”După alegerile parlamentare, la termen sau anticipate, voi coagula o echipă puternică din PNL și alte partide de opoziție”

VIDEO Klaus Iohannis, prima declarație despre viitorul Guvern: ”După alegerile parlamentare, la termen sau anticipate, voi coagula o echipă puternică din PNL și alte partide de opoziție”

10 aug. 34
Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat în aproape toată ţara, de duminică până marţi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat în aproape toată ţara, de duminică până marţi

10 aug.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat valabilă în aproape toată ţara, începând de duminică până marţi. Potrivit meteorologilor, valul de căldură va persista şi se va intensifica îndeosebi în cursul zilelor de luni (12 august) şi marţi (13 august) în toate zonele de câmpie şi […]
Dacian Cioloș anunță ca va participa la mitingul din Piața Victoriei: Trebuie să reînnoim mesajele de acum un an. Statul român tot nu s-a făcut bine

Dacian Cioloș anunță ca va participa la mitingul din Piața Victoriei: Trebuie să reînnoim mesajele de acum un an. Statul român tot nu s-a făcut bine

10 aug. 9
Ludovic Orban, la startul campaniei de strângere de semnături pentru Iohannis: ”Realegerea președintelui este temelia pe care putem clădi trainic o Românie în care fiecare român să vrea să trăiască”

Ludovic Orban, la startul campaniei de strângere de semnături pentru Iohannis: ”Realegerea președintelui este temelia pe care putem clădi trainic o Românie în care fiecare român să vrea să trăiască”

10 aug. 8
Un fost șef al Jandarmeriei Satu Mare a sunat la 112 și a spus că s-a rătăcit doar ca să testeze reacția autorităților. Bărbatul a fost amendat cu 500 de lei

Un fost șef al Jandarmeriei Satu Mare a sunat la 112 și a spus că s-a rătăcit doar ca să testeze reacția autorităților. Bărbatul a fost amendat cu 500 de lei

10 aug. 6
A doua explozie în Copehanga, într-o săptămână. Poliția daneză: ”Nu este un accident”

A doua explozie în Copehanga, într-o săptămână. Poliția daneză: ”Nu este un accident”

10 aug. 1
O explozie s-a produs sâmbătă dimineaţa în apropierea unei secţii de poliţie din centrul capitalei daneze Copenhaga, au anunţat autorităţile locale, citate de agenţia dpa și preluate de Agerpres.ro. Inspectorul şef de poliţie Jorgen Bergen Skov nu crede că este vorba de un accident și susține că imobilul a fost vizat de atacatori, dar că […]
VIDEO Luxemburg, lovit de tornadă. Șapte persoane au fost rănite și aproape 100 de locuințe au fost afectate

VIDEO Luxemburg, lovit de tornadă. Șapte persoane au fost rănite și aproape 100 de locuințe au fost afectate

10 aug. 2
Şapte persoane au fost rănite vineri, dintre care una grav, în urma trecerii unei tornade prin sud-vestul Luxemburgului, care a provocat şi multe pagube materiale, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor, relatează AFP, citată de Agerpres.ro. Rafalele de vânt au atins viteze de până la 128 km/h, potrivit serviciului meteorologic, circa o sută de case […]