Circulaţia este restricţionată luni pe autostrada A1 Deva – Nădlac, având în vedere efectuarea unor lucrări de reparaţii la carosabil, transmite News.ro. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni, pe autostrada A1 Deva – Nădlac, se execută lucrări de reparaţii la covorul asfaltic pe tronsonul kilometric 563 – 558. În acest […]
În România, dezbaterile pe marginea soluțiilor pentru scăderea prețurilor alimentelor s-au încins, iar guvernul pare hotărât să adopte reglementări care vizează limitarea adaosului comercial pentru unele produse de bază. RFI notează că publicația franceză ”La Tribune” a publicat recent un amplu interviu cu Michel- Edouard Leclerc, fiul fondatorului rețelei de magazine cu același nume. În […]
Bulgaria și România continuă împreună eforturile lor de aderare la Spațiul Schengen, au susținut prim-miniștrii celor două țări, Nikolai Denkov, respectiv Marcel Ciolacu, în cadrul unei convorbiri telefonice desfășurată, vineri, informează Serviciul de presă al Consiliului de Miniștri de la Sofia. Ambele țări speră că acest lucru se va întâmpla în timpul președinției spaniole a […]
Un fost director CIA l-a avertizat pe liderul Grupului Wagner să fie „foarte atent în preajma ferestrelor deschise”, transmite Sky News. Generalul în retragere David Petraeus se referea aparent la numărul de ruși proeminenți care au murit în circumstanțe neclare, inclusiv în căderi de la ferestre, de când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022. […]
Situația se menține critică în bazinul hidrografic Crișul Alb, transmite Apele Române Crișuri luni dimineață. „Azi noapte, în jurul orei 01:00, echipa Apele Române Crișuri a fost sesizată de către prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, în legatură cu inundarea comunei Baia de Criș. O echipa a Sistemului Hidrotehnic Independent Crișul Alb a plecat în […]
România va propune măsuri de prioritizare a fluxului de cereale pentru exportatorii săi în portul Constanța de la Marea Neagră, informează Reuters citând surse ministeriale române. Oficialii români au în vedere măsuri pentru a acorda fermierilor locali acces prioritar la portul Constanța de la Marea Neagră în timpul sezonului de recoltare, a declarat o sursă […]
Rubla rusească a deschis luni dimineață la un minim al ultimelor aproape 15 luni față de dolar, în primele tranzacții de dimineață, după revolta Wagner din weekend, transmite Reuters, citată de The Guardian. La ora 04:15 GMT, rubla era cu 2,1% mai slabă față de dolar, la 86,50, după ce anterior a atins 87,2300, cel […]
YouTube testează la nivel intern un produs pentru jocuri online, potrivit unui e-mail trimis angajaţilor companiei-mamă Google, preluat de Wall Street Journal, transmite News.ro. Compania şi-a invitat angajaţii să înceapă testarea noului produs YouTube, numit ”Playables”, se arată în articol, care arată că jocurile disponibile pentru testare includ titluri precum jocul arcade Stack Bounce. Jocurile […]
Sorana Cîrstea, locul 38 WTA, şi Ana Bogdan, numărul 61 mondial, vor fi adversare în primul tur al turneului de categorie WTA 500 de la Eastbourne. Este al doilea turneu consecutiv la care se înfruntă în runda inaugurală, transmite News.ro. Cîrstea, care era deja pe tabloul principal la Eastbourne, a aşteptat să i se stabilească […]
Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc, luni, în şedinţă comună pentru a supune la vot proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, transmite Agerpres. Proiectul, iniţiat de deputatul PSD Alfred Simonis, modifică Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor în sensul abrogării dispoziţiilor capitolului XI care vizează acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limita […]
Producătorul danez de bere Carlsberg a semnat un acord pentru a-şi vinde afacerilor sale din Rusia, dar nu a precizat cumpărătorul sau preţul convenit pentru tranzacţie, care face obiectul unei revizuiri ample de reglementare de către Moscova, transmite Reuters, citată de News.ro. Carlsberg, producătorul de bere occidental cel mai expus Rusiei, a declarat anul trecut […]
O perdea de fum acru acoperea duminică Montrealul din cauza incendiilor forestiere încă active din Canada, făcând oraşul cu cel mai poluat aer din lume, potrivit unei companii specializate, scrie AFP, citată de Agerpres. O avertizare de smog emisă de Environment Canada este în vigoare în mai multe regiuni din Quebec. Sunt atât de multe […]
Peste 130.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie – iulie, care începe luni cu proba la Limba şi literatura română, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele scrise din prima sesiune a Bacalaureatului 2023 se vor desfăşura în perioada 26 – 29 […]
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a discutat duminică despre tulburările din weekend din Rusia într-o convorbire telefonică cu președintele american Joe Biden și că evenimentele au scos la iveală slăbiciunea guvernării președintelui rus Vladimir Putin, relatează Reuters. Într-o declarație, Zelenski a cerut ca presiunea globală să fie exercitată asupra Rusiei și a precizat […]