Redacția

Trei zile de degustări la Festivalul înghețatei dă startul faptelor bune, din Timișoara / Intrarea se face sub formă de donație, iar banii merg la copiii abuzați

Trei zile de degustări la Festivalul înghețatei dă startul faptelor bune, din Timișoara / Intrarea se face sub formă de donație, iar banii merg la copiii abuzați

28 iun. 1
STUDIU Ultimii mamuţi lânoşi ar fi dispărut din cauza unui ''eveniment aleatoriu'' / Mamuții au suferit maladii genetice timp de sute de generații după redresarea populației lor

STUDIU Ultimii mamuţi lânoşi ar fi dispărut din cauza unui ”eveniment aleatoriu” / Mamuții au suferit maladii genetice timp de sute de generații după redresarea populației lor

28 iun.
Studentul care şi-a incendiat profesorul, arestat preventiv pentru 30 de zile

Studentul care şi-a incendiat profesorul, arestat preventiv pentru 30 de zile

28 iun.
Studentul care şi-a incendiat profesorul, fiind nemulţumit de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost arestat preventiv, vineri, pentru 30 de zile, printr-o decizie a judecătorilor Tribunalului Constanţa, transmite Agerpres. Tânărul în vârstă de 21 de ani a fost reţinut joi seară, în baza probatoriului administrat, fiind acuzat de comiterea infracţiunii […]
Confruntare Jaqueline Cristian – Bianca Andreescu în primul tur la Wimbledon / Ruse va avea cel mai greu duel – cu Rîbakina, locul 4 mondial / Toate meciurile româncelor

Confruntare Jaqueline Cristian – Bianca Andreescu în primul tur la Wimbledon / Ruse va avea cel mai greu duel – cu Rîbakina, locul 4 mondial / Toate meciurile româncelor

28 iun. 1
Bărbat arestat preventiv în Cluj după ce a distribuit mii de fişiere cu materiale pornografice în care apăreau copii cu vârste între şase luni şi 10 ani

Bărbat arestat preventiv în Cluj după ce a distribuit mii de fişiere cu materiale pornografice în care apăreau copii cu vârste între şase luni şi 10 ani

28 iun. 1
Kelemen Hunor: Alegerile prezidenţiale ar trebui să aibă loc pe 30 noiembrie primul tur, respectiv 8 decembrie turul II / ”Nu îşi respectă cuvântul dat? Nu este prima dată”

Kelemen Hunor: Alegerile prezidenţiale ar trebui să aibă loc pe 30 noiembrie primul tur, respectiv 8 decembrie turul II / ”Nu îşi respectă cuvântul dat? Nu este prima dată”

28 iun. 3
80 de pompieri români pleacă în Franța pentru a lupta contra incendiilor de pădure

80 de pompieri români pleacă în Franța pentru a lupta contra incendiilor de pădure

28 iun.
Optzeci de pompieri din România cu opt autospeciale vor participa, în luna iulie, la un program de pre-poziţionare a forţelor specializate în stins incendii de pădure, pentru a consolida rezilienţa autorităţilor franceze. Programul de asistenţă este finanţat de UE, ca măsură de sprijin pentru comunităţile franceze, după incendiile înregistrate în cursul anilor trecuţi. Un prim […]
Creaturi marine vechi de 500 de milioane de ani, "remarcabil de bine conservate", descoperite în Maroc

Creaturi marine vechi de 500 de milioane de ani, „remarcabil de bine conservate”, descoperite în Maroc

28 iun. 2
Fosilele unor creaturi marine care au trăit cu milioane de ani în urmă au fost descoperite de oamenii de ştiinţă „într-o stare remarcabilă de conservare” în Munţii Atlas din Maroc, informează DPA, transmite Agerpres. Deşi trilobiţii înotau în oceanele de pe Terra în urmă cu 500 de milioane de ani, autorii studiului au spus că […]
Cine l-ar putea înlocui pe Joe Biden în cursa pentru Casa Albă? Patru posibili candidați ai Partidului Democrat

Cine l-ar putea înlocui pe Joe Biden în cursa pentru Casa Albă? Patru posibili candidați ai Partidului Democrat

28 iun. 10
Prestația extrem de slabă a președintelui-candidat Joe Biden în prima dezbatere prezidențială împotriva ex-președintelui Donald Trump, liderii Partidului Democrat (de stânga) își pun întrebări serioase cu privire la capacitatea mentală a lui Biden. The Times a făcut o listă cu posibilii candidați democrați care i-ar putea lua locul în cursa pentru Casa Albă. Ce se […]
WizzAir are întârzieri pe mai multe curse spre Aeroportul Cluj / Zborul spre Charleroi a fost anulat

WizzAir are întârzieri pe mai multe curse spre Aeroportul Cluj / Zborul spre Charleroi a fost anulat

28 iun. 2
Problemele curselor de la compania WizzAir continuă pe Aeroportul Cluj. Zeci de zboruri ale companiei sunt anulate sau cu întârzieri, anunță Monitorul de Cluj. Vineri, 28 iunie, mai multe zboruri WizzAir au fost anulate sau cu întârzieri mari de pe Aeroportul Cluj. De exemplu, la sosiri apar întârziate zborurile Ryan Air de la Dublin spre […]
350 de şacali din Delta Dunării vor fi vânați până în primăvara anului viitor pentru a limita daunele produse populației

350 de şacali din Delta Dunării vor fi vânați până în primăvara anului viitor pentru a limita daunele produse populației

28 iun.
350 de şacali vor fi extraşi din Delta Dunării până în primăvara anului viitor, au anunţat reprezentanţii Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD). Animalele vor fi luate din apropierea localităţilor unde se sesizează pagube, transmite News.ro. ”Având în vedere sesizările populaţiei locale cu privire la pagubele provocate de şacali, studiile recente, cartarea distribuţiei şi evaluările […]
La Arad se deschide sezonul de vară pe "Litoralul Vestului": petreceri pe plajă și bătaie cu vopsea multicoloră

La Arad se deschide sezonul de vară pe „Litoralul Vestului”: petreceri pe plajă și bătaie cu vopsea multicoloră

28 iun.
Sezonul estival la Plaja Ghioroc, supranumită şi „Litoralul Vestului”, se va deschise oficial duminică, la ora 15,00, când pe nisipul fin vor începe petrecerile cu artişti, cu spumă pulverizată şi tradiţionala bătaie cu vopsea multicoloră, transmite Agerpres. Primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că Liga Studenţilor din Universitatea „Aurel Vlaicu” va […]
Procesul aderării Georgiei la UE, oprit ”de facto” din cauza legilor de sorginte rusă

Procesul aderării Georgiei la UE, oprit ”de facto” din cauza legilor de sorginte rusă

28 iun.
Procesul aderării Georgiei la Uniunea Europeană (UE) a fost oprit ”de facto” prin adoptarea de către Tbilisi a unei legi controversate de inspiraţie rusă cu privire la ”influenţa străină”, considerată contrară valorilor europene, au anunţat liderii Celor 27 reuniţi într-un summit la Bruxelles, transmite News.ro. Şefii de stat şi de guverne ai UE ”le cer […]
Franţa: Partidul de extremă dreaptă Rassemblement National, dat câştigător cu 37% în primul tur al alegerilor legislative (sondaj)

Franţa: Partidul de extremă dreaptă Rassemblement National, dat câştigător cu 37% în primul tur al alegerilor legislative (sondaj)

28 iun. 2
Un sondaj preelectoral publicat vineri de cotidianul „Les Echos” arată o nouă creştere a intenţiilor de vot pentru Adunarea Naţională (Rassemblement National, RN, extremă dreapta), până la 37%, cu două zile înaintea primului tur al alegerilor legislative anticipate din Franţa, transmite Reuters, preluată de Agerpres. RN a urcat cu două puncte procentuale faţă de precedentul […]
După petrol, Rusia ar putea construi acum o flotă din umbră pentru gazele naturale lichefiate

După petrol, Rusia ar putea construi acum o flotă din umbră pentru gazele naturale lichefiate

28 iun. 1
În lunile care au urmat invadării Ucrainei şi sancţiunilor occidentale, Rusia a adunat „o flotă din umbră” pentru a transporta ţiţeiul său în întreaga lume. Acum, sporesc dovezile care arată că Moscova a început să facă la fel pentru gazele naturale lichefiate (GNL), transmite Bloomberg, potrivit Agerpres. Gazele naturale sunt esenţiale pentru planurile Kremlinului de […]
Rata şomajului a scăzut uşor, în România, la 3.09%, la sfârşitul lunii mai (ANOFM)

Rata şomajului a scăzut uşor, în România, la 3.09%, la sfârşitul lunii mai (ANOFM)

28 iun.
Rata şomajului se situa, la finele lunii mai, la 3,09%, cu 0,01 puncte procentuale sub nivelul din luna anterioară, arată datele centralizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), publicate vineri. Astfel, în perioada analizată, numărul total de şomeri a fost de 248.909 de persoane, dintre care 49.751 şomeri indemnizaţi şi 199.158 neindemnizaţi. […]
Oklahoma: Cel mai înalt responsabil cu educația a ordonat studierea Bibliei în şcolile publice

Oklahoma: Cel mai înalt responsabil cu educația a ordonat studierea Bibliei în şcolile publice

28 iun. 1
Cel mai înalt responsabil cu educaţia din Oklahoma a ordonat şcolilor publice din statul situat în sudul Statelor Unite să predea Biblia, o decizie controversată ce are potenţialul de a alimenta războaiele culturale care fracturează America, informează AFP, preluată de Agerpres. „Fiecare profesor, fiecare clasă din stat, va trebui să aibă o Biblie şi să […]
Bloomberg: Rusia amenință cu "măsuri" împotriva dronelor americane de deasupra Mării Negre / Ministrul Apărării al Rusiei ”Crește riscul unei confruntări directe între alianță și Federația Rusă”

Bloomberg: Rusia amenință cu „măsuri” împotriva dronelor americane de deasupra Mării Negre / Ministrul Apărării al Rusiei ”Crește riscul unei confruntări directe între alianță și Federația Rusă”

28 iun. 1
”Metoda accidentul” în Italia: un fals polițist a fost prins după ce funcționarul unei bănci a convins o italiancă să verifice informațiile / Escrocul i-a spus la telefon că soțul său a avut un accident și trebuie să plătească daunele

Analiză CNN despre prestația lui Joe Biden: Prestația dezastruoasă a lui Biden aruncă în criză campania / A fost nevoie de doar 10 minute pentru a distruge o președinție

Analiză CNN despre prestația lui Joe Biden: Prestația dezastruoasă a lui Biden aruncă în criză campania / A fost nevoie de doar 10 minute pentru a distruge o președinție

28 iun. 4
Latura mai puțin plăcută a sistemului RetuRo în Sibiu: căutătorii de plastic / Pubele răsturnate, deșeuri răvășite, mizerie prin cartiere / ”Le răstoarnă, iau ce le trebuie și pleacă mai departe”