Redacția

Şapte presupuşi membri ai unei organizaţii teroriste au fost arestaţi în Argentina

Şapte presupuşi membri ai unei organizaţii teroriste au fost arestaţi în Argentina

17 aug.
Poliţia argentiniană a reţinut şapte persoane acuzate că fac parte dintr-o organizaţie care planifica atacuri teroriste în provincia Mendoza, a anunţat aceasta într-un comunicat de vineri seară, relatează AFP, conform Agerpres. „Având la bază expresii anticreştine şi antievreieşti, ei difuzau pe Telegram şi WhatsApp mesaje privind planificarea de atentate împotriva comunităţii occidentale de la Mendoza, […]
Fondatorul revistei de extremă dreapta Compact, interzisă recent de guvernul german, recunoaşte că e un susţinător al lui Putin

Fondatorul revistei de extremă dreapta Compact, interzisă recent de guvernul german, recunoaşte că e un susţinător al lui Putin

17 aug. 2
Fondatorul revistei de extremă dreapta Compact, care a fost interzisă recent de guvernul german, a atacat sâmbătă executivul de la Berlin şi şi-a proclamat sprijinul pentru preşedintele rus Vladimir Putin, relatează dpa, conform Agerpres. Jürgen Elsässer a primit ovaţii pentru afirmaţiile sale la o reuniune a formaţiunii de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), în […]
Platforma X anunţă că îşi închide operaţiunile din Brazilia cu începere imediată din pricina cenzurii

Platforma X anunţă că îşi închide operaţiunile din Brazilia cu începere imediată din pricina cenzurii

17 aug.
Platforma X a anunţat sâmbătă că îşi închide operaţiunile în Brazilia „cu începere imediată” din cauza a ceea ce a numit „ordine de cenzură” din partea judecătorului brazilian Alexandre de Moraes, relatează Reuters, conform Agerpres. X pretinde că Moraes l-a ameninţat în secret pe unul din reprezentanţii săi legali în statul sud-american cu arestarea dacă […]
Incendii de vegetaţie pe marginea autostrăzii A1, în judeţele Giurgiu şi Alba  / Pompierii recomandă fumătorilor să nu arunce restul de la ţigară pe geamul maşinii

Incendii de vegetaţie pe marginea autostrăzii A1, în judeţele Giurgiu şi Alba / Pompierii recomandă fumătorilor să nu arunce restul de la ţigară pe geamul maşinii

17 aug. 1
Un parc fotovoltaic va fi construit la Aeroportul din Iaşi, pe o suprafaţă de cinci hectare. Investiţia se ridică la trei milioane de euro şi va asigura independenţa energetică a aerogării ieşene

Un avion Boeing al Swiss International cu ruta Tokyo - Zurich a aterizat neaşteptat în Kazahstan din cauza unui incident medical

Un avion Boeing al Swiss International cu ruta Tokyo – Zurich a aterizat neaşteptat în Kazahstan din cauza unui incident medical

17 aug.
O aeronavă Boeing 777 operată de Swiss International Air Lines, care zbura de la Tokyo la Zurich, a efectuat sâmbătă o aterizare de urgenţă în Kazahstan din cauza unui incident medical la bord, urmat de probleme după ce avionul a aterizat, a precizat compania aeriană într-un comunicat, potrivit News.ro care citează Reuters. Roata din faţă […]
Pene de curent şi inundaţii în Harghita, în urma unei furtuni /  1.251 de consumatori din localităţile Livezi, Mihăileşti, Nădejdea şi Văcăreşti au rămas fără energie electrică

Pene de curent şi inundaţii în Harghita, în urma unei furtuni / 1.251 de consumatori din localităţile Livezi, Mihăileşti, Nădejdea şi Văcăreşti au rămas fără energie electrică

17 aug.
Lider de sindicat din silvicultură: În urma modificărilor legislative, silvicultorii pierd undeva în jur de 25% la calculul pensiei şi se pierde un an la cinci ani lucraţi în condiţii speciale

Lider de sindicat din silvicultură: În urma modificărilor legislative, silvicultorii pierd undeva în jur de 25% la calculul pensiei şi se pierde un an la cinci ani lucraţi în condiţii speciale

17 aug. 3
VIDEO Ramzan Kadîrov se laudă că şi-a echipat vehiculul Tesla Cybertruck cu o mitralieră şi spune că îl va trimite în Ucraina

VIDEO Ramzan Kadîrov se laudă că şi-a echipat vehiculul Tesla Cybertruck cu o mitralieră şi spune că îl va trimite în Ucraina

17 aug. 1
Liderul regiunii Cecenia din Rusia, Ramzan Kadîrov, a publicat sâmbătă un videoclip în care apare conducând un vehicul Tesla Cybertruck cu ceea ce pare a fi o mitralieră montată deasupra, el afirmând că îl va trimite în zona de conflict din Ucraina, relatează Reuters, conform News.ro. Kadîrov, cunoscut pentru extravaganţele sale, a adus laude atât […]
Revoltă generală în India, după ce o doctoriță rezidentă a fost violată și ucisă în spitalul în care lucra / Medicii cer o lege care care să le asigure securitatea

Revoltă generală în India, după ce o doctoriță rezidentă a fost violată și ucisă în spitalul în care lucra / Medicii cer o lege care care să le asigure securitatea

17 aug.
Doi jurnalişti italieni care au realizat un reportaj în regiunea Kursk, anchetați de serviciile de securitate din Rusia

Doi jurnalişti italieni care au realizat un reportaj în regiunea Kursk, anchetați de serviciile de securitate din Rusia

17 aug. 2
Serviciile de securitate ruse (FSB) au declanşat sâmbătă o anchetă asupra a doi jurnalişti ai canalului italian RAI care au realizat un reportaj în regiunea Kursk, după ce ar fi trecut „ilegal” frontiera din Ucraina, au relatat agenţiile de ştiri ruse, preluate de AFP, conform Agerpres. FSB „a deschis o anchetă penală” împotriva jurnaliştilor italieni […]
Mogulul media brazilian Silvio Santos a murit la vârsta de 93 de ani  / A înfiinţat în anii 1980 canalul SBT TV, unul dintre cele trei cele mai urmărite posturi din Brazilia

Mogulul media brazilian Silvio Santos a murit la vârsta de 93 de ani / A înfiinţat în anii 1980 canalul SBT TV, unul dintre cele trei cele mai urmărite posturi din Brazilia

17 aug.
Cetățeanul ucrainean care a participat la dezarmarea unor grăniceri furând o mitralieră Kalașnicov a fost arestat preventiv în România

Cetățeanul ucrainean care a participat la dezarmarea unor grăniceri furând o mitralieră Kalașnicov a fost arestat preventiv în România

17 aug.
AFP: Germania intenţionează să reducă la jumătate ajutorul său militar către Ucraina în 2025

AFP: Germania intenţionează să reducă la jumătate ajutorul său militar către Ucraina în 2025

17 aug. 6
Germania prevede în bugetul său pe 2025 o reducere la jumătate a ajutorului său militar bilateral către Ucraina, mizând pe banii generaţi de activele ruse îngheţate pentru a se continua susţinerea financiară a Kievului, a declarat sâmbătă o sursă parlamentară pentru AFP, transmite Agerpres. Guvernul lui Olaf Scholz, care încearcă să facă economii, nu prevede […]
Locuitorii din New York sunt cu un pas mai aproape de a obține mult-așteptata piscină plutitoare în East River

Locuitorii din New York sunt cu un pas mai aproape de a obține mult-așteptata piscină plutitoare în East River

17 aug.
Timp de aproape un deceniu și jumătate, newyorkezii au așteptat sosirea unei piscine în formă de cruce, cu autofiltrare, care să plutească în East River, după ce propunerea a fost parțial finanțată prin crowdfunding și aprobată în cele din urmă de oraș, relatează CNN. Acum, designul futurist are o loc oficială. Guvernatorul Kathy Hochul și […]
Zelenski: Ucraina îşi întăreşte poziţiile în regiunea Kursk a Rusiei / Moscova acuză Kievul că plănuiește o "provocare" la centrala nucleară de la Kursk

Zelenski: Ucraina îşi întăreşte poziţiile în regiunea Kursk a Rusiei / Moscova acuză Kievul că plănuiește o „provocare” la centrala nucleară de la Kursk

17 aug.
STUDIU Activitățile creative oferă mai multă satisfacție în viață decât locul de muncă

STUDIU Activitățile creative oferă mai multă satisfacție în viață decât locul de muncă

17 aug.
Winston Churchill picta, Judi Dench este faimoasă pentru broderiile sale grosolane, iar Tom Daley a fost cunoscut pentru faptul că a tricotat la Jocurile Olimpice. Acum, cercetătorii spun că am putea beneficia cu toții de activități creative și că astfel de activități au o influență mai mare asupra satisfacției vieții decât un loc de muncă, […]
Un bărbat din Suceava a pierdut 215.000 de lei după ce a instalat o aplicaţie care l-ar fi ajutat să îşi urmărească  investiţiile. Banii i-au fost transferaţi ilegal de către persoane care s-au prezentat drept reprezentanţi ai unei companii

Salvamont atenționează cu privire la prognozele meteo, după ce două persoane au fost lovite de fulger pe munte în decursul a 3 zile

Salvamont atenționează cu privire la prognozele meteo, după ce două persoane au fost lovite de fulger pe munte în decursul a 3 zile

17 aug.
Salvamontiștii avertizează cu privire la prognozele meteo, după o nouă intervenție la Acul Lespezi, munții Făgăraș, unde un bărbat a fost lovit de Fulger: „Al doilea caz în 3 zile de persoane lovite de fulger. Atenție la prognozele meteo!”. „Inițial în stare de inconștiență, bărbatul și-a revenit, dar nu se poate deplasa. Se intervine terestru, elicopterul […]
Un Mercedes-Benz din 1954, evaluat între 50 și 70 de milioane de dolari, se va număra în curând printre mașinile legendare de curse scoase la licitație

Un Mercedes-Benz din 1954, evaluat între 50 și 70 de milioane de dolari, se va număra în curând printre mașinile legendare de curse scoase la licitație

17 aug.
VIDEO Incendiu puternic la Somerset House, în centrul Londrei  / Zeci de pompieri acționează pentru stingerea flăcărilor

VIDEO Incendiu puternic la Somerset House, în centrul Londrei / Zeci de pompieri acționează pentru stingerea flăcărilor

17 aug.
Zece maşini de pompieri şi aproximativ 70 de pompieri au fost dislocaţi sâmbătă pentru stingerea unui incendiu la Somerset House, din centrul Londrei, a anunţat Brigada de Pompieri din Londra, citată de Reuters,. Somerset House, situată pe malul râului Tamisa, datează din 1547. A fost cândva palat regal şi acum este un centru cultural. ”Deocamdată […]