Papa Francisc se află într-o situație clinică „complexă” care a necesitat o modificare a tratamentului său, a anunțat luni Vaticanul, adăugând că Suveranul Pontif va rămâne spitalizat atât timp cât va fi necesar, potrivit agenției Reuters. Papa, în vârstă de 88 de ani, suferă de o infecție respiratorie de peste o săptămână și a fost […]
Polonia anunţă că nu va trimite militari în Ucraina, dar va continua să-şi susţină vecinul împotriva Rusiei, a anunţat luni premierul polonez Donald Tusk înainte de a pleca la un mini-summit la Paris privind Ucraina şi securitatea Europei, relatează agenția AFP, citată de News.ro. ”Polonia va susţine Ucraina aşa cum a făcut-o până în prezent: […]
Preşedintele S.O.S. România, europarlamentarul Diana Şoşoacă, a declarat luni că Nicolae Ceauşescu nu este un personaj interzis, iar Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc i-a formulat dosar penal pentru a o „şantaja” să se dea în spate atât de la depunerea moţiunii de cenzură, cât şi de la candidatura la alegerile […]
USR nu va semna moţiunea de cenzură anunţată de AUR pentru că nu va mai putea iniţia un astfel de demers după alegerile prezidenţiale, a declarat senatorul USR Cristian Ghinea, transmite Agerpres. „Nu vom semna moţiunea de cenzură pentru că este această chestiune de procedură parlamentară – un parlamentar nu poate semna decât o moţiune […]
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că Ucraina nu va participa la discuțiile de marți dintre SUA și Rusia din Arabia Saudită și a avertizat că țara sa nu va accepta rezultatul discuțiilor dacă nu participă la negocieri, potrivit The Guardian. Vorbind cu jurnaliștii în cadrul unei conferințe telefonice din Emiratele Arabe Unite, Zelenski a […]
Oraşele din Germania se confruntă cu serioase probleme financiare şi majoritatea dintre ele nu pot prezenta un buget echilibrat în acest an, pe fondul unei creşteri economice anemice şi cheltuielilor sociale mari, arată rezultatele unui sondaj publicat luni, cu câteva zile înaintea alegerilor legislative, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. Intensificarea concurenţei străine, […]
Potrivit ultimelor date furnizate de ACAROM, producția de autoturisme din România a scăzut cu 19% în termeni de volum, comparativ cu ianuarie 2024. Dacia, la uzina sa din Mioveni a produs 22.165 de unități, în timp ce Ford Otosan a produs la Craiova un număr de 17.298 de unități. La uzina in Mioveni sunt produse […]
Victoria’s Secret a dezvăluit prima sa colaborare cu designerul de îmbrăcăminte feminină Joseph Altuzarra, marcând primul designer în rezidență al retailerului. Colecția de primăvară 2025 Atelier Victoria’s Secret x Altuzarra își propune să îmbine măiestria lui Altuzarra cu moștenirea Victoria’s Secret, oferind o colecție care „întruchipează puterea, rafinamentul și farmecul fără efort”. Colecția prêt-à-porter cuprinde […]
Tehnologiile de inteligenţă artificială (AI), aşa cum sunt modelele lingvistice mari (LLM) sau chatboţii, la fel ca oamenii, prezintă semne de deteriorare a abilităţilor cognitive prin îmbătrânire, conform unui studiu publicat la sfârşitul anului trecut în British Medical Journal (BMJ), transmite luni revista Live Science,citată de Agerpres. Oamenii sunt din ce în ce mai dependenţi […]
Autorităţile din judeţul Olt au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren de călători, în zona localităţii Radomireşti, transmite News.ro. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, la faţa locului echipajele operative intervin cu şapte echipaje SMURD, o autospecială pentru victime multiple, două autospeciale de stingere, […]