Copiii din Regatul Unit care au împlinit deja 17 ani sau au vârste mai mici, precum şi orice persoană care se va naşte în viitor, nu vor putea niciodată să cumpere în mod legal ţigări, după ce legislatorii britanici au aprobat noi restricţii mai dure în privinţa fumatului, informează Reuters preluată de Agerpres. Legea privind […]
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri după consultările cu preşedintele Nicuşor Dan că există varianta unui guvern minoritar PNL – USR – UDMR – minorităţi, susţinut de parlamentari în mod individual, transmite Agerpres. Al doilea scenariu ar fi adoptarea unei moţiuni de cenzură în cursul lunii mai. „Noi am dori în continuare să găsim […]
Poliţia spaniolă a anunţat miercuri că a destructurat „cea mai mare platformă ilegală online de manga în limba spaniolă”, un site care funcţiona de peste zece ani şi atrăgea milioane de utilizatori din lumea întreagă pentru a consuma conținut piratat, potrivit Agerpres. Autorităţile au arestat trei persoane în regiunea Almeria, în sudul Spaniei. Site-ul oferea, […]
Arheologii au descoperit o copie pe papirus a „Iliadei” lui Homer în abdomenul unei mumii egiptene, fiind pentru prima dată când un text literar grecesc a fost găsit integrat în procesul de conservare, relatează miercuri The Independent citată de Agerpres.ro. Descoperirea are implicaţii majore pentru cunoştinţele referitoare la practicile funerare şi viaţa religioasă din Egiptul […]
Autorităţile belgiene au cerut populaţiei să fie „pregătită pentru un şoc” şi să pregătească acasă o „trusă de urgenţă”, care să conţină apă îmbuteliată, medicamente şi alte articole esenţiale care să le permită să fie autosuficienţi timp de trei zile, transmite miercuri AFP, citată de Agerpres. Acest îndemn este legat de adaptarea atât la „contextul […]
Noi ajutoare pentru familiile cu copii şi pensionarii cu venituri mici au fost anunţate miercuri de prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis pentru a contracara „povara costului vieţii”, agravată de situaţia internaţională, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. „Condiţiile internaţionale dificile măresc zilnic povara deja grea a costului vieţii pentru gospodăriile noastre”, a declarat premierul, […]
Bărbatul care şi-a ucis concubina însărcinată, lovind-o de mai multe ori cu toporul în zona capului, a fost condamnat, miercuri, definitiv la închisoare pe viaţă. Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de inculpat faţă de decizia Tribunalului Prahova, pe care a desfiinţat-o în parte, stabilind că se deduce din pedeapsă perioada reţinerii şi a […]
Rusia a prelungit sistemul de cote la exporturile de îngrăşăminte până în decembrie, într-un moment în care deficitul global de îngrăşăminte se agravează din cauza războiului din Iran şi a perturbării navigaţiei prin Strâmtoarea Ormuz, o rută cheie pentru comerţul maritim cu îngrăşăminte, transmite agenția de știri Bloomberg, citată de Agerpres. Producătorii ruşi vor avea […]
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete (PSD), a anunțat că joi își va depune demisia din cadrul Guvernului. „Mâine este ziua demisiei, o voi scrie repede”, a răspuns Rogobete atunci când a fost întrebat dacă și-a scris demisia, transmite MEDIAFAX. „Tot ce regret este că democrația din România a ajuns sa stea într-un singur om”, a adăugat Rogobete. […]
NATO va face tot ce este necesar pentru a apăra Turcia, ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice vizată de patru tiruri iraniene în luna martie, a declarat miercuri, la Ankara, secretarul general al organizaţiei, Mark Rutte, transmite AFP, citată de Agerpres. ”Iranul răspândeşte teroare şi haos şi acest lucru se resimte puternic aici în Turcia. În […]
Negociatorii ucraineni au propus redenumirea acelei porţiuni din Donbas pentru care Rusia încă se luptă drept „Donnyland”, în încercarea de a reintra în graţiile preşedintelui american Donald Trump, a relatat miercuri The New York Times, citat de agenția de știri EFE, informație preluată de Agerpres. Numele, care face aluzie atât la Donbas, cât şi la […]
Guvernul spaniol a aprobat, marți, un plan amplu pentru a atenua problema locuințelor din țară, una dintre principalele vulnerabilități politice ale premierului Pedro Sánchez, înaintea alegerilor de anul viitor. Planul va tripla investițiile guvernului în locuințele sociale pentru următorii 4 ani, transmite MEDIAFAX. Creșterea costurilor cu chiriile și locuințele îi împiedică pe mulți spanioli să […]
Un indian a păcălit milioane de oameni cu ajutorul unui personaj realizat cu ajutorul inteligenței artificiale (IA). Bărbatul a creat pe rețelele de socializare o tânără influencer care răspândea mesaje pro-Trump și pro-MAGA. Indianul nu a avut scopuri politice, dar a reușit să câștige numeroși bani, transmite MEDIAFAX. O tânără influencer care a devenit virală […]