Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au publicat o înregistrare video cu baraje rutiere (vezi mai jos) şi afirmă că gruparea Hamas împiedică palestinienii să părăsească partea de nord a Fâşiei Gaza şi să se îndrepte spre sud, aşa cum au fost îndemnaţi înainte de o iminentă ofensivă israeliană, relatează Times of Israel conform news.ro […]
Poliţiştii vâlceni au deschis dosar penal şi încearcă să stabilească identitatea unei persoane, precum şi împrejurările în care aceasta a decedat după câteva fragmente osoase găsite sâmbătă de salvamontişti sub vârful Ţucla din masivul Buila-Vânturariţa, relatează Agerpres. „La data de 14 octombrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în localitatea Costeşti, […]
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, vineri, ample acţiuni de control la 65 de magazine aparţinând lanţului de retail Kaufland, la nivelul întregii ţări, şi le-a aplicat amenzi de peste 1,7 milioane de lei, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al ANPC, în urma abaterilor constatate, comisarii ANPC au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de […]
Iranul trebuie să se abţină de la tensiuni suplimentare şi de la furnizarea de sprijin operaţional pentru gruparea teroristă Hamas, a declarat marţi preşedinţia franceză, care a precizat însă că nu dispune de informaţii specifice privind implicarea Teheranului în ofensiva lansată de Hamas contra Israelului în 7 octombrie, relatează AFP conform Agerpres. ”Iranul are un […]
Președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen a vorbit în această după-amiază cu secretarul general al ONU António Guterres, în contextul crizei din Gaza, urmând ca asistența umanitară să fie imediat triplată la peste 75 de milioane de euro. Von der Leyen a punctat că UE prijină dreptul Israelului de a se apăra împotriva teroriștilor […]
Poliţia Română anunţă că în municipiul Slatina, a fost realizată prinderea, în flagrant delict, a unui tânăr, de 27 de ani, din comuna Brebeni, în timp ce punea în vânzare 72 de comprimate ecstasy şi 100 de grame de canabis, pentru 7.800 de lei, relatează news.ro Au fost puse în executare două mandate de percheziţie […]
Premierul indian Narendra Modi a anunţat sâmbătă candidatura ţării sale la organizarea Jocurilor Olimpice din 2036, informează EFE conform Agerpres. „India este foarte entuziasmată de ideea de a găzdui Jocurile Olimpice” şi „nu va precupeţi niciun efort pentru a le organiza”, a declarat Modi în cursul ceremoniei de deschidere a celei de-a 141-a Sesiunii a […]
Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale Ilfov caută o fată, în vârstă de 12 ani, care a plecat de la domiciliu din oraşul Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov, şi nu s-a mai întors, relatează Agerpres. Conform unui comunicat al IPJ Ilfov, sesizarea a fost formulată în mod direct, la sediul Poliţiei Oraşului Popesti Leordeni, de […]
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că autorităţile franceze au decis ridicarea nivelului de alertă la gradul cel mai înalt – „urgenţă atentat”, pe întreg teritoriul francez, în urma atacului terorist care a avut loc în data de 13 octombrie într-un liceu din oraşul […]
Sâmbătă, 14 octombrie, debutează programul „A II-a B”, un demers aflat la granița dintre teatru, educație și terapie, creat pentru a aduce în atenția publicului o temă crucială pentru copiii din clasele primare – bullying-ul în școli, scrie ZileșiNopți.ro. Turneul, organizat de Asociația Culturală pentru Educație prin Artă (ACEA) și derulat în parteneriat cu NEPI Rockcastle, se va […]