O grevă extinsă, care va afecta, timp de trei zile, sectorul de transport din Italia, începe sâmbătă pe aeroporturi şi va continua cu proteste ale lucrătorilor din transportul feroviar şi al celor din serviciile de autobuze, metrou şi tramvai, din cele mai importante oraşe ale ţării, relatează agenţia EFE, conform Agerpres. Mobilizarea, determinată de mai […]
Kosovo a anunţat sâmbătă că a închis două puncte de trecere a frontierei cu Serbia, după ce protestatari de pe teritoriul sârb au blocat parţial drumurile şi au obligat pasagerii cu documente kosovare să se întoarcă, în semn de protest faţă de noile tensiuni recente din nordul volatil al fostei provincii sârbe devenite independente, relatează […]
Municipiul Lupeni din judeţul Hunedoara va dispune, în premieră, de 14 autobuze electrice, achiziţionate prin Programul Regional Vest şi care vor putea fi folosite şi de turişti pe linia de legătură cu staţiunea Straja, se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, transmite Agerpres. Potrivit sursei citate, ADR […]
Fostul preşedinte al PSD Victor Ponta a afirmat, sâmbătă, că românii care în mod tradiţional nu suportă PSD nu se vor îndrepta la alegeri către ”cel care stă cu PSD-ul pat”, respectiv PNL sau Nicolae Ciucă, relatează News.ro. Victor Ponta a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, despre acei români […]
Un incendiu de proporţii care a provocat o detonare a unor obiecte explozive s-a declanşat sâmbătă după un atac ucrainean cu dronă în regiunea Voronej, frontalieră cu Ucraina, şi a fost ordonată o evacuare a locuitorilor, a anunţat guvernatorul local, informează AFP, conform Agerpres. Sistemele ruse de apărare antiaeriană „au detectat şi neutralizat o dronă” […]
Operaţiunile în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud şi Midia au fost suspendate, sâmbătă, din cauza vântului puternic. Centrul Infotrafic anunţă suspendarea manevrelor pentru transportul maritim şi fluvial în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud şi Midia. Decizia a fost luată din cauza vântului puternic.
Livrările Airbus au scăzut în august, după o creştere mare în luna precedentă, a declarat vineri producătorul european de avioane, o scădere despre care analiştii spun că îi lasă sarcina de a obţine o creştere solidă de la an la an pentru a respecta obiectivul anual, transmite Reuters, transmite News.ro. Constructorul de avioane a declarat […]
Forţele aeriene ucrainene au anunţat sâmbătă că Rusia a lansat în total 67 de drone cu rază de acţiune lungă într-un atac nocturn masiv asupra Ucrainei, dintre care 58 au putut fi doborâte, informează Reuters, conform Agerpres. Forţele aeriene ucrainene au precizat într-un comunicat pe aplicaţia de mesagerie Telegram că unităţile de apărare au intrat […]
Iranul a transferat recent Rusiei rachete balistice cu rază scurtă de acţiune pentru a le utiliza în războiul împotriva Ucrainei, potrivit a două surse familiarizate cu informaţiile, finalizând astfel o livrare despre care oficialii americani şi occidentali au avertizat că era în pregătire de aproape un an, informează CNN, transmite News.ro. Nu este clar când […]
Poliţiştii din Alba anunţă, sâmbătă, că au deschis dosar de cercetare penală în urma unui incident petrecut pe terenul de sport al unei şcoli din Alba Iulia, unde o poartă metalică a căzut peste un copil, rănindu-l la mână, transmite News.ro. Potrivit oficialilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, incidentul a avut loc miercuri, 4 septembrie, […]
Mii de opozanţi au mărşăluit vineri cu torţe în Honduras pentru a denunţa decizia preşedintei de stânga Xiomara Castro de a anula tratatul de extrădare cu SUA care a permis încarcerarea a circa 50 de traficanţi de droguri, informează sâmbătă AFP, conform Agerpres. Mobilizarea masivă a ajuns până la sediul guvernului din Tegucigalpa fără incidente. […]
Vestiarul tricolorilor la stadionul din Priştina, unde s-a disputat meciul de fotbal al României cu Kosovo, din Liga Naţiunilor, a rămas impecabil, transmite News.ro. View this post on Instagram A post shared by Echipa națională a României (@echipanationala) „ROMÂNIA a trecut pe aici La revedere, Priştina! Mulţumim de găzduire”, este titlul dat unui filmuleţ postat […]
Dacă ești în căutarea unui mic dejun sănătos, gustos și care să îți ofere un boost de energie pentru întreaga zi, aceste clătite pline de proteine sunt soluția perfectă. Fără făină și fără îndulcitori adăugați, sunt o opțiune excelentă pentru cei care doresc să-și mențină echilibrul nutrițional, să evite zahărul rafinat și să se bucure de […]