CFR Călători a ”câştigat” alte 12 rame electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, care vor deservi patru rute de serviciu public, respectiv Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti Nord – Galaţi, Iaşi – Cluj Napoca, transmite Agerpres. „Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, azi, […]
Uniunea Europeană „a salutat” miercuri anunţarea unui acord de armistiţiu între Israel şi Hamas, după mai bine de 15 luni de război, relatează AFP, conform Agerpres. „Salut acordul de încetare a focului şi acordul privind ostaticii între Israel şi Hamas, care vor aduce un răgaz atât de necesar celor afectaţi de acest conflict devastator”, a […]
Premierul Marcel Ciolacu a salutat miercuri acordul de încetare a focului în Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor, subliniind că asistenţa umanitară pentru poporul palestinian ar trebui continuată, relatează Agerpres. „Salutăm acordul mult aşteptat de încetare a focului şi eliberarea ostaticilor din Gaza. Acest lucru aduce speranţă familiilor ostaticilor. Ar trebui să continuăm asistenţa noastră umanitară […]
Turcia este pregătită să ofere noii administraţii siriene sprijin operaţional pentru gestionarea taberelor grupării teroriste Stat Islamic din ţară, a declarat miercuri, la Ankara, ministrul turc de externe Hakan Fidan, în cadrul unei conferinţe de presă cu omologul său sirian, Asaad Al-Shaibani – transmit Anadolu şi Reuters, conform Agerpres. „Aşa cum am spus întotdeauna, suntem […]
Secretarul general al NATO Mark Rutte cere Alianţei Nord-Atlantice să se pregătească de război şi să-şi înfrunte inamicii care încearcă să slăbească democraţia, relatează Euronews, transmite News.ro. ”Pentru a preveni războiul, trebuie să ne pregătim de (război): Este timpul să trecem la o stare de spirit de război, ceea ce înseamnă că trebuie să ne […]
Autorităţile de reglementare din Statele Unite au propus plafonarea conţinutului de nicotină din ţigări la niveluri care nu creează dependenţă, o potenţială premieră mondială care ar putea să reducă fumatul şi să reducă veniturile obţinute de industria tutunului, informează Reuters, conform Agerpres. Agenţia pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite, care reglementează produsele ce […]