Articole

Confruntată cu amenințarea rusească, Danemarca își schimbă abordarea și vrea să reinvestească în bugetul UE

Confruntată cu amenințarea rusească, Danemarca își schimbă abordarea și vrea să reinvestească în bugetul UE

06 iun. 1
Prim-ministrul danez Mette Frederiksen a anunțat că intenționează să schimbe poziția țării sale cu privire la bugetul Uniunii Europene. Având în vedere creșterea amenințării rusești, daneza solicită investiții noi în apărarea europeană. „Data trecută am jucat un rol principal în Grupul celor Patru Frugali. Data viitoare vom juca un rol principal într-un alt grup”, a […]
Un tribunal japonez a anulat amenda de 84 de miliarde de euro aplicată şefilor operatorului de la centrala nucleară Fukushima

Un tribunal japonez a anulat amenda de 84 de miliarde de euro aplicată şefilor operatorului de la centrala nucleară Fukushima

06 iun.
Curtea de apel din Tokyo a anulat o amendă echivalentă cu 84 de miliarde de euro la care fuseseră condamnaţi patru şefi ai companiei Tepco, operatorul centralei nucleare de la Fukushima, anunţă vineri presa locală preluată de agenția de știri AFP; instanţa nu a confirmat imediat informaţia, transmite Agerpres. Cei patru fuseseră condamnaţi în 2022, […]
Patru medici de familie din județul Dolj au fost reţinuţi pentru 24 de ore după ce au decontat la nivelul CAS 14500 de ore de gardă, de peste 955.000 de lei, fără a presta serviciile respective

Patru medici de familie din județul Dolj au fost reţinuţi pentru 24 de ore după ce au decontat la nivelul CAS 14500 de ore de gardă, de peste 955.000 de lei, fără a presta serviciile respective

06 iun. 2
METEO Valul de căldură se prelungeşte – Cea mai mare parte a ţării, sub cod galben de caniculă sâmbătă şi duminică / Vineri, cod portocaliu de furtuni, în Oltenia, nordul Moldovei şi local în Carpaţii Meridionali şi Orientali

Fermierii din Serbia protestează pentru a opri un proiect minier major

Fermierii din Serbia protestează pentru a opri un proiect minier major

06 iun.
Zlatko Kokanovic, un fermier din regiunea Jadar din Serbia, este hotărât să oprească dezvoltarea unui proiect al companiei miniere Rio Tinto privind litiul, identificat săptămâna aceasta ca fiind strategic de către Comisia Europeană pentru că vizează reducerea dependenței de China în ce privește resursele minerale, transmite Reuters, citată de Rador.  Litiul este o componentă cheie […]
Ministrul polonez de externe profită de disputa lui Musk cu Trump pentru a-l ironiza pe patronul Tesla: „Vezi, om mare, politica este mai grea decât credeai”

Ministrul polonez de externe profită de disputa lui Musk cu Trump pentru a-l ironiza pe patronul Tesla: „Vezi, om mare, politica este mai grea decât credeai”

06 iun.
Steve Bannon îi cere lui Trump să îl deporteze pe Elon Musk și să „confiște” SpaceX: „Credință puternică că este un străin ilegal”

Steve Bannon îi cere lui Trump să îl deporteze pe Elon Musk și să „confiște” SpaceX: „Credință puternică că este un străin ilegal”

06 iun. 2
Curtea Constituţională a Ungariei a decis că guvernul trebuie să accepte căsătoriile homosexuale încheiate în străinătate

Curtea Constituţională a Ungariei a decis că guvernul trebuie să accepte căsătoriile homosexuale încheiate în străinătate

06 iun.
În Ungaria, doar un bărbat și o femeie se pot căsători, dar trebuie recunoscut ca parteneriat înregistrat dacă doi bărbați sau două femei se căsătoresc în străinătate, a decis marţi Curtea Constituţională a Ungariei, potrivit hvg.hu.  Curtea Constituţională mai precizează că există o încălcare a Legii fundamentale cauzată de omisiune, deoarece această chestiune nu este […]
Vina lui Netanyahu în Gaza (Analiză O Globo)

Vina lui Netanyahu în Gaza (Analiză O Globo)

06 iun.
Analiză a ziarului brazilian O Globo, via Rador: Condamnarea guvernului extremist al lui Benjamin Netanyahu nu înseamnă susținerea teroriștilor sângeroși din Hamas, să fii antisemit sau să pui sub semnul întrebării dreptul Israelului de a exista. Înseamnă doar condamnarea lui Netanyahu pentru încercarea de a înfăptui epurarea etnică a palestinienilor, așa cum am condamnat regimul […]
Atac intens al Rusiei asupra Ucrainei cu drone şi rachete de croazieră: patru morţi şi 20 de răniţi la Kiev

Atac intens al Rusiei asupra Ucrainei cu drone şi rachete de croazieră: patru morţi şi 20 de răniţi la Kiev

06 iun. 1
Rusia a lansat în timpul nopţii un atac intens cu rachete şi drone asupra capitalei ucrainene, iar patru persoane au fost ucise şi 20 rănite, potrivit unui nou bilanţ, în timp ce explozii puternice au răsunat în tot oraşul, relatează Reuters, preluată de News.ro. Atacul a urmat unui avertisment al preşedintelui rus Vladimir Putin, transmis […]
Noul președinte al Poloniei spune că premierul Tusk trebuie să se pregătească pentru o „rezistenţă puternică din partea palatului prezidenţial”

Noul președinte al Poloniei spune că premierul Tusk trebuie să se pregătească pentru o „rezistenţă puternică din partea palatului prezidenţial”

06 iun.
USR a propus creșterea taxării pentru tutun și alcool, inclusiv la tutunul încălzit și vaping

USR a propus creșterea taxării pentru tutun și alcool, inclusiv la tutunul încălzit și vaping

06 iun. 7
USR a propus în cadrul consultărilor de la Cotroceni pentru conturarea noului program de guvernare creșterea accizelor pentru produsele din tutun și alcool, ca măsură de protecție a sănătății publice și pentru consolidarea bugetului de stat, potrivit unui comunicat al partidului. Pentru țigarete, USR propune o creștere de cel puțin 8,8% a accizei. Impactul estimat […]
Militari americani au ajuns în Panama pentru exerciţii de apărare a canalului / Un acord încheiat în aprilie între Washington şi Panama permite desfăşurarea de trupe americane

Militari americani au ajuns în Panama pentru exerciţii de apărare a canalului / Un acord încheiat în aprilie între Washington şi Panama permite desfăşurarea de trupe americane

06 iun.
Analist moldovean: Rusia poate folosi Transnistria ca să atace Ucraina

Analist moldovean: Rusia poate folosi Transnistria ca să atace Ucraina

06 iun. 2
Premierul Dorin Recean a avertizat că Rusia are drept scop ca în această toamnă să preia controlul țării printr-o guvernare docilă și să folosească regiunea transnistreană în războiul împotriva Ucrainei. Acest scenariu, deși poate părea neverosimil acum, ar putea lua contur real dacă la cârma Republicii Moldova vor veni forțe pro-ruse docile în totalitate Federației […]
Sute de persoane, evacuate după erupţia unui vulcan în Guatemala

Sute de persoane, evacuate după erupţia unui vulcan în Guatemala

06 iun.
Peste 500 de persoane au fost evacuate joi în Guatemala după ce cel mai activ vulcan din America Centrală a expulzat în atmosferă o coloană de fum şi cenuşă, au anunţat autorităţile, informează AFP. Locuitorii mai multor sate aflate în apropierea vulcanului Fuego, situat la 35 de kilometri de capitala Ciudad de Guatemala, au fost […]
Rata mortalității infantile a crescut aproape de trei ori în România în 2024

Rata mortalității infantile a crescut aproape de trei ori în România în 2024

06 iun.
Conform celor mai recente date de la institutele naționale de statistică, rata mortalității infantile a crescut în 2024 în cel puțin opt țări ale UE, potrivit Rador Radio România, care citează Euronews. Cel mai prost stă România. Rata mortalității infantile se referă la numărul de decese ale copiilor sub un an la 1.000 de copii […]
O încercare de a destabiliza situația din Transnistria: un fals incident cu focuri de armă relatat de presa din Tiraspol

O încercare de a destabiliza situația din Transnistria: un fals incident cu focuri de armă relatat de presa din Tiraspol

06 iun.
Oficialii din Republica Moldova au anunțat că presupusul incident cu focuri de armă relatat de presa din Transnistria este un fals, transmite Ziarul de Gardă, citat de Rador. Biroul politici de reintegrare anunță joi, 5 iunie, că informațiile apărute pe 29 mai în presa din regiunea transnistreană nu s-au adeverit, fiind constatate „mai multe incoerențe, […]
Fact checking: Euronews, ţinta unei campanii de dezinformare anti-Moldova

Fact checking: Euronews, ţinta unei campanii de dezinformare anti-Moldova

06 iun.
Pe internet circulă noi videoclipuri false care susțin existența unor infracțiuni și probleme ale sănătate din Moldova, unele dintre ele fiind postate chiar de conturi care se dau drept angajați ai Euronews, potrivit Rador Radio România. Un videoclip susține că Moldova are cel mai mare număr de purtători de boli cu transmitere sexuală din Europa, […]
Donald Trump are un frate geamăn chinez și îl „împușcă” pe Zelenski cu un pistol cu apă / O operă cantoneză îl ridiculizează pe președintele american

Donald Trump are un frate geamăn chinez și îl „împușcă” pe Zelenski cu un pistol cu apă / O operă cantoneză îl ridiculizează pe președintele american

06 iun.
România, Grecia și Bulgaria vor să-și conecteze porturile maritime

România, Grecia și Bulgaria vor să-și conecteze porturile maritime

06 iun. 1
Dezvoltarea unui coridor multimodal care va conecta porturile comerciale din nordul Greciei cu cele din Bulgaria și România la Marea Neagră, a făcut obiectul unei reuniuni trilaterale desfăşurate miercuri, 4 iunie, la Bruxelles, scrie publicația elenă Reporter, citată de Rador.  La reuniune au participat ministrul grec al Infrastructurii și Transporturilor, Christos Dimas, viceprim-ministrul bulgar și […]
Cererea pentru produsele Shein şi Temu scade puternic în SUA, după eliminarea facilităţii  ”de minimis” şi tarifele impuse de Trump / Cheltuielile publicitare ale Temu au scăzut cu 95% faţă de anul trecut, iar ale Shein cu 70%