Articole

Vreme frumoasă şi caldă în primele zile din iulie şi apoi caniculară până la sfârşitul acestei săptămâni, în toată ţara

Vreme frumoasă şi caldă în primele zile din iulie şi apoi caniculară până la sfârşitul acestei săptămâni, în toată ţara

30 iun.
Vremea va fi frumoasă şi caldă în primele zile ale lunii iulie şi apoi devine caniculară până la sfârşitul acestei săptămâni, în toată ţara, anunţă meteorologii. În următoarea săptămână, până la mijlocul celei de-a doua luni de vară, se mai răcoreşte şi sunt posibile ploi, potrivit estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 30 […]
Dosar penal la Brașov, după ce un copac a căzut peste doi oameni, iar unul a decedat /  Procurorii solicită expertize

Dosar penal la Brașov, după ce un copac a căzut peste doi oameni, iar unul a decedat / Procurorii solicită expertize

30 iun.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov anunţă că procurorii au deschis un dosar de cercetare penală după ce un copac s-a prăbuşit peste doi oameni, pe Aleea de sub Tâmpa din municipiul Braşov. În condiţiile în care o persoană a murit şi alta a fost rănită, ancheta vizează infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare […]
LIVE Sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari, plafonat la 300 lei brut, prin ordonanță de urgență / ”Concediul special”, maximum 5 zile lucrătoare / Proteste ale bugetarilor

LIVE Sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari, plafonat la 300 lei brut, prin ordonanță de urgență / ”Concediul special”, maximum 5 zile lucrătoare / Proteste ale bugetarilor

30 iun. 18
Edupedu.ro: Ministerul Educației s-a sesizat, după ce în subiectele de la Bacalaureat 2025 l-a introdus pe Nichifor Crainic, ministrul Propagandei în regimul legionar Antonescu

Edupedu.ro: Ministerul Educației s-a sesizat, după ce în subiectele de la Bacalaureat 2025 l-a introdus pe Nichifor Crainic, ministrul Propagandei în regimul legionar Antonescu

30 iun.
Gideon Saar: Israelul este interesat să stabilească legături diplomatice cu Libanul şi Siria / Soarta Platoului Golan, nenegociabilă

Gideon Saar: Israelul este interesat să stabilească legături diplomatice cu Libanul şi Siria / Soarta Platoului Golan, nenegociabilă

30 iun. 1
Israelul este interesat să stabilească legături diplomatice oficiale cu Libanul şi Siria, în cadrul aşa-numitelor acorduri Abraham, dar nu va negocia soarta Platoului Golan în niciun acord de pace, a declarat luni ministrul de externe israelian, Gideon Saar, într-o conferinţă de presă, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres. „Israelul este interesat să extindă cercul păcii […]
UPDATE Pantera din Bulgaria ar fi ajuns în Giurgiu / Oamenii au sunat la 112 / Jandarmeria anunță că a permanentizat monitorizarea zonei

UPDATE Pantera din Bulgaria ar fi ajuns în Giurgiu / Oamenii au sunat la 112 / Jandarmeria anunță că a permanentizat monitorizarea zonei

30 iun. 2
Pantera de la Ruse ar fi ajuns în Giurgiu, se arată într-un comunicat al poliției. Oamenii au sunat la 112 duminică și luni dimineață. Pantera neagră e căutată de peste o săptămână de autoritățile din Bulgaria, țară de unde a dispărut. Antena 3 notează că autoritățile bulgare au instituit o interdicție totală și pe durată […]
Cel mai mare fond de pensii norvegian se retrage din concerne care înarmează Israelul

Cel mai mare fond de pensii norvegian se retrage din concerne care înarmează Israelul

30 iun.
KLP, cel mai mare fond de pensii din Norvegia – altul decât fondul suveran al ţării – a anunţat luni că îşi retrage investiţiile în grupurile Oshkosh din SUA şi thyssenkrupp din Germania, acuzate că furnizează armatei israeliene arme folosite în Fâşia Gaza, informează AFP, citată de Agerpres. KLP reproşează corporaţiei Oshkosh că vinde în […]
Volkswagen își va majora investiţia în Rivian, după ce producătorul american de vehicule electrice și-a îndeplinit obiectivele financiare cheie

Volkswagen își va majora investiţia în Rivian, după ce producătorul american de vehicule electrice și-a îndeplinit obiectivele financiare cheie

30 iun.
Donald Trump despre distanţarea sa de Elon Musk: S-a supărat şi asta nu a fost potrivit

Donald Trump despre distanţarea sa de Elon Musk: S-a supărat şi asta nu a fost potrivit

30 iun.
Preşedintele american Donald Trump a discutat duminică despre mult mediatizata sa distanţare de magnatul afacerilor Elon Musk, spunând că, deşi îl consideră pe Musk un „tip minunat”, acesta s-a supărat, iar comportamentul său a fost nepotrivit, informează EFE. „Elon este un tip minunat şi ştiu că întotdeauna se va descurca bine. Este inteligent. A făcut […]
Adolescenții români sunt cei mai afectați de bullying în Italia: 29,2% / Urmează ucrainenii cu 27,8% / Cyberbullying-ul afectează 4 din 10 străini

Adolescenții români sunt cei mai afectați de bullying în Italia: 29,2% / Urmează ucrainenii cu 27,8% / Cyberbullying-ul afectează 4 din 10 străini

30 iun.
VIDEO Proteste ale bugetarilor nemulțumiți că pierd sporul de condiții vătămătoare: angajați ANAF, Institutul de Statistică, Casa de Pensii /  ”Lumea este nemulţumită pentru că li se reduc veniturile cu 10%”

30 iun. 31
Singurătatea afectează una din şase persoane şi este asociată cu 871.000 de decese anual (raport OMS)

Singurătatea afectează una din şase persoane şi este asociată cu 871.000 de decese anual (raport OMS)

30 iun.
Una din şase persoane din întreaga lume este afectată de singurătate care, alături de izolarea socială, poate duce la îmbolnăvire, contribuind la 871.000 de decese înregistrate anual la nivel mondial, conform primului raport al unei comisii a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) creată pentru combaterea acestui fenomen contemporan din ce în ce mai răspândit, transmit […]
Sindicatele cer o întâlnire de urgenţă cu premierul / În caz contrar, ameninţă cu greva generală la nivel naţional

Sindicatele cer o întâlnire de urgenţă cu premierul / În caz contrar, ameninţă cu greva generală la nivel naţional

30 iun. 6
Confederaţiile sindicale solicită premierului Ilie Bolojan o întâlnire de urgenţă, luni, pe tema măsurilor de austeritate ce urmează să se aplice în perioada următoare, în caz contrar urmând să se iniţieze procedurile legale pentru declanşarea grevei generale la nivel naţional, informează un comunicat al Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR), transmite Agerpres. „Confederaţiile sindicale reprezentative […]
Rusia încearcă din nou să majoreze exporturile de gaze naturale lichefiate

Rusia încearcă din nou să majoreze exporturile de gaze naturale lichefiate

30 iun.
Rusia se confruntă cu un nou eşec în extinderea exporturilor de gaze naturale lichefiate (GNL), după ce sancţiunile SUA au oprit eforturile Moscovei de anul trecut, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres. Un vas care transporta GNL a părăsit facilitatea de export Arctic LNG 2 pentru prima dată din octombrie, conform datelor care monitorizează parcursul […]
Mihai Leu este în continuare în stare gravă la Spitalul Fundeni

Mihai Leu este în continuare în stare gravă la Spitalul Fundeni

30 iun.
Campionul mondial la box şi campionul la raliuri Mihai Leu este în continuare internat la terapie intensivă, în stare generală gravă, a anunţat, luni, Institutul Clinic Fundeni, într-un comunicat citat de News.ro. “Pacientul Mihai Leu este în continuare internat pe secţia de terapie intensivă, se menţine starea generală gravă, evolutţe staţionară“, se arată într-un comunicat al […]
Rezultate finale Bacalaureat 2025 au fost publicate. Vezi notele primite de candidați după contestații, pe județe

Rezultate finale Bacalaureat 2025 au fost publicate. Vezi notele primite de candidați după contestații, pe județe

30 iun.
Rezultatele finale de la examenul de Bacalaureat 2025 au fost publicate cu puțin timp în urmă de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), pe bacalaureat.edu.ro, și pot fi văzute în articol. Vezi mai jos listele cu notele și mediile finale obținute de candidați la Bacalaureat 2025 după contestații. Pentru că rezultatele finale nu apar pe platforma […]
Vladimir Putin „vrea capitularea Kievului”, acuză șeful diplomației germane

Vladimir Putin „vrea capitularea Kievului”, acuză șeful diplomației germane

30 iun.
Șeful diplomației germane, Johann Wadephul, l-a acuzat luni pe președintele rus Vladimir Putin că vrea să impună Ucrainei o „capitulare” fără o voință reală de negociere, după sosirea la Kiev pentru o vizită neanunțată, scrie Le Figaro. În timp ce Ucraina este pregătită pentru negocieri autentice cu Moscova, „Putin nu cedează asupra niciuneia dintre cererile […]
Alfred Simonis, mesaj către politicienii care au jubilat la zvonul că stadionul Dan Păltinişanu ar fi fost scos de pe lista de investiţii: Stadionul se face! Şi nu oricum, ci cu 32.000 de locuri, cum a fost proiectat

30 iun. 4
Statistică: Peste 3,5 milioane de români trăiau în sărăcie, în 2024 / Cea mai mare rată a riscului de sărăcie sau excluziune socială s-a înregistrat în regiunea Sud-Est (39,7%)

Statistică: Peste 3,5 milioane de români trăiau în sărăcie, în 2024 / Cea mai mare rată a riscului de sărăcie sau excluziune socială s-a înregistrat în regiunea Sud-Est (39,7%)

30 iun.
Judecătorii și procurorii se reunesc în adunări generale, în fața reformelor prevăzute în programul de guvernare Bolojan, care prevede creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani

Judecătorii și procurorii se reunesc în adunări generale, în fața reformelor prevăzute în programul de guvernare Bolojan, care prevede creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani

30 iun. 6
Ion Iliescu se află în continuare la terapie intensivă / Este conştient, stabil cardiovascular

Ion Iliescu se află în continuare la terapie intensivă / Este conştient, stabil cardiovascular

30 iun. 2
Ion Iliescu, fost preşedinte al României, rămâne internat la terapie intensivă, este conştient, stabil cardiovascular, respiră spontan, dar cu necesar suplimentar de oxigen, a anunţat, luni dimineaţă, Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, transmite Agerpres. „Pacientul este conştient, stabil cardiovascular, respiră spontan, cu necesar suplimentar de oxigen. Se menţine internarea în secţia de […]