Şcoala Gimnazială Nr. 1 din comuna Rusăneşti a luat foc în cursul nopţii trecute, pentru lichidarea incendiului intervenind mai multe echipaje de pompieri timp de aproximativ şapte ore, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu, relatează Agerpres. Incendiul ar fi fost cauzat de un scurtcircuit electric produs la […]
Viceprimarul orașului asediat Mariupol din sudul Ucrainei a declarat pentru BBC că trei persoane – inclusiv un copil – au fost ucise când Rusia a bombardat miercuri o maternitate. Se pare că cel puțin alți șaptesprezece au fost răniți, dintre care unele includ femei însărcinate. „Sunt absolut sigur pe ce știu despre această unitate, este […]
Cadavre sunt îngropate într-o groapă comună, la Mariupol, un oraş situat în sudul Ucrainei, asediat de mai multe zile de forţe ruse, relatează CNN, scrie News.ro. Bărbaţi purtând combinezoane depun în groapă cadavre, unele în saci de plastic, altele învelite în pături, potrivit unor imagini publicate de The Associated Press. Oraşul este izolat, asediat şi […]
Un bărbat a murit într-un incendiu care a izbucnit, miercuri seara, într-un apartament situat pe strada 22 Decembrie din municipiul Bacău. Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu, a declarat că 8 oameni au fost evacuaţi din blocul în care a izbucnit incendiul. „În urma incendiului a rezultat o persoană decedată, un adult […]
Momentul în care doi specialişti ucraineni în eliminarea explozivilor dezamorsează o bombă rusească doar cu mâinile şi o sticlă de apă a devenit viral după ce filmarea a fost distribuită de instituţia de presă ucraineană NEXTA TV. This #Russia-dropped bomb would flatten a building — and yet these #Ukraine EODs defuse it with 2 hands […]
Un tânăr de 17 ani, elev în clasa a zecea la un liceu din Adjud, judeţul Vrancea, a fost reţinut, miercuri, după ce a lovit doi profesori, în timpul unui conflict spontan izbucnit pe holul şcolii, anunță Agerpres. Conform IPJ Vrancea, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Adjud au fost sesizaţi de unul dintre profesorii agresaţi, […]
Cel puțin 516 civili au fost uciși în Ucraina de când Rusia a început invazia pe 24 februarie, a declarat miercuri Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, citat de CNN. Aceasta este o creștere cu 42 de decese față datele de luni. Aproximativ 908 de civili au fost, de asemenea, răniți, a anunțat […]
Un cetăţean ucrainean a decedat după ce a traversat, împreună cu alte două persoane, râul Tisa pentru a ajunge pe teritoriul românesc, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, Iulia Stan, relatează Agerpres. „Azi, 9 martie 2022, în jurul orei 13,43, lucrătorii noştri din cadrul Sectorului […]
Curtea Constituțională a respins, miercuri, cu unanimitate de voturi, sesizările USR și AUR referitoare la legea privind desființarea Secției speciale. Legea va merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Anterior, USR a cerut CCR să amâne decizia până după publicarea avizului Comisiei de la Veneţia. Comunicatul CCR: În ședința din data de 9 martie 2022, […]
În satul Nemishayevo de la periferia Kievului, locuitorii s-au adăpostit în casele lor, în timp ce bombardamentele rusești continuă în mod regulat, relatează CNN. O localnică, Yaroslava Kaminska, spune că a rămas la Nemishayevo cu familia ei – soțul ei, părinții și bunica – după invadarea satului de către Rusia pe 28 februarie. Mai spune […]
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism anunţă pe SICAP licitaţie restrânsă în vederea achiziţionării unui sistem de monitorizare şi management în mediul ambiental pentru detectarea, localizarea, colectarea şi identificarea echipamentelor de comunicaţii. Valoarea totală estimată este de 3.012.058 lei. În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară va reprezenta 40%, iar propunerea tehnică […]