Poliţia ucraineană a încheiat lucrările de exhumare a cadavrelor dintr-o groapă comună descoperită în Liman, în regiunea Doneţk (est), după ce oraşul a fost eliberat din mâinile trupelor ruse, relatează EFE vineri, citată de Agerpres. Aceasta este, potrivit poliţiei, cea mai mare groapă comună descoperită în acest oraş eliberat de ucraineni după ocuparea sa de […]
Marca americană de modă de lux Ralph Lauren și-a cerut scuze după ce a fost acuzată de Beatriz Gutierrez, soția președintelui Mexicului și șefa unei comisii pentru afaceri culturale, că a plagiat modele indigene, relatează dw.com. Joi, Gutierrez a postat pe Instagram o fotografie cu o jachetă Ralph Lauren despre care a spus că și-a […]
Şeful Pentagonului, Lloyd Austin, a ordonat joi armatei americane să faciliteze accesul femeilor din armată la avort, în contextul în care unele state americane adoptă politici ultra restrictive în privinţa întreruperilor voluntare de sarcină, transmite AFP, preluată de Agerpres. Curtea Supremă a revocat în iunie jurisprudenţa „Roe v. Wade” din 1973, care garanta acest drept […]
Cancelarul german, Olaf Scholz, şi preşedintele francez, Emmanuel Macron, au afişat o anumită dorinţă de destindere în cursul nopţii de joi spre vineri la Bruxelles, după tensiunile care au izbucnit la lumina zilei între Paris şi Berlin, scrie AFP, citată de Agerpres. „Cooperarea dintre Germania şi Franţa, precum şi dintre cancelar şi preşedinte, este intensă […]
Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a declarat, joi, că guvernul de la Kiev colaborează cu NATO, Uniunea Europeană şi alţi parteneri pentru a depăşi efectele blocadei Moscovei, care a eliminat cel puţin 40% din capacitatea de generare a energiei a Ucrainei, relatează CNN, citată de News.ro. Potrivit unui comunicat al Ministerului ucrainean de Externe, […]
Bulgaria a devenit cea mai recentă ţară care a anunţat că nu va participa la concursul Eurovision de anul viitor, transmite BBC, citată de News.ro. Radiodifuzorii din Macedonia de Nord şi Muntenegru confirmaseră deja că nu vor participa la ediţia din 2023 din cauza majorării taxei de participare. BBC News a fost informat că ţărilor […]
O instanţă din Rusia a dispus, joi, arestarea jurnalistei de televiziune Marina Ovsiannikova, afirmă agenţia Interfax, la mai mult de şase luni de când ea a arătat o pancartă în direct în care afirma că Kremlinul minte cu privire la războiul din Ucraina, potrivit Reuters, transmite News.ro. Ovsiannikova a fugit deja din Rusia, a declarat, […]
Militari iranieni se află „pe teren, în Crimeea” pentru a ajuta forţele ruse să lanseze atacuri cu drone în Ucraina, a anunţat joi Casa Albă, relatează AFP. „Credem că militari iranieni au fost pe teren în Crimeea şi au ajutat Rusia în aceste operaţiuni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al […]
Președintele Volodimir Zelenski a respins acuzațiile Rusiei potrivit cărora explozia de pe podul Kerci din 8 octombrie a fost orchestrată de serviciile speciale ucrainene, scrie cotidianul ucrainean Pravda. „Cu siguranță nu am comandat acest lucru [explozia de pe podul Kerci – n.r.], din câte știu eu”, a afirmat Zelenski, într-un interviu pentru postul de televiziune […]
O salată iceberg de 60 de pence de la Tesco, cu perucă blondă, a fost încoronată câștigătoare a unui concurs bizar, după ce a rezistat mai mult decât Liz Truss, transmite The Guardian. În urmă cu șapte zile, Daily Star a montat o cameră web pe salată pentru a vedea dacă aceasta va avea o […]
În Adunarea Națională de la Paris plouă cu moțiuni de cenzură, dar guvernul Borne, teoretic minoritar, nu-și face nicio problemă cu privire la supraviețuire. De ce? Pentru că opoziția este atât de divizată încât nu e nicio șansă ca cea de dreapta să voteze pentru moțiunea stângii și invers. Săptămâna aceasta la dezbaterea proiectului de […]