G4Media.ro

Un șofer de ambulanță a suferit un atac cerebral la volan, în…

Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Un șofer de ambulanță a suferit un atac cerebral la volan, în timp ce se afla în misiune / ”Asistentul medical a văzut că ambulanțierul nu schimbă viteza” / E al treilea caz de AVC la Ambulanța Suceava într-un an și jumătate

Un ambulanțier în vârstă de 57 de ani, de la substația de ambulanță Rădăuți a SAJ Suceava, a făcut, sâmbătă, un accident vascular cerebral (AVC) în timp ce se afla la volan, în misiune de salvare, anunță Monitorul de Suceava.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ Suceava, dr. Adriana Morari, ambulanțierul a suferit un AVC cu deficit neurologic, dar fără pierderea stării de conștiență. „S-a intervenit rapid, ajungând la Suceava, unde este centru regional de stroke”, a declarat dr. Morari.

Purtătorul de cuvânt al sindicatului de la Ambulanță, Robert Rotariu, și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu apariția unor astfel de cazuri în rândul angajaților de la Ambulanță, pe care le corelează cu nivelul ridicat de stres și cu munca foarte dificilă.

„Colegul asistent medical a văzut că ambulanțierul nu schimbă viteza și motorul se turează foarte tare, iar când l-a întrebat ce se întâmplă, crezând că este o problemă tehnică, a realizat că acesta nu poate articula corect cuvinte. I-a cerut să tragă pe dreapta. Colegul cu AVC a reușit să oprească în siguranță, iar colegul asistent i-a administrat medicația și a așteptat echipajul de sprijin. Ulterior starea lui s-a agravat și a fost nevoie de intervenție chirurgicală. Acum este stabil și sperăm să se recupereze cât mai repede posibil”, a afirmat Robert Rotariu.

Purtătorul de cuvânt al sindicatului din cadrul SAJ Suceava a subliniat că acesta este al treilea caz de AVC în rândul angajaților de la Ambulanța Suceava, primul fiind acum un an și jumătate.

„Noi avem probleme grave de sănătate până la 56 de ani. Ar trebui să fim lăsați să ne bucurăm măcar câțiva ani de pensie, să nu fim în scaun cu rotile sau, mai rău, decedați înainte de vârsta de pensionare sau imediat după, dar din păcate legea este suspendată până la sfârșitul anului, de teamă că ar pleca prea mulți colegi din sistem”, a mai spus Robert Rotariu.

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...