G4Media.ro

Isterie în orașul Covasna, din cauza lupilor / O familie a pierdut…

Foto: Wikipedia

Isterie în orașul Covasna, din cauza lupilor / O familie a pierdut 4 câini de pază în două luni / Primar: ”Există o psihoză deja, generată de zvonuri, de postările de pe internet, de Ro-Alert”

De câteva săptămâni, locuitorii din zona Covasnei sunt terorizați de atacurile haitelor de lupi, prezente tot mai des în apropierea zonelor locuite. Cel mai recent atac a avut loc miercuri dimineața, la Chiuruș, unde lupii au sfâșiat câinele de pază al unei familii – al patrulea în doar două luni. Oamenii se tem și spun că situația este scăpată de sub control, relatează We Radio Sfântu Gheorghe.

„Ultimul atac a fost miercuri dimineață. În perioada 2 ianuarie  – 28 februarie au fost patru atacuri, ne-au omorât 4 câini de pază. Dimineață am făcut sesizare la Primărie, sperăm că o să se rezolve problema”, a spus Perdi Renata.

Primarul orașului Covasna, de care aparține satul Chiuruș, spune că problema într-adevăr există, însă în mediul online s-a creat și o oarecare isterie, iar unii oameni au ajuns să sune la 112 și să reclame că au văzut lupi în centrul stațiunii, în apropierea hotelurilor – informații neconfirmate în urma verificărilor făcute de autoritățile locale cu ajutorul camerelor de supraveghere.

”Nu cred că a venit lupul, de exemplu, în strada Unirii din Covasna, în zona Hotelului, așa cum a venit Ro-Alertul alaltăieri. Să presupunem că ursul ar putea să intre, pentru că e un animal care își permite, prin comportamentul său, să intre în zonele locuite, dar lupului îi e frică. Mai mult există o psihoză deja, generată de zvonuri, de postările de pe internet, de Ro-Alert. Pe de altă parte, există fenomenul, am văzut și eu postările oamenilor, am văzut și în strada Gábor Áron, și în gospodăriile din apropierea câmpiei sau pădurii, într-adevăr a intrat animalul. În discursul public există tematizată această problemă, a fost pregnantă în ultima perioadă”, a explicat primarul.

Edilul consideră că procedura de intervenție stabilită pentru specia urs nu poate fi aplicată în cazul lupilor, având în vedere că, spre deosebire de urs, aceste animale nu „așteaptă” venirea comisiei de intervenție la locul atacului.

Reprezentanții fondului de vânătoare spun că lupii s-au înmulțit foarte mult în ultima perioadă, principalele motive fiind interdicția de vânătoare impusă în 2016, dar și pesta porcină care le-a asigurat hrană suficientă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...