G4Media.ro

Primarul Brașovului i-a sigilat biroul viceprimarului / Coliban îi transmite viceprimarului că…

Sursa foto: Bună Ziua Brașov

Primarul Brașovului i-a sigilat biroul viceprimarului / Coliban îi transmite viceprimarului că are loc la cimitir, acolo unde mai are singura atribuție administrativă / ”Este un sigiliu care, legal, nu reprezintă nimic”

Conflictul dintre viceprimarul Braşovului Sebastian Rusu (PNL) şi primarul Allen Coliban (USR) a ajuns într-o nouă etapă. Astfel, marţi, 21 noiembrie, când a venit la serviciu, Sebastian Rusu şi-a găsit sigilată uşa biroului din sediul Primăriei. L-a rupt și a intrat în încăpere.

„Este un sigiliu care, legal, nu reprezintă nimic. Un sigiliu pus în urma unei discuţii cu primarul nu are nicio valoare legală”, a declarat Sebastian Rusu, citat de BZB.

Viceprimarului i-a fost amenajat un birou în incinta Cimitirului Municipal Braşov, însă acesta nu s-a mutat acolo la data stabilită de primarul Braşovului, Allen Coliban, respectiv 10 noiembrie.

„Întrucât termenul stabilit pentru eliberarea biroului expirase, Serviciul Administrativ a sigilat spaţiile. Noul birou al domnului viceprimar este amenajat şi disponibil”, a declarat primarul Allen Coliban.

De cealaltă parte, viceprimarul nu este dispus să se mute în biroul de la „Municipal” şi a anunţat că, dacă va fi nevoie, va scoate o masă şi două scaune în stradă, în faţa Primăriei, unde îi va primi pe cetăţeni în audienţă.

Pe de altă parte, viceprimarul Sebastian Rusu a avertizat că urmează ca raportul de audit realizat de Curtea de Conturi să fie făcut public şi a interpretat „expulzarea” lui la ca fiind o reacţie de nemulţumire a primarului. „Probabil că primarul Braşovului a fost deranjat de faptul că săptămâna trecută am fost să citesc raportul Curţii de Conturi, iar lucrurile nu stau deloc bine. Eu voi merge înainte, voi semnata neregulile şi voi merge pe teren, pentru că administraţia se face în mijlocul oamenilor”, a mai spus Rusu.

În 8 noiembrie, viceprimarul Sebastian-Mihai Rusu a primit un mail prin care a fost anunţat că i s-a amenajat un birou în incinta Cimitirului Municipal. El ar fi trebuit să se mute în noul birou în 10 noiembrie, când a fost ziua lui de naştere, însă nu a făcut acest lucru, motivând că nu a primit o dispoziţie de primar. De altfel, viceprimarul a menţionat că nici în 21 noiembrie, când a găsit uşa biroului sigilată nu a primit respectiva dispoziţie.

În acest moment, viceprimarul Sebastian Rusu se ocupă doar de Cimitirul Municipal, după ce, începând din primăvara anului 2021, i-au fost retrase treptat atribuţiile.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. voi cititi articolele dupa ce le scrieti si mai ales le publicati? deci Brasovul are 2 primari si ambii de la pnl, da?

  2. Mai sunt electronist si fac depanare la cipuri, care ma ia la el in partid ca astia de la AUR mi-au sters contul cu tot cu postari, oare ce nu le-au placut?
    Nu am fost rapit de extraterestii ca sa ma fi imbarligat cu vreun reptilian asa ca am ADN-eul dacic pur. Deci care ma luati mai?