G4Media.ro

Cod galben de căldură în toată ţara duminică şi luni; Cod portocaliu…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Cod galben de căldură în toată ţara duminică şi luni; Cod portocaliu de caniculă în Bucureşti şi 7 judeţe, luni

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteo Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru Capitală şi şapte judeţe din sudul şi sud-estul ţării, ce va intra în vigoare luni, şi un Cod galben de căldură în toată ţara duminică şi luni.

Potrivit meteorologilor, valul de căldură va persista duminică şi luni, iar în zonele de câmpie şi local în cele de deal şi podiş va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, iar minimele între 17 şi 24 de grade.

Luni, 21 august, în judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Constanţa, Ilfov şi municipiul Bucureşti valul de căldură şi canicula se vor intensifica. Se vor înregistra temperaturi maxime de 38 – 39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi.

„Valul de căldură va persista, în cea mai mare parte a ţării, pe tot parcursul săptămânii viitoare”, avertizează ANM.

Sursa Foto: ANM

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...