G4Media.ro

Caniculă şi disconfort termic ridicat în sudul şi sud-estul ţării, inclusiv în…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Caniculă şi disconfort termic ridicat în sudul şi sud-estul ţării, inclusiv în Bucureşti / Temperaturile maxime vor fi de 35 – 37 de grade

Sudul şi sud-estul ţării se va afla, de joi până duminică, sub o informare de caniculă şi disconfort termic ridicat, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), informează Agerpres.

Astfel, în perioada 17 – 20 august 2023, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în sudul şi sud-estul ţării, unde temperaturile maxime vor fi de 35 – 36 de grade şi izolat de 37 de grade.

Disconfortul termic va fi ridicat şi în regiunile vestice şi estice, unde vor fi maxime de 32 – 34 de grade Celsius.

Meteorologii au anunţat o vreme caniculară şi în Bucureşti, în următoarele zile, maximele termice urmând să ajungă la 37 de grade Celsius.

Potrivit ANM, în intervalul 17 august, ora 12:00 – 20 august, ora 21:00, vremea va fi caniculară în Capitală, iar disconfortul termic ridicat, indicele temperatură umezeală (ITU) urmând să depăşească uşor pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima zi a intervalului (17 iulie).

Temperaturile maxime vor fi de 35 – 37 de grade, iar cele minime de 18 – 21 de grade.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...