G4Media.ro

Nicușor Dan afirmă că nu susţine instituirea unei taxe de intrare în…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Nicușor Dan afirmă că nu susţine instituirea unei taxe de intrare în Bucureşti: „În schimb susţin să taxăm locurile de parcare din centru, ăsta este un mod de a descuraja tranzitarea”

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că, după ce măsura de impunere a unei viniete pe plan local a fost declarată neconstituţională, în urmă cu mai mulţi ani, o posibilitate pentru reducerea poluării cauzate de trafic în municipiul Bucureşti ar fi instituirea unei taxe de intrare în Capitală. Dan arată însă că nu susţine o astfel de măsură, trasmite News.ro.

Primarul Nicuşor Dan a declarat, miercuri seară, la Digi 24, că nu se poate ca administraţia locală să îi taxeze suplimentar pe şoferii care circulă în Capitală cu autovehicule care nu sunt înmatriculate pe Bucureşti, măsură care este neconstituţională.

”Ce s-ar putea – dar eu nu sunt pentru o astfel de măsură – să existe o taxă de intrare în oraşul Bucureşti Eu nu susţin această măsură. În schimb susţin – ceea ce şi facem, am depăşit 20.000 – să taxăm locurile de parcare din centrul Bucureştiului şi vrem să ajungem la 80-90.000. Ăsta este un mod de a descuraja tranzitarea Bucureştiului şi de a încuraja oamenii să folosească transportul în comun. Sunt foarte bucuros şi ţin să mulţumesc bucureştenilor care folosesc tot mai mult transportul în comun. Într-un an, numărul călătorilor de transport în comun din Bucureşti s-a mărit cu 25%”, a afirmat primarul general al Capitalei.

El a explicat că taxele pe parcare nu au fost puse pentru a ”îmbogăţi” bugetul local. Conform edilului, la bugetul local intră, din parcări, aproximativ 1,5-2 milioane de lei lunar, în timp ce Primăria plăteşte 100 de milioane de lei pentru subvenţie la transportul public.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Domnule Dan, pentru a fi descurajata tranzitarea, este nevoie de o sosea de centura perfect funcțională, precum exista in capitalele civilizate din UE.

  2. Primarul handicapat din cta a pus taxe de parcare peste tot .Practic nu mai ai unde sa îți pui mașina .Nu plătim oare rovinieta cât și taxa de drumuri inclus în prețul combustibilului?Cate taxe o sa mai suportam ,stiindu-se că avem cele mai mici salarii din Europa?

  3. P.S. taxe de drumuri incluse…