G4Media.ro

Grevă în Grecia pe 1 mai în transportul public terestru şi maritim

Sursa foto: Pixabay

Grevă în Grecia pe 1 mai în transportul public terestru şi maritim

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Elenă că a fost anunţată o grevă, de 24 ore, în transportul public terestru şi maritim la data de 1 mai, relatează Agerpres.

Conform informaţiilor disponibile în acest moment, trenurile şi trenurile suburbane (Proastiakos), precum şi mijloacele de transport maritim (inclusiv feriboturile), nu vor circula timp de 24 de ore (între ora 00.01 şi ora 23.59).

Autobuzele şi troleibuzele vor circula între orele 9.00 şi 21.00, iar circulaţia metroului ar putea fi perturbată.

Având în vedere posibile modificări de ultim moment, MAE recomandă cetăţenilor români să urmărească anunţurile autorităţilor locale.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106710035) şi Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă (+306978996222) şi al Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076).

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web atena.mae.ro, salonic.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează