G4Media.ro

Festivalul Narciselor de la Vad, în Țara Făgărașului, va avea loc pe…

Sursa foto: Pixabay

Festivalul Narciselor de la Vad, în Țara Făgărașului, va avea loc pe 14 mai

Festivalul Narciselor de la Vad va avea loc anul acesta pe data de 14 mai, anunță autoritățile. Evenimentul se organizează an de an, în preajma sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena, iar participarea este gratuită, transmite Rador.

La Vad sunt în total 398 de hectare pe care cresc narcise, declarate arii protejate, însă doar 7 hectare se află în proprietatea comunei Șercaia. Acolo va avea loc și un spectacol folcloric cu artiști și ansambluri de dansuri populare din Țara Făgărașului și nu numai. În prezent, în dumbravă narcisele sunt răsărite și există posibilitatea ca multe dintre ele să fie doar îmbobocite în perioada festivalului.

„Așteaptă să o vizităm. (…) Este curată, este îmbietoare, iar nacisele sunt răsărite, dar sunt numai într-un stadiu de mugur. De mai mulți ani, oamenii respectă natura și nu au mai plecat ca pe vremuri, cu narcise. Se duc, le admiră și după aceea părăsesc poiana. E destul de curat, dacă le-am oferit și cele necesare, coșuri de gunoi. Am avut mult mai puțin de curățat după festival decât cum era la început, prin 2004, când chiar munceam să igienizăm”, a precizat primarul comunei Șercaia, Cristinel Paltin.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Frumos.