G4Media.ro

Lucian Bode, întâlnire cu omologul austriac: Această vizită dezgheaţă relaţiile bilaterale dintre…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Lucian Bode, întâlnire cu omologul austriac: Această vizită dezgheaţă relaţiile bilaterale dintre România şi Austria

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat miercuri că la întâlnirea cu ministrul Federal de Interne al Austriei, Gerhard Kraner, va fi discutat şi subiectul deblocării procesului de aderare a României la Spaţiul Schengen, subliniind că vizita omologului austriac „dezgheaţă” relaţiile bilaterale dintre România şi Austria, relaţii care s-au răcit la finalul anului trecut, relatează Agerpres.

„Vizita de astăzi este o continuare firească a activităţilor desfăşurate de structurile Ministerelor Afacerilor Interne din România şi Austria, structuri care s-au întâlnit la nivel tehnic pe parcursul acestui an. Vizita de astăzi este, dacă vreţi, o abordare pragmatică a temelor de interes pentru ţările noastre. Aş vrea să mai spun un lucru. Văzând abordarea din presă cu privire la această vizită aş confirma că această vizită dezgheaţă relaţiile bilaterale dintre România şi Austria la nivelul MAI, relaţii care s-au răcit la finalul anului trecut. Agenda de astăzi, pe lângă temele de interes pentru ţările noastre de cooperare bilaterală, cuprinde, evident, subiectul deblocării procesului de aderare a României la Spaţiul Schengen. La finalul acestei zile, acţiunile pe care le vom desfăşura sper să contribuie la atingerea acestui obiectiv de ţară al României – aderarea la Spaţiul Schengen”, a spus Bode, în prezenţa lui Gerhard Kraner.

Bode a mai afirmat că vor fi semnate trei acorduri între ministerele de Interne din cele două ţări şi se va face o vizită la sediul Poliţiei de Frontieră Române – Centrul Operaţional de Comandă.

Gerhard Karner, ministrul austriac de Interne, a declarat miercuri la București că „nu pot să dau o dată pentru intrarea României în Schengen. Avem multe puncte comune între cele două țări pe care trebuie să le discutăm, mai ales când e vorba despre securitatea țărilor noastre”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Ptu…plagiatorule!Iar ne faci de minune.

  2. Au fost dezghețate cu un jet cald.

  3. Dezgheata pe draqu’

  4. Ce promisiuni a fost autorizat să facă Bode pentru acest ‘dezgheț’?

  5. bode: aceasta vizita dezgheață mintea înghețată cu care am copiat teza de doctorat

  6. Suntem melci. Eu il tuneam in vama pana declara ca ne voteaza. Cu perchezitia cavitatilor sa vedem daca are migranti.

  7. doar un tractorist, si ala cel mai prost, ar putea fi numit „omologul” lui bude.