G4Media.ro

Ministerul Energiei: Nu există riscul să apară un deficit de carburanți în…

Sursa: Petrotel.lukoil.com

Ministerul Energiei: Nu există riscul să apară un deficit de carburanți în România odată cu embargoul asupra țițeiului rusesc

Embargoul impus de Uniunea Europeană asupra ţiţeiului rusesc adus pe mare începând cu data de 5 decembrie nu va duce la un deficit de carburanţi pe piaţa din România, a declarat marţi Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei, potrivit Agerpres.

Declarațiile sale vin pe fondul faptului că una dintre cele trei rafinării din România, Petrotel, deţinută de Lukoil, importa ţiţei din Rusia adus prin Marea Neagră până în Portul Constanţa.

„România este parte a Uniunii Europene şi suntem activi în toate dezbaterile şi comunicările şi toate măsurile pe care UE le implementează. Prin aceste măsuri, nu ne dorim să afectăm piaţa din România şi întotdeauna căutăm alternative la aceste probleme, care sunt cauzate în cea mai mare parte de invazia Rusiei în Ucraina. Cu siguranţă căutăm alternative care să ne asigure necesarul de consum şi căutarea acestor alternative se desfăşoară alături de celelalte state europene”, a arătat Drăgan într-o conferință organizată de InvesTenergy.

Întrebat dacă Ministerul Energiei a discutat cu Lukoil şi dacă au fost găsite soluţii pentru ca rafinăria să nu se închidă, ceea ce ar duce la o lipsă de carburanţi pe piaţa din România, oficialul a răspuns: „Întotdeauna există mesaje care sunt provocatoare, caută lucruri care să atragă atenţia, acelaşi lucru se discuta şi la începutul acestui an. După cum am observat, nu am avut o întrerupere a furnizării de combustibili în România şi cred că nici în perioada următoare nu există un asemenea risc major”.

În ceea ce priveşte intenţia UE de a plafona preţul ţiţeiului rusesc venit prin conducte, el a precizat că discuţiile în acest sens nu au fost finalizate.

„Vă pot spune că există discuţii, chiar la ultima reuniune a Consiliului miniştrilor energiei au existat discuţii în acest sens şi va exista un nou Consiliu la începutul lunii decembrie. Toate statele transmit şi colaborează pentru găsirea unei soluţii, unei alternative, care să ofere predictibilitate şi să nu creeze panică sau întreruperi în furnizarea de combustibil pentru piaţa europeană”, a completat Drăgan.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...