Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul cubanez al Muncii şi securităţii sociale, Marta Elena Feitó-Cabrera, a fost forţată să demisioneze din funcţie după ce a făcut comentarii într-o sesiune parlamentară în care a negat existenţa cerşetorilor pe insula condusă de comunişti, transmite News.ro, care citează BBC.
Ministrul a declarat că nu există „cerşetori” în Cuba şi că oamenii care umblă prin gunoaie o fac, în esenţă, din dorinţa de a face „bani uşor”, după cum a spus ea.
Comentariile sale au fost criticate pe scară largă de cubanezii din ţară şi din străinătate şi au determinat un răspuns din partea preşedintelui insulei, Miguel Díaz-Canel.
Ea a demisionat la scurt timp după aceea.
Nivelurile de sărăcie şi penuria de alimente s-au agravat în Cuba, care continuă să se confrunte cu o criză economică severă.
Feitó-Cabrera a făcut aceste comentarii la începutul acestei săptămâni, în cadrul unei sesiuni a Adunării Naţionale, în care a vorbit despre oamenii care cerşesc şi scormonesc prin tomberoane în Cuba.
Ea a părut să nege existenţa acestora spunând: „Nu există cerşetori în Cuba. Există oameni care pretind că cerşesc pentru a face bani uşor”.
În plus, ea i-a acuzat pe cei care caută prin gunoaie că sunt „participanţi ilegali la serviciul de reciclare”.
Ministrul a evaluat în mod clar greşit indignarea şi furia pe care comentariile sale le vor provoca şi măsura în care acestea descriu conducerea ţării ca fiind lipsită de sentimente, autoritară şi profund deconectată de luptele economice cumplite ale cubanezilor obişnuiţi.
O serie de activişti şi intelectuali cubanezi au publicat o scrisoare în care solicitau înlăturarea acesteia, afirmând că comentariile erau „o insultă la adresa poporului cubanez”.
Preşedintele cubanez a criticat-o apoi pe Feitó-Cabrera la sesiunea parlamentară – deşi fără a o menţiona – spunând că liderii nu pot „acţiona cu condescendenţă” sau să fie „deconectaţi de realităţile” poporului.
Economistul cubanez Pedro Monreal a postat pe X că în Cuba există „oameni deghizaţi în miniştri”.
Demisia lui Feitó-Cabrera a fost acceptată de Partidul Comunist Cubanez şi de guvern.
Deşi guvernul cubanez nu publică cifre oficiale privind numărul persoanelor care cerşesc, creşterea numărului acestora a fost evidentă pentru majoritatea cubanezilor în contextul crizei economice profunde a insulei.