Home » Orașul meu » Mesajul lui Boc pentru vot: ”Să nu mă trimiteți la Putin, la Moscova, să-mi dea bani de centură, că nu mă duc”

Mesajul lui Boc pentru vot: ”Să nu mă trimiteți la Putin, la Moscova, să-mi dea bani de centură, că nu mă duc”

Mesajul lui Boc pentru vot: ”Să nu mă trimiteți la Putin, la Moscova, să-mi dea bani de centură, că nu mă duc”
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Primarul Emil Boc a transmis, marți, un mesaj din fața sediului Comisiei Europene de la Bruxelles, și le-a cerut clujenilor să fie atenți cum votează duminică la alegerile prezidențiale pentru a nu se pierde cele 1,1 miliarde de euro alocați centurii metropolitane, relatează Cluj24.

”Contractul pe care l-am semnat pentru centura metropolitan este de 1,1 miliarde de euro, bani de la Uniunea Europeană, de la Comisia Europeană.

- articolul continuă mai jos -

Dragi clujeni, să avem mare grijă ce facem duminică la alegeri, să nu pierdem banii europeni pentru centura metropolitan a Clujului, că alți bani nu am și să nu mă trimiteți la Putin, la Moscova, să-mi dea bani de centură, că nu mă duc.

Și dacă m-aș duce, tot nu mi-ar da că nu are. Și chiar de-ar avea tot nu ne-ar da. Că ei (rușii – n.a.) sunt obișnuiți să ia, nu să dea”, a transmis Emil Boc.

Potrivit acestuia, în schimb, cei de la UE ”te invită la ei acasă, te primesc în casă și, pe deasupra, te și omenesc cu fonduri europene pentru infrastructură ca să-ți modernizezi țara și orașele”.

”Și asta, chiar dacă noi îi mai înjurăm din când în când, șa cum unii dintre dvs mă înjurați și pe mine câteodată, chiar dacă eu mă străduiesc să fac tot ceea ce pot și ține de mine.

Știu că unii zâmbiți, iar alții mă înjurați, eu însă vă spun ce a zis mama către mine, să nu ziceți că nu v-am spus. Îi serioasă treaba, aveți grijă duminică, faceți un calcul bun, eu îl susțin pe primarul matematician”, a încheiat Emil Boc.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole