G4Media.ro

PSD pierde Constanța după 20 de ani: Vergil Chițac (PNL) i-a surclasat…

sursa foto: Info Sud-Est

PSD pierde Constanța după 20 de ani: Vergil Chițac (PNL) i-a surclasat la mică distanță pe Stelian Ion de la USR PLUS și primarul în funcție Decebal Făgădău, după cea mai imprevizibilă și încordată luptă electorală pentru Primăria Constanța după 1996

Vergil Chițac, candidatul PNL, ar fi câștigat Primăria Constanța la aproximativ 4000 de voturi distanță de Stelian Ion de la USR PLUS, după cea mai imprevizibilă și încordată luptă electorală pentru administrația de la malul mării, după 1996.

În mod atipic, primăria a fost câștigată de liberali, iar PSD a pierdut Constanța pentru prima dată în 20 de ani, pe fondul unui absenteism masiv, un record negativ absolut în ultimul sfert de secol: doar 38% dintre constănțeni și-au exprimat opțiunea de vot la alegerile de duminică.

Astfel, noul primar al Constanței a fost ales cu nici 30.000 de voturi din totalul de aproape 270.000 de alegători cu drept de vot, ceea ce înseamnă puțin peste 10%. De altfel, și ceilalți doi contracandidați, Stelian Ion de la USR PLUS și Decebal Făgădău de la PSD, au obținut scoruri asemănătoare, fiind surclasați de candidatul liberal după o noapte cu totul ieșită din comun pentru scena politică de la malul mării.

Începând cu 1996, Primăria Constanța a fost adjudecată categoric de unul dintre candidați, la prezențe de vot semnificativ mai mari comparativ cu scrutinul de duminică, după cum urmează: 1996 – Primul tur – 50,16% (câștigă cu 23,77% Gheorghe Mihăieși – PD), turul doi – 49,34% (66,95% – Gheorghe Mihăieși), 2000 – Primul tur – 47,44% (câștigă cu 38,11% Radu Mazăre, independent), turul doi – 44,03% (64,83% – Radu Mazăre), 2004 – 54,03 (56,46% – Radu Mazăre, PSD), 2008 – 45,97% (68,65% – Radu Mazăre, PSD), 2012 – 52,42% (62,76% – Radu Mazăre, PSD în cadrul USL), 2016 – 40,17% (41,96% – Decebal Făgădău, PSD). Mai multe detalii despre evoluția prezenței la vot în Constanța, aici.

Exit-poll-urile de la ora 21:00 și 23:00, valabile pentru 19:30, respectiv 21:00, i-au dat pe Stelian Ion și Vergil Chițac la egalitate absolută, de 29% (ora 21:00), respectiv 28,5% (ora 23:00). Ulterior, pe parcursul nopții, datele au oscilat între primii trei candidați pentru ca, în cele din urmă, Vergil Chițac să își surclaseze contracandidații, la câteva mii de voturi.

sursa foto: Info Sud-Est

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. „Astfel, noul primar al Constanței a fost ales cu nici 30.000 de voturi din totalul de 270.000 de alegători cu drept de vot, ceea ce înseamnă puțin peste 10%”. Voi ganditi un pic ? Aia sunt toti locuitorii din Constanta.

  2. Titlul ăsta merită premiul pentru limba română 😀
    „L-a surclasat la mică distanță”

    • Nu-i asa? 🙂

    • Constanţa are o miză financiară echivalentă cu Sectorul Clotilde.
      De aceea, o garsonieră ANL poate fi prezentată drept mai spaţioasă decât imperiul lui Mazăre.

  3. Datele privind populatia municipiului Constanta sunt contradictorii. Nici nu stii ce sa mai crezi. In anul 2011, apar 283872 de locuitori, iar in anul 2019 apar 673709 locuitori. Care o fi numarul adevarat si cati dintre acestia au drept de vot pana la urma? Si la modul in care s-au prezentat rezultatele la C-ta te duce cu gandul la „noaptea ca hotii”.

  4. Constanta ramane in stapanirea Ciumei ! Cum au putut vota un asemenea personaj (un alt fagadau), cum au putut sa nu mearga la vot, unde au fost constantenii plecati in 2017-2019………

  5. Atat i-a dus capul.

    4000 de voturi. Ar fi fost usor de acoperit, daca se mobilizau cativa lenesi.

    Acum Constanta va fi pradata de PNL, nimic nu vor face.

    • Sansa lui Stelian sa-si transforme in liniste apartamentul din 2 camere in 4 camere in liniste :))

    • Constanta va fi pradata de acelasi pnl care l-a sustinut pe nicusor dan la bucuresti.
      ACELASI PNL!!!

  6. Pacat, eu cand aud de Amirali din astia facuti in birou …. mi se pare doar un impostor, sa vedem ce va face