G4Media.ro

Urșii au ucis doi oameni și au atacat 32 în ultimii doi…

Urșii au ucis doi oameni și au atacat 32 în ultimii doi ani / Autoritățile nu mai țin evidența populațiilor de urs de șase ani, braconajul luând amploare

Două persoane au fost ucise şi alte 32 au fost atacate în ultimii doi ani de urşii din pădurile României, potrivit unui răspuns remis G4Media.ro de către Ministerul Mediului. Potrivit ultimelor date oficiale, neactualizate din 2013, populaţia de urşi din ţara noastră ar avea în jur de 6.620 de exemplare.

În timp ce vânătorii susţin că dacă nu se va da drumul la vânătoare, numărul atacurilor dar şi cel al urşilor braconaţi sau otrăviţi va creşte alarmant de la un an la altul, ONG-iştii spun că situaţia este sub control şi, că de fapt, numărul vânătorilor din ţara noastră este prea mare în comparaţie cu vânatul existent.

În ultima perioadă, aproape că nu trece o săptămână fără să auzim de o ştire în care protagonistul – un urs, fie a atacat un om, un animal domestic sau fie a dat iama în curţile oamenilor în căutarea hranei. Ultimul atac a avut loc chiar în urmă cu câteva zile, pe 9 aprilie. Un pădurar din Argeş a fost sfâşiat de un urs în timp ce marca câţiva arbori. Din fericire, bărbatul a fost operat de urgenţă la Spitalul Judeţean din Piteşti iar acum este în afara oricărui pericol.

Potrivit unui răspuns al Ministerului Mediului remis G4Media.ro,„s-au înregistrat 32 de atacuri cauzate de urşi asupra persoanelor, în perioada 2017-2018, rezultând decesul a două persoane”. Din acelaşi răspuns mai aflăm că populaţia de urşi din România, potrivit ultimei raportări pe ţară făcută în 2013, este de aproximativ 5.960 – 6.620 exemplare.

Autorităţile admit oarecum că numărul urşilor din România ridică probleme serioase, drept pentru care, spun că în perioada următoare vor lua mai multe măsuri pentru conservarea populaţiei dar şi pentru diminuarea atacurilor urşilor asupra populaţiei. Promit că vor face acest lucru prin bifarea a 10 puncte. Destul de generale însă. De la „asigurarea managementului populaţiei de urs la scară spaţială adecvată”, la „conştientizarea şi educarea populaţiei locale”. Până acum, acestea par a ţine mai mult de sfera teoriei. Realitatea arată că situaţia începe să scape de sub control. Urşii au ajuns să producă pagube serioase.

Singura măsură concretă în interesul securităţii populaţiei şi în scopul prevenirii unor daune importante, a fost luată de către Ministerul Mediului în 2017. Atunci acesta a emis un ordin care prevede numărul maxim de derogări aplicabile la nivel naţional în cazul speciilor de urs şi lup: ursus artos – 140 de exemplare, canis lupus – 97 de exemplare.

Sunt prea puţine exemplare care pot fi extrase pentru a putea ţine în frâu populaţia de urşi de la noi, spun vânătorii.  „Eu sunt pentru vânătoare, pentru că vânătoare este un management activ al tuturor speciilor de vânat. Până acum, vânătorii au fost singurii care au avut grijă de animalele sălbatice din ţara asta. Mă refer aici la vânătorii adevăraţi şi nu la cei care scot arma în două duminici pe an, să se ducă să vâneze doi iepuri pe câmp. Doar atunci când autorităţile locale şi statul, scoţând nişte bani din vânătoare, vor fi interesate ca aceasta să fie sustenabilă pe termen lung şi foarte lung. Până acum doi ani, când s-a oprit vânătoarea la urs, la stat, pentru că nu ştiu asociaţiile particulare cu cât vindeau un urs, vindeam cu minimum 3.500 de euro şi se împuşcau legal, undeva între 250 şi 300 şi ceva de urşi, pe an. Pe fondurile de vânătoare administrate de stat. După cele mai pesimiste numărători sunt 6.500 de urşi. Din punctul meu de vedere sunt vreo 7.500- 8.000 de urşi şi asta înseamnă o populaţie viabilă fără doar şi poate”, a declarat pentru G4Media.ro, Adrian Titianu, responsabil cu vânătoarea în cadrul Direcţiei Silvice Bacău.

Nu de aceeaşi părere sunt şi cei care militează pentru stoparea vânătorii la urs. Aceştia susţin că soluţia nu este vânarea, ci relocarea. „Dacă noi avem peste 6.000 de exemplare la 6 milioane şi ceva de hectare de fond silvic, nu mi se pare corect să spun că am prea mulţi urşi. Ci din contră. Am invadat habitatele acestor animale sălbatice şi normal că ele încep să îşi caute mai uşor hrana. Atâta timp cât eu extrag toate fructele de pădure, legal sau nelegal, mai mult nelegal, şi le vând la marginea pădurii şi nimeni nu întreabă nimic, nimeni nu are măcar un plan de raţionare, normal că ursul migrează spre habitatele oamenilor care s-au apropiat de ale lui. (…) Şi dacă se înmulţeşte numărul de urşi, îi extragem, îi exportăm şi în continuare, statul beneficiază de nişte bani substanţiali din problema aceasta. A împuşca exemplarul este cel mai rău lucru posibil pentru natură. Ursul a dispărut din multe state europene care acum vor să repopuleze. Au realizat că au o pădure stearpă, neatrăgătoare. Ăsta este avantajul României la ora actuală. Avem o biodiversitate care atrage mulţi turişti şi în sfârşit, suntem şi noi la ceva pe primul loc în Europa. (…) Asta-i problema la noi. Toată lumea vrea să extragem din animalele sălbatice. Eu zic să-şi dezvolte un pic conştiinţa (vânătorii -n.r.) şi să îşi dea seama că sunt cam mulţi vânători pentru ce vânat a mai rămas. Una era vânatul care era acum 40-50 de ani şi alta este vânatul de acum, când numărul acestor vânători s-au înmulţit îngrijorător şi până la urmă, ei devin pericol pentru habitate şi nu urşii pun în pericol existenţa omului”, a declarat pentru G4Media.ro, Dan Trifu, prim-vicepreşedinte al Federaţiei pentru Protecţia Animalelor şi Mediului.

Vocile din rândul vânătorilor susţin însă că tocmai stoparea vânătorii la urs va duce la declinul populaţiei. Asta pentru că potrivit datelor din teren, aceştia ar înregistra tot mai multe cazuri de braconaj şi otrăviri.

Urs eliberat din laț. Sursa: Ocolul Silvic Mănăstirea Cașin

„Părerea mea personală este că se braconează cam câţi urşi se împuşcau odată, legal. Omul încearcă să îşi facă dreptate singur. Îi otrăvesc, le pun laţuri, le pun capcane şi nici măcar nu se duc să-i vadă sau să-i ia. Şi atunci pierde şi statul, dar în primul rând pierde specia pentru că nu mai ţii sub control nicio moarte a unui animal. În momentul în care se vânează legal, există un control, poţi să îşi faci un plan de management. Anul ăsta împuşc mai mult, la anul împuşc mai puţin, în funcţie de evoluţia populaţiei. Pe când aşa, când omul îşi face singur dreptate, nu ştii câţi au fost omorâţi. Unde sunt? Erau masculi? Erau femele? Cea mai frecventă metodă folosită în otrăvirea urşilor este carnea îmbibată cu sodă caustică. Ursul moare într-un pârâu, bând apă până nu mai poate. Şi moare în chinuri. E o chestie absolut criminală. În cei 16 ani de când sunt vânător, spun eu că am văzut nişte lucruri. Ciobanul stă în munte, vine o dată ursul, îi mănâncă oile, anunţă. Mai vine o dată ursul, anunţă. A treia oară nu mai anunţă pe nimeni. Se duce şi îşi rezolvă problema. E foarte greu să stopezi chestia asta şi atunci, cel mai mult şi mai mult, are de pierdut specia în sine. Încet, încet, s-ar putea să intre în declin. Eu lucrez la vânătoare de 16 ani. În cei 16 ani am eliberat din laţuri ilegale puse de braconieri vreo 35 de urşi. Atât în judeţul Bacău, cât şi în judeţul Neamţ”, este de părere Adrian Titianu, responsabil cu vânătoarea în cadrul Direcţiei Silvice Bacău.

Potrivit WWF România, care face referie la cel mai recent raport al International Union for Conservation of Nature (IUCN), în prezent, în Europa (exceptând Rusia) mai trăiesc aproape 15.400 urși bruni, grupați în 10 populații. Cea mai extinsă populație e în regiunea Munților Carpați și numără peste 8.000 de exemplare. Urșii mai trăiesc în număr relativ mare în Scandinavia și Munții Dinarici-Munții Pindus (peste 3000 de exemplare în fiecare zonă), în vreme ce restul populațiilor sunt cu mult mai mici, de la 700 de indivizi în regiunea baltică, la numai 37 de exemplare în Alpi. În unele țări (Austria) sau regiuni (Alpii Elvețieni), specia a dispărut complet.




Sursa foto: Ocolul Silvic Mănăstirea Cașin

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Deci in Austria si Elvetia ursii au disparut complet. Cum au disparut, s-au ascuns in ceata? Nu, au fost vinati pina n-a mai ramas niciunul. A permis legislatia acelor tari asa ceva? Nu numai ca a permis dar ne bate gindul ca a fost elaborata intentionat spre a permite DESCOTOROSIREA de ursi. Dar de ce descotorosire? Pentru ca, in viziunea acelor tari, ursii nu sunt o binecuvintare ci sunt o pacoste. Dupa descotorosire a inflorit cresterea si pasunatul vacilor elvetiene la peste 2000 de metri altitudine, unde pasc nepazite si de nimic amenintate. Ce trebuie facut in Romania? De urgenta, eliminarea oricaror ONG-uri de la discutii. De ce? Fiindca sunt IRESPONSABILE, la propriu. Ele nu raspund nici cind un om este ucis, nici cind ursul omoara vaci sau oi prin gospodariile satenilor. Ele dau numai din gura si spun numai prostii. De pilda prostia cu perfecta capacitate a padurilor noastre de a hrani cei 7000 de ursi. Pai de unde atita capacitate? In 1950 in Romania existau numai 850 de ursi si aceia intr-adevar dispuneau de hrana suficienta pe care si-o procurau prin forte proprii. Acuma sunt oficial 7.000 de ursi dar padurarii Romsilva stiu bine ca cifra este mult mai inspaimintatoare: 11.200. Ca doar ei ii hranesc – alta aberatie de proportii. Pai cite paduri sa ai ca sa hranesti in mod natural 11.200 de ursi? Si mai ales, la ce servesc atit de multi? Cineva trebuie sa spuna odata STOP, avem destui ursi, de acum inainte mentinem cifra constanta prin vinarea lor. Dar cine sa spuna asta? Ministreasa Mediului, Gratiela Gavrilescu, care e o NULITATE absoluta si doar o activista de partid fara imaginatie si fara interes in problema?

    • Corect. Nepăsare, nesimțire, tupeu, furt. De.asta e situatia asta. ONG.urile strâng bani de la prosti.. Este aceeași situație ca în cazul câinilor vagabonzi. Si acea situație a fost remediată doar de teamă căderii unor capete de politicieni. Ursul este o fiară. Nu lasi o fiară sa umple libera prin munti.. Romania nu e Siberia si nu e Alaska! Aceste ONG.uri practic condamna turismul. Ar fi normal sa circul intr.un oras pe strada înarmat pana in dinti, gândindu.ma ca la orice colț de stradă e un potențial criminal? Da, paturile – asa cum au ramas- sunt habitatul ursului dar si al omului. Orice persoana rațională și cu bun simt agreaza ca este de neconceput ca intr.o societate civilizată, sa iti asumi riscul de peste 50% șanse să mori UCIS de o fiară, daca vrei sa faci o drumeție în padure/munti. Si mai de neconceput este sa fi atacat de urs la ses, la cules de struguri etc.

  2. Eu am 7 clase terminate si de 3 ori repetent in clasa a 8 . Dar pot sa vad: cum taiem padurile , ne extindem cu pasunatul , ne extindem cu constructiile , le vanam mancarea lor , le culegem mancarea si le exportam ( smeura mure fragi etc) mii de tone ,cum ne ducem dupa ei in padure si asa mai departe, . EI UNDE SA SE MUTE IN BALTI SI RAURI ?! DA NICI ACOLO NU POT PENTRU CA PE RAURI PUNEM HIDROCENTRALE . Daca eu vad alti de ce nu vad cand vor sa ii vaneze ? Intreb pentru un preten

    • Ai perfectă drepatate. Sunt interesele celor care braconează atât pădurile cât şi vânatul.

  3. Din cei doi oameni ucisi, unul a intrat in vizuina sa-i fure puii ursoaicei. Parca asa am auzit.

    • Corect, unul era braconier și a încercat să fure pui din vizuină și altul era vânător, victimele urșilor ( asta nu se mai specifica pe știri ) sunt 99% braconieri, vânători sau ciobani care atacă animalul.

  4. Normal ca bietele animale vin peste oameni, pentru ca oamenii le distrug habitatul și nu au ce sa mai manance. Nu sunt de vina ele ci nenorocitii care taie pădurile și braconajul. Asta e

  5. O gluma,mai mult de 32 de atacuri au fost numai in judetele Harghita, Covasna si Mures.

    • Dacă îți intră unul în bătătură nu sări la el ? Așa au făcut și urșii. Ne-am băgat peste ei , le-am distrus arealul , i-am lăsat fără hrană și acum să-i împușcăm ,Nu?

    • Nu fit prost. Ursul iti intra in batatura sa caute in gunoi, ca tu ai pus gunoiul acolo, daca nu ar fi gunoi nu ar veni ursul. Sa-si cumpere containere antiurs cum exista in tarile civilizate, ursul invata ca nu poate ajunge la gunoi si nu mai vine.

  6. Mizerie de vanatori imbecili si stat corupt care a pus tot vanatori in fruntea institutiilor menite sa protejeze fauna romaneasca.
    Vanatoarea ce inseamna, va imbatati turta si apoi va impuscati ca prostii unii pe altii, macar daca v-ati impusca cat mai repede intre voi ca suntem suprapopulati de vanatori nu de ursi.

  7. Zilnic, pe soselele Romaniei mor in accidente de circulatie in medie 5 oameni. Asta nu inseamna ca trebuie sa impuscam toti soferii asa, preventiv. Sora si cumnatul meu s-au intalnit cu un urs cand coborau de pe Tampa spre Brasov. Au stat fata in fata cu el la un metru distanta. Au tras o spaima zdravana dar ursul, cand a vazut ca nu-l ataca, nici nu fug, nici nu se isterizeaza, a stat ce-a stat, apoi a plecat in treaba lui. Nici macar nu i-a atins. Dovada ca ursii sunt ca oamenii: unii au mai multa minte decat altii.

  8. Cum spunea cineva, pe șoselele României mor zilnic in medie 5 oameni !!! Mai mult decât în aproape jumătate din Europa de Vest, și nu împușcăm preventiv ministrul transporturilor și dezvoltării, nici politicienii care promit infrastructură. Dar statisticile astea nu apar în presă, nefiind senzaționale

    • Din păcate cele mai multe comentarii vin din partea unor oameni care nu ies din orașul lor , care stau la bloc . As vrea sa auzim părerea celor care sunt iubitori de trasee montane , de natura ,de plimbări la munte . Sa auzim ce zice o familie care merge liniștiți prin Brașov , sau Predeal și copii lor se întâlnesc cu ursul pe strada , Se vede că se scriu numai tâmpenii și nu sunt conștienți cat de grava e situația .

  9. Din păcate cele mai multe comentarii vin din partea unor oameni care nu ies din orașul lor , care stau la bloc . As vrea sa auzim părerea celor care sunt iubitori de trasee montane , de natura ,de plimbări la munte . Sa auzim ce zice o familie care merge liniștiți prin Brașov , sau Predeal și copii lor se întâlnesc cu ursul pe strada , Se vede că se scriu numai tâmpenii și nu sunt conștienți cat de grava e situația .

    • Exact Stelian.. de fapt este un exemplu pentru tot ce se intampla in tara asta. Din pacate ponderea IDIOTILOR in tara asta e la fel de mare ca cea a rușilor.

    • Sa vedem ce ar zice copiii copiilor tai cand vor merge la munte printre blocuri fiindca animalele de oameni au curățat muntii de fauna si natură. Cea ce nu inteleg multi oameni e ca toate animalele au un rost in lumea asta mai putin omul, de exemplu dispariția totală a oricărui animal va afecta in timp într-un fel sau altul restul vietatiilor; dispariția omului va afecta întreaga planetă într-un singur fel si acela e spre bine. Nu mai fiți așa încuiati la minte, uitați-va in jurul vostru putin si încercați să vedeți lucrurile dintr-un alt punct de vedere decât bunul si confortul uman.

  10. Ai dreptate Stelian. Din pacate ponderea idiotilor din tara asta a depasit ca si a ursilor, normalitatea. Comentariile de genul nu ne vindem tara, avem o tara bogata.. etc.. sunt cele auzite cel mai des. Urșii trebuie protejați de oameni și oamenii de ursi. Exista parcuri naționale, pot fi create zone delimitate cu pentru ursi, asigurate cu plase de oțel. 100% dintre susținătorii libertății totale a ursilor sunt cei care fac grătare in curbe, în general preferă ieșirile în natură facute cu un minim de efort si foarte aproape de luxul civilizatiei.

  11. Comentariile de genul nu ne vindem tara, avem o tara bogata.. etc.. sunt cele auzite cel mai des. Urșii trebuie protejați de oameni și oamenii de ursi. Exista parcuri naționale, pot fi create zone delimitate cu pentru ursi, asigurate cu plase de oțel. 100% dintre susținătorii libertății totale a ursilor sunt cei care fac grătare in curbe, în general preferă ieșirile în natură facute cu un minim de efort si foarte aproape de luxul civilizatiei.