G4Media.ro

Șofer de 80 de ani din Arad, acuzat că a provocat sub…

Foto: Pexels.com

Șofer de 80 de ani din Arad, acuzat că a provocat sub influența alcoolului un accident soldat cu moartea soției sale/ Bărbatului i se vor recolta probe biologice

Şoferul de 80 de ani care a fost implicat, joi, în accidentul din municipiul Arad, soldat cu un mort şi un rănit, ar fi condus sub influenţa băuturilor alcoolice, el fiind cercetat pentru ucidere din culpă.

„S-a reuşit testarea bărbatului de 80 de ani cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea de 0,20 mg./l. alcool pur în aerul expirat”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, referindu-se la şoferul care ar fi cauza accidentul.

Anterior, IPJ Arad a informat că şoferul de 80 de ani a fost rănit grav şi urma să-i fie recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, în timp ce al doilea şofer a fost testat la locul accidentului şi s-a constatat că nu consumase alcool.

O femeie de 67 de ani, pasageră în maşina octogenarului, a decedat. Femeia era soţia şoferului.

Octogenarul este din judeţul Hunedoara şi a condus un autoturism pe Calea Radnei din municipiul Arad, iar la intersecţia cu strada Mioriţa a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 22 de ani, din localitatea Bârzava.

Martorii accidentului au declarat că hunedoreanul nu a acordat prioritate maşini conduse de tânăr.

În urma coliziunii, maşina octogenarului a fost proiectată într-un stâlp de electricitate, care a fost rupt, după care a ricoşat într-un autoturism parcat pe Calea Radnei.

sursa: Agerpres.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...