UE propune reducerea restricțiilor pentru turiștii vaccinați

certificat vaccinare Sursa foto: site Grupul PPE din Parlamentul European

Comisia Europeană a propus luni ca statele membre să reducă restricțiile pentru turiștii complet vaccinați, dând semnalul unei reveniri treptate la normalitate, pe măsură ce vaccinarea prinde avânt la nivel mondial.

Noile reguli ar permite intrarea în UE din motive neesențiale nu numai pentru toate persoanele care provin din țări cu o situație epidemiologică bună, ci și pentru toate persoanele care au primit ultima doză recomandată de vaccin autorizat de UE, cu posibilitatea extinderii la vaccinurile aprobate de Organizația Mondială a Sănătății.

Regulile sunt menite să înlocuiască interdicția generală din prezent ce privește călătoriile neesențiale către UE, care se aplică majorității statelor (în prezent, călătoriile neesențiale sunt permise doar pentru 7 țări cu o situație epidemiologică bună.). UE lucrează de asemenea la introducerea unui sistem de pașapoarte de vaccinare care va ușura călătoria pentru cei inoculați sau care poate dovedi că ei au trecut recent prin boală și sunt astfel considerați imunizați.

Astfel, statele membre vor putea accepta turiști care au primit, cu cel puțin 14 zile înainte de sosire, ultima doză recomandată de vaccin autorizat de UE. Statele membre ar putea extinde acest lucru și la cei vaccinați cu un vaccin pentru care a fost finalizat procesul de listare al OMS. În plus, statele membre pot să renunțe și la cerințele privind un test PCR negativ și / sau la carantină pentru călătorii vaccinați din afara UE.

Acest lucru ar trebui facilitat odată ce certificatul digital verde propus de Comisie devine operațional.

Călătorii ar trebui să își poată dovedi statutul de persoane vaccinate cu un certificat verde digital emis de autoritățile statelor membre în mod individual sau cu un alt certificat recunoscut ca echivalent.

Până când certificatul verde digital va deveni operațional, statele membre ar trebui să poată accepta certificate din țări terțe pe baza legislației naționale, luând în considerare capacitatea de a verifica autenticitatea, validitatea și integritatea certificatului și dacă acesta conține toate datele relevante.

Statele membre pot lua în considerare și crearea unui portal care să permită călătorilor să solicite recunoașterea unui certificat de vaccinare emis de o țară din afara UE ca dovadă fiabilă a vaccinării și / sau pentru eliberarea unui certificat verde digital.

Copiii excluși de la vaccinare ar trebui să poată călători cu părinții lor vaccinați dacă au un test PCR COVID-19 negativ efectuat cel mai devreme cu 72 de ore înainte de sosire. În aceste cazuri, statele membre ar putea solicita teste suplimentare după sosire.

În plus, Comisia propune ridicarea pragului legat de numărul de noi cazuri COVID-19 utilizate pentru a determina lista țărilor pentru care ar trebui permise toate călătoriile, ceea ce ar duce la extinderea acestei liste. Mai precis, propunerea este de crește de la 25 la 100 pragul cumulativ la 14 zile pentru cazurile de Covid-19. Acesta este considerabil mai scăzut decât actuala medie europeană care este de peste 420.

Pragul adaptat ar trebui să permită Consiliului să extindă lista țărilor pentru care este permisă călătoria neesențială, indiferent dacă turistul este vaccinat sau nu, sub rezerva unor măsuri cum ar fi testarea și / sau carantina. Ca și în prezent, Consiliul ar trebui să revizuiască această listă cel puțin o dată la două săptămâni.

În schimb, pentru a contra-balansa aceste măsuri de relaxare, Comisia propune un nou mecanism de „frânare de urgență”, care să fie coordonat la nivelul UE și care ar limita riscul ca noi tulpini ale virusului să intre în UE. Aceasta va permite statelor membre să acționeze rapid pentru a limita temporar, atâta vreme cât consideră necesar, călătoriile din țările afectate de aceste noi variante, pentru a pune în aplicare măsurile sanitare adecvate.

Sursa foto: site Grupul PPE din Parlamentul European

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *