Home » Articole » Ucraina aduce un omagiu „lichidatorilor” de la Cernobîl, miile de muncitori care au lucrat la limitarea radioactivității după dezastrul nuclear de acum 40 de ani

Ucraina aduce un omagiu „lichidatorilor” de la Cernobîl, miile de muncitori care au lucrat la limitarea radioactivității după dezastrul nuclear de acum 40 de ani

Ucraina aduce un omagiu "lichidatorilor" de la Cernobîl, miile de muncitori care au lucrat la limitarea radioactivității după dezastrul nuclear de acum 40 de ani
Sursa foto: Unsplash / Mads Eneqvist
Ascultă articolul

Zeci de persoane şi mai multe asociaţii civice au adus un omagiu joi, la o biserică greco-catolică ucraineană, miilor de „lichidatori”, aşa cum sunt cunoscuţi în Ucraina lucrătorii detaşaţi la centrala nucleară de la Cernobîl pentru a limita radioactivitatea eliberată în urma accidentului nuclear din 26 aprilie 1986. Duminică se împlinesc 40 de ani de la dezastru, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Unul dintre protagoniştii ceremoniei a fost Oleksandr Riabeka, care lucra pentru KGB-ul sovietic în momentul dezastrului şi a fost detaşat în zona de excludere la mai puţin de o săptămână după accident pentru a coordona intervenţia, a evacua complet civilii din zona cea mai afectată şi a menţine ordinea.

Din cauza nivelurilor extrem de ridicate de radioactivitate, muncitorii detaşaţi în apropierea locului accidentului nu au rămas la posturile lor mai mult de trei luni. Dar, din cauza responsabilităţilor misiunii sale ca parte a serviciului secret sovietic, Riabeka a fost în apropierea centralei timp de un an întreg, fără întrerupere.

Majoritatea camarazilor săi de unitate care au participat la operaţiunile de urgenţă de la Cernobîl au murit. Din cauza timpului pe care l-a petrecut expus la niveluri imense de radiaţie, Riabeka a avut nevoie de un transplant de rinichi şi suferă de multiple afecţiuni şi probleme cu inima, sistemul nervos şi osos.

„Nivelul de radiaţii a început să fie resimţit după cinci ani şi, chiar mai evident, după zece”, a declarat Riabeka pentru EFE înainte de începerea ceremoniei.

„Afganii de la Cernobîl”

La fel ca alţi vorbitori de la ceremonia de omagiere, Riabeka a subliniat sacrificiul tuturor celor care, după accident, şi-au riscat viaţa şi, în multe cazuri, au murit pentru a atenua efectele dezastrului şi a proteja pe toată lumea.

Pe lângă discursuri, evenimentul a inclus interpretări de muzică clasică şi religioasă susţinute de o orchestră, un cor şi mai mulţi solişti.

Imagini ale catastrofei au fost proiectate pe un ecran uriaş, iar Riabeka a acordat medalii mai multor persoane pentru sprijinul acordat celor a căror sănătate a fost compromisă permanent la Cernobîl.

Evenimentul a fost organizat, printre altele, de asociaţia „Afganii de la Cernobîl”, care reuneşte veterani ai Armatei, serviciilor secrete şi altor agenţii de stat care au participat la eforturile de limitare a pagubelor în urma celui mai grav accident nuclear din istorie.

După cum a explicat Riabeka pentru EFE, „afgani” este termenul folosit în fosta Uniune Sovietică, din care Ucraina făcea parte la momentul dezastrului nuclear, pentru a se referi la veteranii războiului din Afganistan, iar termenul a fost folosit pentru a-i desemna pe „veteranii” de la Cernobîl.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole