G4Media.ro

Țuțuianu îi cere din nou demisia lui Dragnea prin intermediul primarilor din…

Țuțuianu îi cere din nou demisia lui Dragnea prin intermediul primarilor din Dâmbovița / ”Susținem scrisoarea discutată în CEX” / ”Vom apela la toate mijloacele legale pentru a identifica persoanele care au făcut înregistrările”

Cei 66 de primari PSD din Dâmbovița, alături de conducerea Consiliului Județean au transmis vineri o scrisoare deschisă prin care își exprimă susținerea față de liderul organizației județene, Adrian Țuțuianu, cer din nou demisia lui Liviu Dragnea de la șefia PSD și spun că vor apela la toate mijloacele legale pentru a identifica acele persoane care au realizat sau care au dispus să se facă înregistrările din ședințele interne ale partidului, apărute zilele trecute în presă.

Scrisoarea integrală a primarilor PSD și a conducerii Consiliului Județean Dâmbovița:

Primarii Partidului Social Democrat din județul Dâmboviţa, alături de conducerea  Consiliului Judeţean, luând act de declarațiile liderilor centrali ai partidului, precum și de apariția în presa centrală a unor discuții care au avut loc în cadrul Organizației PSD Dâmbovița, emitem următorul punct de vedere:

  1. Toate discuțiile care fac obiectul înregistrărilor au avut loc în interiorul partidului, în cadrul întâlnirilor conducerii organizației județene cu primarii, viceprimarii, consilierii județeni și consilierii locali, la solicitarea acestora, cu privire la dezbaterile din cadrul CEX național.
  2. Ne delimităm de atitudinea colegilor noștri, care și-au permis să înregistreze discuții din interiorul partidului și apoi să trimită aceste înregistrări unor televiziuni naționale, cu scopul vădit de a discredita atât liderul organizației cât și organizația PSD Dâmbovița.
  3. Vom apela la toate mijloacele legale pentru a identifica acele persoane care au realizat, sau care au dispus să se facă aceste înregistrări și vom proceda la sancționarea lor conform Statutului PSD. Aceste practici sunt de condamnat și au fost condamnate inclusiv de liderul partidului, domnul Liviu Dragnea.
  4. Scrisoarea semnată de președintele Adrian Țuțuianu, ca și punctele de vedere exprimate în cadrul CEX Național al PSD și în cadrul ședințelor PSD Dâmbovița, au deplina susținere a primarilor PSD. Îngrijorările sale cu privire la situația partidului și direcția în care acesta se îndreaptă sunt și îngrijorările membrilor și simpatizanților PSD. Nemulțumirile exprimate de președintele Adrian Țuțuianu cu privire la activitatea unor miniștri sunt semnalate inclusiv de membri PSD Dâmbovița, în numeroase rânduri și se bazează, în special, pe faptul că în campaniile electorale au fost asumate o serie de promisiuni pentru îndeplinirea cărora depindem de sprijinul Guvernului, și care, nici până azi nu și-au găsit rezolvare (situația industriei de apărare din județ, situația drumurilor nationale, situația stadionului din municipiul Târgovişte etc).
  5. Nu este nevoie de niciun sondaj de opinie pentru a observa că PSD se află într-o situație dificilă și că suportul popular de care am beneficiat în anul 2016 a fost considerabil diminuat din cauza modului discreționar în care este condus partidul și din cauza slabei performanțe a unor membri ai Guvernului.

Cerem tuturor liderilor partidului să înceteze atacul la președintele PSD Dâmbovița, organizație de referință, care a obținut în toate bătăliile politice rezultate remarcabile, inclusiv acum situându-se pe locul II pe țară,  transmițându-le că Adrian Țuțuianu are întreaga noastră susținere și  că este condamnată la eșec orice tentativă de înlocuire a acestuia de la conducerea Organizației PSD Dâmbovița, înlocuire care ar echivala cu distrugerea unei echipe puternice şi cu cel mai mare favor făcut adversarilor noştri politici, atât la nivel local, cât şi la nivel naţional.

Zilele trecute, România TV a difuzat mai multe înregistrări ale convorbirilor din ședințe ale PSD, în care liderul organizației Dâmbovița, Adrian Țuțuianu:

  • aduce critici dure partidului, pe care îl numește la un moment dat ”partid de maimuțe” și califica calitatea guvernului drept ”o tragedie” – vezi aici;
  • lansează atacuri la adresa Olguței Vasilescu și a lui Claudiu Manda: ”Fie prostul cât de prost, mintea vine după post” – vezi aici;
  • relatează îndemnul lui Paul Stănescu către PSD-iști: ”Băi ăștia care vreți cu Dragnea, luați-l de mână și mergeți cu el prin București. Dacă lumea vă primește bine, noi suntem niște idioți” – vezi aici.

Pe 19 septembrie, Gabriela Firea, Paul Stănescu și Adrian Țuțuianu au făcut publică o scrisoare în care arătau că Liviu Dragnea a devenit o vulnerabilitate pentru PSD și îi cereau acestuia demisia de la șefia partidului, precum și înlocuirea sa cu Viorica Dăncilă ca președinte interimar (detalii aici).

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Hmm, Țuțuianu, vine de la Țuțu, o poreclă de alint. Frumos nume, nu găsiți..!

    • Scara, iti dai seama daca avea prenumele de Veronel ! Ajungea departe de tot !

      PS. Asa, mai mult decat sa-i ia locul lui Dragnea si sa faca un pas in plus ajungand prim ministru nu va putea mai mult !

      PPS. Hai, dupa vreo 4 ani poate… poate va ajunge si Presedintele Romaniei, da’ cu greu… Si asta va fi maximul de incompetenta pe care poate sa-l atinga !!! :)))))))

    • Dragul meu Su,
      Daca ar fi avut prenumele de Veronel, in niciun caz nu as fi facut caz de numele lui, Veronel Țuțuianu e prea mult, chiar si pentru un drac cu coada ‘tintita” ca a mea…!

  2. Succes dl. TUTUIANU.