G4Media.ro

Secretara lagărului nazist polonez din Stutthof a fost retrimisă în judecată în…

sursa foto: Facebook

Secretara lagărului nazist polonez din Stutthof a fost retrimisă în judecată în Germania. Femeia are 96 de ani și este internată într-un ospiciu

Irmgard Furchner are acum 96 de ani și locuiește într-un ospiciu din zona Pinneberg, la nord de Hamburg. Când avea 18 ani a fost prima stenodactilografă și, apoi, secretară a lagărului de concentrare nazist din Stutthof, în Polonia. Stătea la un birou din conducerea lagărului de concentrare, raportându-i direct comandantului SS-Obersturmbannführer, Paul-Werner Hoppe, în timp ce peste 100.000 de prizonieri erau închişi la Stutthof. Cel puțin 65.000 au murit acolo.

Irmgard Furchner a fost trimisă în judecată pentru complicitate în 11.412 de cazuri de omucidere și în 18 cazuri de tentativă de omor în lagărul de concentrare nazist de lângă Gdańsk între 1 iunie 1943 și 1 aprilie 1945. Un prim raport medical, semnat de un medic din districtul Pinneberg, i-a diagnosticat o boală cardiacă și, prin urmare, a fost exclusă de la proces. Însă, Tribunalul din Itzehoe a solicitat o a doua evaluare de specialitate care, dimpotrivă, a constatat că femeia se poate prezenta în fața Curții. Judecătorii vor decide până la sfârșitul lunii iulie dacă vor desfăşura sau nu procesul. După război, Furchner a depus mărturie în mai multe rânduri, explicând modul în care i-au fost dictate corespondența și mesajele radiotelegrafice ale comandamentului: ordine de executare, liste de deportare la Auschwitz, instrucțiuni privind uciderile în masă cu gaz. Astăzi, însă, susține că nu a fost niciodată conștientă de mașinăria nazistă a morții.

Ar fi primul caz în care principiul stabilit prin verdictul asupra lui John Demjanjuk ar fi extins la un colaborator al comandamentului, care nu a intrat niciodată fizic în lagărul de concentrare. Curtea de Apel din München, care a decis împotriva fostului gardian al lagărului de exterminare nazist de la Sobibor în mai 2011, a anulat constrângerea de a dovedi vinovăția individuală, considerată până atunci esențială, stabilind că oricine a slujit în lagărele naziste ar putea fi urmărit penal pentru crimele comise în interiorul lor. În sistemul juridic german, crima nu se prescrie.

Justiția germană l-a judecat deja anul trecut pe fostul gardian al aceluiași lagăr de concentrare nazist din Polonia, Bruno Dey, condamnându-l în primă instanță la doi ani cu suspendare condiționată pentru complicitate la 5.232 de cazuri de crimă și la unul de tentativă de omor. Dey fusese judecat prin procedura rezervată minorilor, având doar 17 ani la începutul serviciului său în 1944. Avocatul apărării, Stefan Waterkamp, a declarat că clientul său va accepta sentința, dar ulterior a făcut recurs, după ce reclamanții au contestat verdictul. Un alt fost gardian al lagărului de concentrare Stutthof, care are acum 96 de ani, a fost considerat, în schimb, incapabil să participe la proces, în martie anul acesta.

Pe rolul instanței din Neuruppin se află, de asemenea, cererea de trimitere în judecată pentru un fost gardian al lagărului de concentrare nazist din Sachenhausen, care acum are 100 de ani. Acuzația este de complicitate la 3.518 cazuri de crimă între 1942 și 1945. Iar pentru un alt fost torționar, investigațiile sunt în curs. Peste 200.000 de persoane au trecut prin lagărul de concentrare de lângă Berlin, dintre care cel puțin 10.000 au murit din cauza bolilor, a foamei, a maltratării, a muncii forțate, a experimentelor medicale și a execuțiilor sistematice.

Însă, grupul de procurori din Ludwisburg, care se ocupă de crimele naziste, trebuie să lupte acum împotriva timpului: alte opt dosare referitoare la foști gardieni din Sachenhausen au fost închise din cauza decesului sau a incapacității dovedite a persoanelor în cauză de a fi supuse unui proces.

Sursa: Il Fatto Quotidiano / Traducerea: Oana Avram (Rador)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Situatia e clara.

  2. Aoleo!
    Dar de ce mai investigam fapte de acum zece ani?
    Sa se prescrie, fapta nu exista, nazisti, votati PSD!

    • Desi pare stupid si ridicol, are un sens. Mesajul e, daca ai comis atrocitati in vreme de razboi, te vanam si urmarim pt a te judeca pana in clipa in care inchizi ochii.Nu se prescrie nimic.

      In plus, daca jegul asta de om a participat in orice forma la exterminate sistematica a unor mii, zeci sau sute de mii de oameni, ii doresc sa fie tarata prin inchisori si tribunale pana la finalul vietii. E si o chestie de principiu.

  3. daca femeia este la ospiciu inseamna ca nu mai este intreaga la cap. in acest caz ce rost mai are acest can-can cu judecata ? presa ne bombardeaza cu astfel din informatii si apoi se mira ca apar alti dereglati rasisti ….

    garbage in = garbage out

  4. Sunt de rasu lumii. Germanii acceptă cu ochii închiși materiile URSS dar se dau de afectați de ce O fi facut sau nu o dactilografă in urma cu 80 ani. Ji…..di.

  5. In timp ce Visinescu ia pensie speciala…

  6. O tampenie de proces ! Nu va face decat sa trezeasca reactii antisemite.

  7. Hai Murare, sigur gasesti si tu niste babe de 100 de ani care il iubesc pe Antonescu.

  8. si ce au facut pina acum ???

  9. Lagar nazist polonez? Cum vine aia? Polonezii au fost naziști? Să vă fie rușine, G4media!