G4Media.ro

Scandal în Spania: apicultorii suspectează că mierea românească din magazine e de…

Sursa foto: Unsplash/ Benyamin Bohlouli

Scandal în Spania: apicultorii suspectează că mierea românească din magazine e de fapt chinezească

Un scandal cu implicații financiare s-a declanșat în Spania după ce o asociație a fermierilor a descoperit că o parte din mierea românească importată de magazinele spaniole ar proveni de fapt din China, anunță publicația de specialitate Lantul Alimentar. Miza este una financiară: mierea chinezească e mai ieftină, fiind considerată și de calitate mai slabă.

Spania, deși este cea mai mare putere apicolă a Uniunii Europene (aproape 3.000.000 de familii de albine), importă, totuși, cantități deloc neglijabile de miere, atât din statele membre, cât și din țări-terțe. În anii trecuți, principalele țări furnizoare erau China și Portugalia. De pildă, în 2015, spaniolii au importat din China o cantitate totală de aproape 18.000 t de miere. Anul trecut, importurile din Portugalia au ajuns la peste 6.000 t.

În primele luni ale acestui an, însă, în mod cu totul misterios pentru piața spaniolă, a dispărut din magazine mierea din China. În schimb, a fost ofertată masiv miere originară din România. Reprezentanții COAG, o federație a fermierilor din Spania care include și asociații de apicultori, au inițiat o cercetare pe cont propriu, verificând borcanele cu miere la raft și strângând date statistice oficiale, pentru a avea o imagine de ansamblu a importurilor de miere efectuate de Spania.

Ei au descoperit că în ultimii ani, cantitățile de miere cumpărate din România nu depășeau 1200-1300 t. În schimb, în perioada ianuarie- august 2021, au ajuns pe piața spaniolă aproape 4.000 t de miere din România.

Reprezentanții apicultorilor spanioli și-au pus întrebarea: ”este oare miere românească?”. Ei suspectează că mierea provine din China, este apoi amestecată cu miere din România și livrată drept miere românească. Mai mult, există și varianta în care mierea din Spania este amestecată cu miere din China, uneori via România sau Portugalia, și oferită consumatorilor drept miere spaniolă. Desigur, de amestec se ocupă procesatorii, nu marii comercianți. Ca situația să fie și mai complicată, COAG susține că trucurile operatorilor în comerțul cu miere nu sunt ilegale!

Ancheta întreprinsă de federația spaniolă relevă o legislație europeană și națională cu destule lacune și prevederi paralele, care lasă o portiță larg deschisă acestor practici. Există o directivă, două regulamente europene, un ghid de aplicare a acestora, un Cod Vamal, cărora li se adaugă un decret regal spaniol emis anul trecut. Dacă mierea din România ( 51% ) este amestecată cu miere din China ( 49% ), produsul obținut este considerat miere românească. (Sursa foto: Unsplash / Benyamin Bohlouli)

Citește tot articolul pe LantulAlimentar.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. Ce stim cu siguranta e ca 20 tone mate de porc au fost blocate in Constanta,provenienţa porcilor trataţi cu antibiotic, respectiv cu chloramfenicol, este Spania, acolo fiind sacrificaţi porcii, iar ulterior maţele au fost trimise în China pentru curăţare şi sărare.

    https://m.digi24.ro/stiri/actualitate/20-de-tone-de-mate-de-porc-retinute-in-portul-constanta-pentru-ca-au-prea-mult-antibiotic-produsele-urmau-sa-ajunga-in-supermarketuri-1742539

    • Ne vaccinam cu seruri experimentale speriati de un virus , si anual mor 30mi de oameni din cauza consumului de alimente cu antibiotice …. Nimic ingrijorator , eu zic ca ar putea sa mai ridice standardele , nu e prea periculos . 30k sunt prea putini sa putem lua in calcul … Dar la corona , bagam.in casa milioane pentru cateva mi …. Acolo e solidaritate si umanism mult … Ne solidarizam sa bagam miliarde in conturile unor obsedati de putere si control … Si ce sa vezi ?! Banii aia tot sa te controleze si mai mult vor fi folositi . Dar tu ,omule ,continui sa astepti urmatoarele doze , iar de craciun cumperi o halca de porc din carefour sau lidl (tot cu antibiotice,dar cica in limita legala:)) care omoara 30mi pe an , ce mai limita legala…) Ca de la taran nu mai ai voie , are pesta …. Halal timpuri mai traim….

  2. Această afacere e cunoscuta de multă vreme. Dacă ne pot spune și ce firmă din România a exportat în Spania? Noi, apicultorii, am luptat pt o etichetare corectă a mierii, dar nu prea am fost susținuți de autorități. Ele au ținut mereu cu ursu.

    • daca mierea mioritica de fapt e chinezeasca, atunci mierea aia e facuta din plastic
      si nu e o gluma

    • Nu cumparati miere din supermarketurile romanesti. Pe ea scrie (pe care scrie , ca pe jumatate din borcane nu scrie provenienta): miere din UE si din afara UE. Deci mierea fabricata de mos Costache este miere chinezeasca, facuta cine stie cum, iar mos Costache ne insala pe fata.

  3. Si …ce …
    51 + 49 nu fac 100% ” miere ” ….????
    🤮🤮🤮🤮🤮🤮
    Made China peste tot …
    Iar prostii o baga n bot …
    Caci asa e peste tot …
    Cu o para si 5 lei
    Sa tot infuleci pentru …trei
    🤭🤭🤭🤭🤭

  4. În calitate de apicultor profesionist in Romania, spun că e foarte posibil. Destul de sigur e și faptul că mierea din supermarketurile noastre este tot chinezeasca și de fapt nu prea e miere.

    • Procesatorii amesteca butoaiele de miere de nu mai stii ce rezulta.

    • Bună ziua, îmi puteți recomanda un mărcile de miere produsa în România ? Mulțumesc

    • Va recomand apicultorii locali, sau grupurile de producatori locali. Daca aveti dubii privind calitatea produsului, va recomand sa il testati la un laborator (google it). Pt. cateva zeci de lei o sa aflati daca e miere sau un subsitut ieftin. Eu folosesc laboratorul Universitatii de Medicina Veterinara din Cluj.

  5. „o legislație europeană și națională cu destule lacune și prevederi paralele, care lasă o portiță larg deschisă acestor practici”. Nu e adevarat, e o legislatie pentru hoti! Peste tot se vinde amestec de miere EU si non-EU. DE CE se permite comercializarea amestecurilor??? Mierea non-EU contine antibiotice si alte substante chimice, e o miere de calitate inferioara – daca tot e importata, sa se vanda separat. SI cu analizele care sa arate ca depaseste limitele legale la respectivele substante!

  6. Au inceput spaniolii sa vorbeasca in chineza dupa ce au mancat mierea de albine ??

    • Costică,cayate la boca mameluc…te doare de spanioli heuropeanule,și dacă ar râde alții de tine ce dreak ai mai scrie?

  7. De ce oare la mai fiecare articol in care apare ceva potential negativ legat de unii romani se simt unii cititori direct lezati sau atacati? Linistiti-va, nu e vorba despre dvs domnilor.
    Se stie de multi ani ca exista enorm de multa miere chinezeasca pe piata globala si ca o buna parte din ea nu este de fapt miere reala ci falsificata. Toti ar trebui sa fim interesati ca lucrurile sa fie corecte si transparente, ca mierea pe care o mancam sa fie intr-adevar miere si sa stim de unde e.

  8. CONSUMATI DIRECT DE LA APICULTORI ! incurajez consumul mierii direct din stup nu din laborator (procesator); nu fugiți de miere cristalizată.

  9. In Spania aceasta practica e folosită la importul și exportul de portocale și alte fructe care sunt amestecate cu producții masive și ieftine din Maroc ..Așa că nu e de mirare că mai primesc și ei cate o porție din aceste breșe din legislația Europeană ..
    Noi sa fim sănătoși