G4Media.ro

Rusia lansează noi manevre militare „interarme” în apropierea Ucrainei și în Crimeea…

Sursa foto: Russian Defense Ministry

Rusia lansează noi manevre militare „interarme” în apropierea Ucrainei și în Crimeea / La exerciții participă peste 6.000 de soldați și 60 avioane de vânătoare și bombardiere

Armata rusă a lansat marţi o nouă serie de manevre în proximitatea Ucrainei şi în Crimeea anexată, exerciţii la care participă peste 6.000 de militari şi 60 de avioane de vânătoare şi de bombardament, potrivit agenţiilor ruse de presă, citate de AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Este vorba despre o operaţiune ”interarme” în care sunt angajate în special ”forţele aeriene şi antiaeriene, grupuri de nave ale flotelor de la Marea Neagră şi Marea Caspică”, a declarat comandantul districtului militar Sud, Aleksandr Dvornikov.

Potrivit agenţiei TASS, exerciţiile forţelor aeriene se desfăşoară în patru regiuni, inclusiv în peninsula Crimeea, şi au ca obiectiv principal testarea coordonării acţiunii marinei şi aviaţiei în cadrul unor tiruri cu rachete. La exerciţii participă avioane de vânătoare Su-27SM şi Su-30SM2, precum şi avioane de bombardament SU-34.

Grupurile aeriene din districtul militar Sud şi din Flota Mării Negre sunt transferate la aerodromuri operative şi testează atacuri cu rachete la o ”distanţă cât mai mare posibil”, potrivit unui comunicat militar transmis de agenţia Interfax.

În acest timp, la baze din mai multe regiuni din sudul Rusiei circa 6.000 de militari sunt angajaţi în exerciţii menite să verifice starea lor de pregătire de luptă.

Anunţarea acestor exerciţii survine la câteva ore după de Moscova a criticat decizia Washingtonului de a plasa în alertă mii de militari americani în contextul tensiunilor dintre Rusia şi Occident asupra Ucrainei, Kremlinul estimând că această decizie duce la o ”exacerbare a tensiunilor”.

Sursa foto: Russian Defense Ministry

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Asa bai ratatilor…flexati-va cat va mai tin buzunarele… Cu cat mai mult, cu atat mai repede dati faliment.