G4Media.ro

REPORTAJ Lagărul copilăriei. Povestea unui copil abandonat care a ajuns să termine…

Sursa Foto: Arhiva Personală/ Robert Isztoica

REPORTAJ Lagărul copilăriei. Povestea unui copil abandonat care a ajuns să termine o facultate şi urmează acum şi Dreptul: M-am gândit ani de zile de ce? De ce am rămas singur? De ce eu?

Robert Isztoica a fost abandonat la 5 ani de părinţi şi s-a plimbat prin mai multe centre de plasament, ajungând şi în grija unor asistenţi maternali. Azi, la 23 de ani, tânărul a terminat o facultate, cea de Sociologie şi Asistenţă Socială şi urmează în prezent Facultatea de Drept. Bărbatul a apărut în atenţia publicului după ce, în urmă cu câteva zile, a postat un mesaj pe facebook, prin care cerea ajutor.

„Bună ziua, Mă numesc Robert, am 23 de ani și sunt student la Facultatea de Drept din cadrul UBB Cluj. Menționez faptul că am locuit la centru de plasament și săptâmâna trecută am ieșit din centru, sunt pe propiile picioare. Primăria Cluj, prin DASM, are un proiect care subvenționează chiria, adică care plătește timp de trei ani de zile chiria tinerilor care au iesit din centrele de plasament cu scopul de a-i integra mai bine social. Am încercat să discut cu mai mulţi propietari legat despre acest proiect, însă nu au fost de acord pentru că presupune să fie inregistrat contractul de închiriere la ANAF, extras CF a imobiliului, cont bancar, unde să vireze banii pentru chirie din partea primărie Cluj lunar și copie după buletin. Mulţi când au auzit acest lucru nu au fost de acord pentru că nu doresc să se ,,amestece cu statul”. Vă cer sprijin în mod respectuos, dacă cunoasteti un proprietar in Cluj unde sa fie de acord să-i se plăteasca chiria de catre primaria cluj și să dea actele necesare pentru a trimite lunar banuţii.”

Oamenii s-au mobilizat, iar tânărul a primit ajutorul nesperat. E pe cale să se aşeze la casa lui.

G4media.ro a stat de vorbă cu Robert. În spatele mesajului de pe facebook se ascunde, însă, o cu totul altă poveste. Robert nu poate uita.

Să-i dăm, mai bine, cuvântul.

„Eu m-am născut în Arad, iar la vârsta de 5 ani, părinţii m-au dat spre adopţie, n-au vrut să mă mai ţină. Fiindcă aveam rude de gradul 1 şi 2 în judeţul Cluj, autorităţile din Arad şi-au declinat competenţa şi am fost mutat la Cluj, unde am trecut prin mai multe centre de plasament sau am ajuns în grija unor asistenţi maternali. Am fost la centrul de Urgenţă Cluj, la centrul de plasament Oblio, tot din Cluj, la unităţile de tip familial din Gherla şi sub tutela a doi asistenţi maternali, unul din Turda şi unul din comuna Beliş. Nu am voie să le dau numele, dar îi voi numi domnul A. şi doamna L.

Pe la aproape 6 ani am ajuns la această familie din Turda, cu acest asistent maternal, domnul A, care, aveam să aflu, era alcoolic. Domnul A. avea o soţie şi încă un băiat pe care îl adoptaseră deja. Locuiam într-un apartament cu două camere, iar bătaia era nelipsită. Când bea, mă bătea şi mai rău. Din orice. Nu îi convenea ceva, bătaie. Eram un copil şi mă punea toată ziua să şterg WC-ul. Trăiam sub imperiul fricii. Pe lângă bătaie, domnul A. avea şi o plăcere deosebită pentru a umili. Îi plăcea să umilească. Eu nu am cum să uit.

Îmi aduc aminte perfect şi acum ziua în care au venit aici în vizită nişte cunoştinţe de-ale lor. Îmi era mereu şi foame şi am furat o chiftea din cămară. M-a prins că am furat chifteaua, m-a dezbrăcat în pielea goală în faţa tuturor şi m-a şi bătut. Să mă umilească. Nimeni nu a zis nimic, nimeni nu a intervenit. Apoi, la 7 ani, m-a înscris la şcoala Waldorf, din Turda, şcoală destinată copiilor cu anumite dizabilităţi. Îmi spunea că sunt handicapat, că nu pot să mă duc la o şcoală normală şi că acolo e locul meu.

Eu aveam un nivel intelectual ridicat faţă de ceilalţi colegi, eram un copil care nu era bolnav. Nu aveam nici un handicap. Acolo m-a dus. Ce puteam să fac eu la 7 ani? Bătăile au tot continuat. Le-am spus asistenţilor sociali care se ocupau de caz că mă bate, dar cred că nu a interesat pe nimeni atunci. Erau prost plătiţi, delăsători, aşa, mă rog, nu a interesat pe nimeni. Într-o zi se îmbătase atât de tare şi-a zis că dă foc la casă. Apoi a luat un cuţit şi l-a ridicat spre soţia lui. Am strigat cât am putut de tare să o lase în pace şi cred că Dumnezeu ne-a salvat şi atunci că s-a liniştit.

Dar eram bătut. Până la urmă, cred că ăsta a fost şi un noroc, ca să fac haz de necaz, fiindcă am mers într-o tabără şcolară cu mai mulţi copii daţi în plasament sau aflaţi în grija unor asistenţi maternali. Eu aveam echimoze pe corp de la bătăi, iar acolo au văzut asistenţii din tabără. Se vedea clar că fusesem bătut, aveam urme mari peste tot. M-au luat la o discuţie şi am povestit tot ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă, apoi l-au luat pe el la întrebări. Şi aşa am scăpat.

Domnul A. nu a păţit nimic, niciodată. Din ce am înţeles, s-a pensionat. Aşadar, domnul A. primeşte pensie.

Sursa: Arhiva Personală/ Robert Isztoica

Eram bucuros că scăpasem de acolo, dar nu ştiam ce avea să urmeze. Aici intervine doamna L., din Beliş, judeţul Cluj, asistent maternal cu experienţă. Doamna avea doi copii de 16 şi 18 ani, încă un copil adoptat şi pe soţul său. Aveam 8 ani când am ajuns aici. Mi-a zis din prima, de cum am ajuns, să am grijă ce fac, că sunt ţigan bandit şi că nu suportă ţiganii. Ziua mă obliga să stau nemişcat pe un balansoar, iar dacă amorţeam sau coboram, mă bătea. Dădea cu palma, cu pumnii, cu urzicile din curte, cu tot ce prindea. Nu conta ce vreme e afară, eu trebuia să stau pe acel balansoar.

<<-Ţigan bandit, să nu te pună dracu să cobori că te omor!>>, îmi zicea. Nu coboram că dădea bine când dădea, mă temeam tare. Şi copiii ei mă băteau şi mă făceau <<ţigan orfan şi puturos>>.
Nu mă lăsa să mă spăl, zicea că scoate ea jegul de pe mine, jegul de ţigan. Şi mă ducea ea la spălat şi mă spăla cu unghiile şi cu ceva perie dintre acelea cu care dai pe covor, până îmi dădea sângele. Zicea că iese jegu’ aşa.

Eram şi flămând, că nu primeam decât resturi. Şi nici apă nu primeam de multe ori şi săream în curte la vecini şi beam de la o ţîşnitoare. Mergeam la şcoală în Beliş. Vă daţi seama cum mergeam. Aveam acelaşi rând de haine săptămâni la rând, miroseam şi toţi de-acolo ţineau cu tot dinadinsul să-mi spună asta. Doar ţigan puturos auzeam. <<Ţigan fără familie, ţigan hoţ, ţigan puturos>>. Şi mă uitam la ceilalţi copii cum mâncau, că aveau toţi pachete de mâncare, iar eu nu aveam nimic. Acasă, doamna L. nu mă lăsa să îmi fac nici temele. Ca o consecinţă, în clasa a 3-a am rămas repetent, deşi nu eram prost, să ştiţi, îmi mergea mintea, nu eram rău la matematică. Dar e greu când n-ai pe nimeni.

Aici am avut iarăşi mare noroc. Am scăpat de doamna L. fiindcă a renunţat ea, a spus că am probleme psihice. A venit un asistent social, m-a preluat şi-am scăpat, dar am ajuns la centrul OBLIO, un fel de complex de recuperare pentru copiii cu tulburări de comportament.

Doamna L. a lucrat şi lucrează şi acum în sistem. Am anunţat pe toată lumea de atunci de ce se întâmplă. Le-am spus atât asistenţilor sociali, cât şi managerului de caz. Le-am spus şi în anii trecuţi. Nimic nu se schimbă, uneori. Normal că doamna L. m-a luat pentru bani, fiindcă se acorda o sumă destul de consistentă de la stat, dar nu pot uita.

Am ajuns la Oblio, dar era un regim închis, ieşeai mai rar, se punea accent foarte mult pe disciplină şi aici mi-am dat seama că educaţia e singura mea şansă. Am fost înscris la şcoala Horea, din Cluj, şi-am început să am rezultate foarte bune, am ajuns la olimpiada de matematică, am fost premiant în clasa a 6-a. Sigur, mai aveam colegi care tot veneau cu alinturile astea, cu <<măi ţigane fără mamă>>, <<măi orfanule>>, dar nu mă mai afectau atât de mult.

La OBLIO am dat, însă, peste Domnul D., iată, un alt prieten din scurta mea viaţă de până acum. Domnul D. era supraveghetor de noapte. Eram mai mulţi copii acolo şi sigur că eram şi neastâmpăraţi. Domnul D. ne trimitea la culcare, iar noi nu voiam să dormim şi ne-am apucat să ne jucam de-a v-ați ascunselea. Domnul D. m-a prins, m-a dus la un geam, m-a luat de un picior şi m-a atârnat cu capul în jos, de la etajul al doilea ţipând: <<Te mai joci, ia zi! Te mai joci? Asculţi? Asculţi?>> Şi-atunci am anunţat pe toată lumea despre ce s-a întâmplat şi doar consemnat a fost, bineînţeles. Domnul D. lucrează şi acum acolo.

Tot aici, la OBLIO, copiii mai mari ne băteau pe cei mai mici sau ne luau mâncarea. De multe ori ascundeam sub pernă ce primeam. Mulţi am fost bătuţi aici.

În 2012, la 13 ani, am ajuns la Gherla, la unităţile de tip familial şi-a durat ceva până să mă integrez, fiindcă era ceva oarecum diferit, aceste unităţi au scopul de a-ţi crea un mediu cât mai liniştit, mai familial. Aici mergeam la şcoală la Ana Ipătescu, unde am făcut clasele a-7-a şi a-8-a şi îmi amintesc că m-am calificat la faza de judeţ la olimpiada de biologie. Când a venit vremea liceului, m-am înscris la liceul teologic Baptist Emanuel şi locuiam în cămin. Un liceu foarte strict, dar m-a ajutat să fiu responsabil.

Deşi îmi doream să termin, să am o educaţie, în clasa a X-a am vrut să mă las. Nu aveam nimic şi îmi trebuiau bani şi-am vrut să mă fac şofer de TIR să plec departe. Tot atunci am avut norocul să o am aproape pe Nicoleta Molnar, de la Protecţia Copilului. M-a luat de o parte şi mi-a spus, cu multă înţelepciune, cu bunătate, că abandonul nu e o soluţie şi că trebuie să am o şcoală, o educaţie.

M-a iubit, s-a ataşat atât de mult de mine şi m-a ajutat atât de mult… Mi-a zis că are încredere în mine necondiţionat. Aveam absenteism, eram corigent la anumite materii, eram în picaj, dar am reuşit. Am tras tare şi-am terminat cu brio şi liceul. Am luat BAC-ul şi toată lumea era şocată, iar eu cel mai mândru. Reuşisem ceva. Ceva mic, dar reuşisem. Pentru mine conta enorm, mai ales că nimeni nu-mi dăduse nici o şansă.

Apoi am dat la Asistenţă Socială şi am terminat, iar de anul trecut m-am înscris şi la Facultatea de Drept, era ambiţia mea asta. Am dat admitere împreună cu un alt băiat de la casa de copii şi am reuşit amândoi şi iată-ne studenţi la Drept.

Săptămâna trecută am ieşit de la casa de copii şi am ajuns la un prieten să locuiesc, fără de care nu ştiu ce m-aş fi făcut. Ne ştim de la biserică şi m-a ajutat enorm în ultimii ani. Dar era timpul să îmi caut eu ceva. De -acolo şi acest anunţ cu chiria. Dar am ajuns să cred că toate se întâmplă cu un sens. N-am avut nimic, dar n-am încetat să cred că vine şi ziua în care totul se schimbă”.

Robert nu şi-a închiriat deocamdată un apartament

„O doamnă văzuse anunţul meu pe facebook, că îmi caut chirie. Raluca Gilles, un înger. M-a sunat şi mi-a spus aşa: „am un apartament care este liber şi e exact lângă facultatea de Drept. Vino aici şi mută-te, e nelocuit apartamentul, nu trebuie să plăteşti nimic, nici chirie, nici cheltuieli şi e lângă facultate. Să poţi să te bucuri şi tu, că ai trecut prin multe”

Şi iată-mă acum, singur, într-un apartament în centrul Clujului, un apartament cu trei camere, un hol mare, e un apartament de lux, lângă şcoală. Şi această doamnă m-a invitat să stau aici oricât. I-am mulţumit, dar mă voi muta de îndată ce îmi voi găsi apartamentul meu”.

La 23 de ani, Robert a înfiinţat şi Asociația Prioritatea Întrajutorării Copilului Instituționalizat, prin care vrea să-i ajute pe cei care au trecut prin centrele de plasament.

La 23 de ani, Robert ştie ce s-a ales şi de părinţii săi, precum şi de restul familiei.

„La 14 ani am încercat să-mi găsesc părinţii şi-am aflat că tata, care a fost alcoolic, a fost omorât. Pe mama o cheamă Clara şi locuieşte la Gherla în acest moment. Mai am două surori şi un frate, eu sunt mijlociul. Fratele meu se numeşte Iancu, are 24 de ani şi are copil. Soră-mea se numeşte Suzana, are 21 de ani şi este căsătorită. Şi mai am o soră mică, din altă relaţie a mamei, pe care o cheamă Luciana şi are 7 ani.

M-am întrebat mereu de ce eu? De ce s-a renunţat la mine? Eram al doilea copil. Am vorbit cu mama. Nu port nimănui pică, dar am întrebat de ce m-au abandonat. Am înţeles că trăiau într-o mare sărăcie şi iniţial mă dăduseră unui unchi, care mă trimitea la cerşit, iar apoi am fost luat de la el. Nu judec pe nimeni.

M-am gândit ani de zile de ce? De ce am rămas singur? De ce eu? Şi mi-am dat seama: Dumnezeu a avut un plan cu mine”.

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

17 comentarii

  1. Dumnezeu are intotdeuna un plan cu fiecare dintre noi dar numai oamenii incercati isi dau seama . Imbuibatii neamului si tilharii nu .

  2. Pt ca te ai nascut in groapa de gunoi numita România

  3. Eu cred că principalii vinovați sunt inconștienții care l-au făcut, deși nici nu aveau după ce să bea apă. Sunt atâția copii abuzați, cum a fost și el, pentru că tot felul de inconștienți nu se poartă ca oamenii, se poartă ca animalele și fac copii fără să le pese cu ce îi vor îngriji. Ar trebui băgați în închisoare toți cei care își chinuie sau își abandonează copiii. Poate că așa ar învăța că există și contracepție.

  4. Bravo om frumos.
    👏🏻👏🏻👏🏻

  5. Ceea ce este tulburator in acest articol: sadismul , rautatea si neprofesionalitatea asistentilor sociali care sunt bine-mersi dupa ce si-au batut joc de copii abandonati. Si cazul lui Robert este un caz cat de cat fericit, pentru ca are o mentalitate excelenta si o vointa si forta de a continua. Nu este cazul multor copii insitutionalizati care cad prada viciilor sau retelelor mafiote, in urma disperarii.
    Sper ca intr-o zi , Robert sa devina avocat sau procuror si sa curete tara asta de asistenti sociali care abuzeaza copii nevinovati.

    • Cred că vrei să te referi la asistenții maternali, cei la care a locuit Robert, asistenții sociali sunt altă categorie

  6. De ce, tu?Pentru ca din întamplare te-ai nascut cu o putere de judecată mai mare decat a celorlalti din mediul tau.Si ,aceasta vine de la Dumnezeu.Poate urmareste sa devii magistrat drept si competent,de care tara are atata nevoie!Ai vazut ca cele mai pretioase valori,pe care trebuie sa si le însuseasca oamenii adevarati,nu sunt banii.Să-ti ajute Dumnezeu.
    In ce iad traiesc multi copii orfani,în Romania!Parca aici, nimic nu s-a schimbat.Si cand te gandesti ca principalul repros pe care l-a facut lumea civilizată regimului Ceausescu,acesta a fost:conditiile de viată ale orfanilor din Romania.Impreună cu starea wc-urilor,modul de viată al orfanilor ar trebui sa fie primele criterii de evaluare a nivelului de civilizatie de la noi.Restul e în paranteză,d.a.p.d.v..
    Ce o mai fi facand fetita aceea,tot de etnie romă,care a fost infiată de o familie din SUA,pentru care se încinsese aproape toate televiziunile,mai ales emisiunea lui Gadea,ba chiar si procurorul general al Romaniei? Parca o duce foarte bine si nici nu mai vrea sa audă de Romania.

  7. Verilor e, cum să o spun, o povedte tristă, foarte tristă derspre copiii bătuti fara milă de adulti.
    De ce, de ce, de ce nimanui nu i-a pasat?

  8. problema sunt asistentii sociali PLATITI! Interesul e desigur banul!
    Copiii trebui ADOPTATI cu acte in regula si fara plati catre parintii adoptivi!!!

  9. Pentru orice pe lumea asta îți trebuie un aviz, o aprobare, doar ca să faci copii nu se cere.
    Și atunci toți neterminații, toți bolnavii psihic, toate panaramele care au cap, dar nu au creier, toți needucații și necivilizații fac copii.
    Pe care îi omoară, ii abandonează, ii abuzează.
    Iar asistența socială din România e doar pe hârtie, doar încasează bani și nu fac absolut nimic din atribuțiile și responsabilitățile care le revin.

  10. La concurenta care este azi poate sa termine si medicina 1,2 candidati pe loc. Daca ar termina Harvard, alta ar fi treaba.

  11. Ca fost coleg cu Robert spun urmatoarele: Nu a terminat facultatea de asistenta sociala. De ce? Atitudine sfidatoare atat fata de profesori cat si fata de noi colegii lui. Din cauza postarilor lui de pe Facebook ( discriminatorii – anti LGBTQ) era sa fie constituita o comisie. Un viitor asistent social nu trebuie sa discrimineze. Nu invata si de aceea nu a intrat in licenta. Plus rog pe cel care a scris articolul sa sune la intamplare la numere de pe olx. Eu cand mi-am cautat chirie foarte multe erau prin agentie imobiliara. Oricum faceau contract. Il mai rog sa sune si la facultate, poate primeste informatii adevarate. Daca ati sta mai mult timp de vorba cu el, ati vedea ca doar atentie ii trebuie.

  12. acest subiect ar trebui realizat de cineva care se pricepe la investigatii. cum sunt cei de la recorder. altfel avem doar aceasta relatare seaca a unor fapte penale care nu ar trebui lasate nepedepsite. tot respectul pentru tanarul ambitios. e de laudat ca nu s-a lasat invins si ca a izbandit in ciuda tuturor vicisitudinilor.

  13. 😔😔😔😔😔 bieții copii lăsați la mila lighioanelor cu două picioare…….
    Baftă Robert! Să ai o viață liniștită, realizată și să găsești în drumul tău oameni buni, sufletiști…..

  14. Nu pot sa inteleg cum este posibil sa iti abandonezi copilul cand acesta are 5 ani. Am si eu, cel mare are 6, mi se pare ireal, inuman, de neconceput. Daca nu l-am abandonat cand avea 5 zile, la 5 ani este…..pfff…… apoi, mi se pare ca nu ar trebui sa fie legal asa ceva. Cum adica, dupa 5 ani tu te gandesti ca nu mai ai chef, si il lasi ca pe o masina de 200E pe marginea drumului. C’mon, asa ceva nu poate sa fie legal. Trebuie cautate toate solutile, oferit tot sprijinul pt ca copilul sa ramana in familie.