Propunere cu impact major asupra mediului de afaceri: CNSU cere lege pentru ca angajații la stat sau în clădiri de birouri private să poată veni la muncă doar cu Certificatul verde

sediu banca, sedii bancare, birouri Sursa foto: Pexels

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat vineri o hotărâre prin care propune ca angajații la stat și cei din clădiri de birouri private să poată avea acces la job doar cu Certificatul verde – adică dacă fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării.

Mai precis, pentru a introduce această restricție existentă deja în țări precum Franța, Italia sau Germania, e nevoie de o lege votată de Parlament și promulgată de președintele Iohannis.

Curtea Constituțională a decis că o astfel de restrângere a unui drept se poate face doar prin lege, nu prin ordonanță de urgență sau hotărâre de guvern.

Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat joi că într-o astfel de situație, angajații care nu sunt vaccinați vor trebui să își plătească singuri testele.

  • Fragmentul din hotărârea CNSU:

Se propune reglementarea accesului angajaților în toate sediile instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatorii economici cu capital public, precum și în clădiri de birouri private în care își desfășoară activitatea cel puțin 50 de persoane simultan, prin limitarea acestuia doar la persoanele care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării.

Sursa foto: Pexels

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *