G4Media.ro

Prinţul Albert de Monaco dezminte existenţa unor probleme de cuplu şi cere…

Prinţul Albert de Monaco dezminte existenţa unor probleme de cuplu şi cere respectarea vieţii private: „Căsnicia noastră nu este deloc în pericol”

Prinţul Albert al II-lea de Monaco a dezminţit joi zvonurile persistente care semnalează existenţa unor probleme cu soţia sa, Charlene, subliniind că prinţesa se recuperează în străinătate după intervenţiile chirurgicale pe care le-a făcut anul acesta, relatează Agerpres, care citează EFE.

„Nu suferă de nicio boală gravă sau incurabilă şi nici nu avem vreo problemă de cuplu. Căsnicia noastră nu este deloc în pericol, vreau să fiu clar cu privire la acest aspect. Este vorba despre consecinţele tuturor operaţiilor pe care le-a suferit în ultimele luni”, a declarat prinţul pentru revista Paris Match.

Revenită pe 8 noiembrie din Africa de Sud, ţara în care şi-a petrecut copilăria şi a cărei cetăţenie încă o deţine, prinţesa Charlene, în vârstă de 43 de ani, a suferit o intervenţie chirurgicală sub anestezie generală la începutul lunii octombrie, ultima dintr-o serie de intervenţii realizate din cauza unei infecţii ORL.

Fostă înotătoare de înalt nivel competiţional, Charlene Lynette Wittstock, născută în 1978 în Zimbabwe, s-a căsătorit cu prinţul Albert al II-lea de Monaco în anul 2011. Cea de-a zecea aniversare a căsătoriei lor nu a putut fi sărbătorită în luna iulie în principat, din cauza absenţei prinţesei Charlene.

„Am decis împreună cu familia noastră că cel mai bun lucru este ca ea să se poată odihni liniştită, nu în Monaco, ci în străinătate, din motive de discreţie şi de comoditate”, a precizat prinţul Albert, care s-a arătat încrezător că această „retragere terapeutică” îi va permite prinţesei să se recupereze complet.

Prinţul a precizat că celor doi copii ai cuplului, gemenilor Gabriella şi Jacques, în vârstă de 6 ani, le este foarte dor de mama lor, dar că au reacţionat foarte bine şi ştiu că o vor putea vedea „imediat ce va va fi posibil”.

Sursa foto: Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...